Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Facilităţi la angajarea persoanelor cu dizabilităţi

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

Facilităţi la angajarea persoanelor cu dizabilităţi
Încă nu suntem la nivelul ţărilor europene în care persoanele cu dizabilităţi îşi au locul lor în societate şi un rost în lume. La noi, toate măsurile se iau de la distanţă, fără o implicare a efectivă a celor în drept s-o facă. Tinerii cu nevoi speciale rămân în continuare undeva la marginea societăţii. Singurii care îi ajută sunt cadrele didactice cu suflet mare care ţin în permanenţă contactul cu ei şi care au descoperit de-a lungul timpului problemele cu ca ...

Strada Aprodul Purice, cadou de Mărţişor

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE

După mai bine de opt ani de când se confruntă cu probleme serioase în privinţa infrastructurii, locuitorii străzii Aprodul Purice primesc de la primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae o promisiune certă: până la începutul lunii martie, lucrarea se va finaliza. „De opt ani ne chinuim acolo”, a spus primarul, precizând că firma care lucrează este ICMRSG. „Suntem la finalul lucrărilor, se fac acum racordurile la conducta de canalizare, iar până de Mărţişor va fi gata ...

Stagiari peste Prut

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Până pe 24 ianuarie, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac şi echipa de stagiari din cadrul proiectului „Cooperare transfrontalieră şi bună-vecinătate la Dunărea de Jos” se vor afla peste Prut, în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat de presă, ieri, preşedintele şi membrii echipei, din care fac parte reprezentanţii municipalităţii gălăţene, Universităţii „Dunărea de Jos”, Camerei de Comerţ şi Industrie, Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, C ...
Averea deputatului Dragoş Gabriel Zisopol, la vedere
Grecii din Galaţi şi nu numai se pot mândri că au deputatul lor în Parlamentul României. Dragoş Gabriel Zisopol a fost ales deputat al Uniunii Elene din România în circumscripţia Galaţi, în Colegiul nr. 6 din centrul oraşului. Zisopol este ploieştean, conferenţiar universitar la Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti. Potrivit declaraţiei de interese, deputatul este acţionar la o firmă din Ploieşti, preşedintele interimar al Uniunii Elene din România şi prim-vicepreş ...
Dan Butunoi, un tecucean la Guvernul României
Pentru prima dată, tecucenii au omul lor în Guvern, pe Dan Butunoi, consilier de stat în aparatul de lucru al viceprim-ministrului Dan Nica. Tecuceanul în vârstă de 33 de ani este ofiţer în rezervă şi a dezvoltat o afacere înfloritoare în domeniul prefabricatelor pentru construcţii. Proaspătul consilier de stat ne-a acordat un scurt interviu: - Domnule consilier de stat care este domeniul de care vă ocupaţi? - Funcţia de consilier de stat este o poziţie executivă din care voi ...

Tentativă de suicid, la doar 22 de ani

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

O femeie dintr-o comună gălăţeană a încercat să-şi pună capăt zilelor la doar 22 de ani. Nimeni nu poate spune, deocamdată, ce era în sufletul ei în momentul în care disperarea a copleşit-o. Or fi fost datoriile sau alte necazuri neştiute care îi apăsau, probabil, pe umeri. Cert este doar că, fără să spună nimic, a încercat să îşi viaţa, spânzurându-se cu un fular, chiar în casa părintească.  La uşa Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă, unde ...

Marinela Dobrea, convocată la Comisia de Disciplină

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Un nou episod din epopeea „Dobrea – DGASPC” se derulează astăzi la Consiliul Judeţului. Directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Marinela Dobrea, se va prezenta astăzi la Comisia de Disciplină a CJ pentru a da explicaţii cu privire la mai multe probleme constatate de instituţiile de control care s-au tot perindat prin curtea instituţiei în ultima vreme. Punctul forte al Comisiei îl constituie raportul Inspecţiei Soc ...

Pietonii gălăţeni şi aventurile lor rutiere

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Pietonii gălăţeni şi aventurile lor rutiere
Înţeleptul învaţă din experienţa altora, spune o vorbă. Putem, aşadar, ca participanţi pedeştri la trafic, să avem mai multă grijă de viaţa noastră, ca şi de banii noştri. Pentru că atunci când ne grăbim şi uităm de zebră, suntem singurii vinovaţi pentru faptul că înghiţim amenzi, şi nu felicitări.Iar asta se întâmplă doar în cazul fericit în care nu ne trezim la Reanimare…Gălăţenii calcă cel mai strâmbCampaniile naţionale ale Poliţiei Rutiere, de preve ...

Motorină de contrabandă

Joi, 22 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT

Motorină de contrabandă
* Echipajul împingătorului „Giurgiu 9” a adus în Portul Brăila 70 de tone de motorină navală de contrabandă din Ucraina * Nava aparţine unei societăţi private din Galaţi, iar marfa se află în două autocisterne cu numere din Suceava În urma unor verificări efectuate, în noaptea de marţi spre miercuri, în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor brăileni şi gălăţeni din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, în Portul Brăila - unde mai multe nave au fost ver ...
Dr. Nicolae Bacalbaşa, noul purtător de cuvânt de la Urgenţe
Directorul Spitalului de Urgenţă Galaţi, dr. Marin Crăciun, a anunţat, ieri, că dr. Nicolae Bacalbaşa este noul purtător de cuvânt al instituţiei. „Într-o situaţie de criză, când fără îndoială, nivelul de trai al fiecăruia dintre noi, şi al românilor în ansamblu, va avea de suferit, buna înţelegere şi capacitatea de comunicare între cei care oferă servicii medicale şi beneficiarii acestor servicii este un aspect extrem de important. Personal, am părăsit această ...