Marian Căpăţînă

Marian Căpăţînă

Perfomanţă senzaţională la dans sportiv: Un gălăţean este vicecampion mondial

Luni, 16 Decembrie 2013 16:00 | Publicat în SPORT
Perechea formată din gălăţeanul Mihai Vlad Paraschiv, de la clubul Fantezia, şi Diandra Aniela Illeş, de la Authentic Dance Sport Bacău, a reuşit o performanţă de răsunet, devenind vicecampioană mondială de tineret la „Zece Dansuri”. Finala Campionatului Mondial a avut loc sâmbătă noapte, la Riga (Letonia). Aceasta este cea mai mare performanţă a carierei pentru Mihai şi Diandra, reuşită la finalul unui an în care au mai obţinut alte două succese răsunătoare, medali ...

Alexandru Zaharia a revenit fabulos în Liga I / Erou în 47 de secunde, după un an de calvar

Luni, 16 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
A marcat golul victoriei Oţelului la prima sa acţiune în tricoul roş-alb-albastru Un an şi trei zile trecuseră de la ultimul său meci în primul eşalon, din cauza unei accidentări la genunchi Se apropia finalul meciului de vineri seară, cu cei de la Corona Braşov, iar Oţelul nu reuşea să răpună ultima clasată. Scorul era 1-1 şi gălăţenii aveau mai puţin de 7 minute la dispoziţie pentru obţinerea victoriei, situaţie-limită pentru o echipă ce încearcă să iasă cât ...

Pariurile zilei: Trei „coapte” pentru câştig

Sâmbătă, 14 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Hoffenheim – Borussia Dortmund peste 2,5 (cota 1,42) Echipa gazdă ne-a cam intrat în suflet la ce stil nebun a etalat în acest sezon, unul ofensiv cu orice risc, astfel că în cele 15 meciuri avute până acum doar o singură dată nu s-a lăsat cu un total de minim trei goluri. Ar fi culmea să nu fie şi astăzi show ofensiv, un meci cu goluri multe, tocmai când Hoffenheim întâlneşte pe Dortmund, o trupă recunoscută pentru forţa de atac şi în ale cărei partide media de goluri m ...

În acest weekend, la Galaţi: Diana Mocanu şi Răzvan Florea, în concursul de la Viva

Sâmbătă, 14 Decembrie 2013 02:00 | Publicat în SPORT
Secţia de înot de la Viva Sport Club va fi gazda unei competiţii de amploare, în acest weekend, care se va desfăşura în piscina semiolimpică (25 de metri) proprie. Este vorba de Cupa de Iarnă, competiţie naţională pentru copii şi juniori care va ajunge astfel la a treia ediţie şi care este structurată pe două secţiuni. Astăzi, între orele 9.00 şi 16.00, va avea loc un concurs intrajudeţean, la care vor participa doar copii din Galaţi, de la cei foarte mici, de numai trei a ...

Trei karateka gălăţeni au devenit campioni europeni

Miercuri, 11 Decembrie 2013 15:00 | Publicat în SPORT
Sportivii de la Karate Club Galaţi au avut evoluţii remarcabile la Campionatul European de Karate Tradiţional (stiluri reunite), competiţie care a avut loc în Serbia, la Belgrad şi unde gălăţenii au avut cinci reprezentanţi printre medaliaţi, trei dintre aceştia devenind campioni europeni la diferite categorii de vârstă. Roxana Stoica a luat medalia de aur la kata pe echipe şi pe cea de argint la kumite individual, Ioana Dumitru a devenit triplă campioană continentală la kumite ...

Defavorizarea Oţelului a generat indignare naţională

Joi, 12 Decembrie 2013 04:00 | Publicat în SPORT
Preşedintele FRF deschide o anchetă pentru a afla cum a ajuns Iulian Dima în arbitraj * Liga Profesionistă de Fotbal s-a sesizat şi cere un cetăţean străin care să facă delegările Arbitrajul scandalos în favoarea celor de la Steaua din meciul de la Galaţi, cu Oţelul, scor 1-1, a generat reacţii vehemente din mai toate direcţiile, de la reprezentanţi ai multor altor cluburi din Liga I şi până la preşedintele FRF, Mircea Sandu. Arbitrului Iulian Dima este acuzat, printre mu ...

INTERVIU cu Ewald Lienen, antrenorul Oţelului: „Pasiunea, agresivitatea şi voinţa aduc victoriile"

Miercuri, 11 Decembrie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
* Tehnicianul german spune că relaţia jucători – suporteri este esenţială pentru ca echipa să reînceapă să câştige * Partidele cu Corona şi U. Cluj le consideră „meciurile anului”, cruciale pentru viitorul Oţelului Ewald Lienen (59 de ani) şi-a început cariera de antrenor la echipa secundă a celor de la MSV Duisburg, trecând apoi principal la prima formaţie. A mai antrenat apoi la Hansa Rostock, FC Koln, Tenerife, Moenchengladbach, Hannover, Panionios, TSV 1860 Munche ...

Steaua, ajutată grosolan de arbitri să scape cu un egal la Galaţi

Luni, 09 Decembrie 2013 00:40 | Publicat în SPORT
Fotbaliştii de la Oţelul au remizat duminică seară, scor 1-1, în partida de pe teren propriu cu Steaua, în condiţiile în care au avut parte de un arbitraj complet ostil. Steaua a deschis scorul în minutul 38 prin Varela, în urma unei lovituri libere de la marginea careului primită cadou de la arbitrul central Iulian Dima. Oţelul a egalat prin Tudorie, în min. 77, primul gol al juniorului gălăţean în prima ligă. Meciul a fost marcat de numeroasele decizii de arbitraj favorabile ...

Phoenix, a şasea victorie în Liga Naţională

Sâmbătă, 07 Decembrie 2013 21:22 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet feminin Phoenix Galaţi a câştigat sâmbătă seară ultimul meci din acest an disputat pe teren propriu, scor 61-55, în faţa celor de la Danzio Timişoara. Phoenix s-a aflat la conducere aproape tot timpul, dar echipa oaspete a fost foarte tenace si nu s-a ajuns la o desprindere pe tabela de marcaj care să asigure un final liniştit de meci. Cele mai mari diferenţe de scor au fost la 12-4 şi 53-43, iar cele mai mari emoţii pentru cei aproximativ 1.000 de spectatori au ...

Zi plină la Sala Sporturilor: Joacă CSU, Arcada şi Phoenix

Sâmbătă, 07 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
Astăzi, program încărcat la Sala Sporturilor, cu competiţii de dimineaţă până seara, cap de afiş fiind două partide de primă ligă. Dimineaţă, terenul va fi ocupat de handbalistele junioare II, care se duelează în unul dintre turneele Campionatului Naţional. Apoi, de la ora 13,00, vor juca handbaliştii seniori de la CSU, care vor întâlni pe Universitas  Bucureşti, într-o partidă din liga secundă. Punctele de atracţie ale zilei vor fi cele două jocuri în cuplaj, de vole ...
Pagina 211 din 290