EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Și-a pierdut viața în timp ce iriga

Scris de Vineri, 31 Iulie 2020
Pompierii gălățeni au fost solicitați, miercuri noaptea, în localitatea Fundeni, pentru a salva un bărbat căzut într-un puț. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că bărbatul săpase o groapă de trei metri adâncime, din care scotea apă pentru a-şi iriga terenul. Cel mai probabil, din cauza gazelor emanate de…

Între 50 și 100 de imobile vor fi demolate pe ”centura mică”

Scris de Vineri, 31 Iulie 2020
Lucrările pe varianta de ocolire a municipiului, mai cunoscută și sub denumirea de "centura mică", o investiție a Consiliului Județean (CJ) în valoare de peste 30 milioane de euro, sunt în faza în care se realizează deja fundația pilonului central, care va avea o adâncime de 30 de metri și…

64 de noi infectări, în ultimele 24 de ore

Scris de Joi, 30 Iulie 2020
Direcția de Sănătate Publică Galați a primit, joi, 64 de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu Covid-19 a ajuns la 2.072. Dintre aceștia, 1.082, cu 27 mai mult față de raportarea de miercuri, au fost declarați vindecați și au fost externați…

Fabrică de confecții cuprinsă de flăcări

Scris de Joi, 30 Iulie 2020
Două autospeciale de stingere din cadrul Gărzii de Intervenție Ivești au fost solicitate, joi dimineață, 30 iulie 2020, să intervină în localitatea Ivești, unde a fost semnalat un incendiu la o fabrică de confecții. Când au ajuns la locul intervenției, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta cu violență la…

Vernisaj. Expoziţia ”Hărţi ale spaţiului dunărean”, la Muzeul Eparhial

Scris de Joi, 30 Iulie 2020
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar, va deschide expoziția „Spații fluente. Hărţi ale spaţiului dunărean 1650 - 1800", astăzi, 30 iulie, începând cu ora 17,00. La vernisaj, vor participa ÎPS Prof. Dr. Casian, Arhiepiscopul Dunării…

Conducea beat mort şi cu sticla în mână (VIDEO)

Scris de Miercuri, 29 Iulie 2020
Un gălăţean de 46 de ani a fost oprit înainte să provoace o tragedie, pe una dintre cele mai circulate artere din oraş. Bărbatul, aflat într-o stare de ebrietate extrem de avansată, conducea o maşină şi se pregătea să dea gata încă o sticlă de băutură. Totul s-a petrecut pe…

78 de noi infectări cu Covid-19, în ultimele 24 de ore

Scris de Miercuri, 29 Iulie 2020
Direcția de Sănătate Publică Galați a primit, miercuri, 78 de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al gălățenilor infectați cu Covid-19 a ajuns la 2.008. Dintre aceștia, 1.055, cu 60 mai mult față de raportarea de marți, au fost declarați vindecați și au fost externați…

Oameni transportaţi cu dube de marfă (VIDEO)

Scris de Miercuri, 29 Iulie 2020
Nu mai puţin de şase microbuze destinate transportului de mărfuri au fost depistate în trafic, în decurs de două zile, în timp ce efectuau curse, contra cost, pentru zeci de persoane. Constatările au fost făcute în zona Slobozia Conachi de poliţiştii Serviciului Rutier, care au identificat autoutilitarele ce nu erau…

Confirmată cu coronavirus, izolată la domiciliu prin decizia instanței

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
Magistraţii de la Judecătoria Galați au dat o primă decizie având la bază Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic. Mai exact, judecătorii au decis în favoarea unei persoane confirmate cu noul coronavirus, dar asimptomatică, care a vrut să stea în…

Maria Crăciun l-a făcut pe Mărgineanu să-şi ceară iertare (VIDEO)

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
Maria Crăciun, una dintre vocile minunate ale Galaţiului, a fost, sâmbătă seara, între cei opt concurenţi misterioşi ai emisiunii "Falsez pentru tine", de la Pro Tv. Mihai Mărgineanu, consiliat de Anna Lesko, Monica Anghel, Gojira şi Răzvan Fodor, ar fi trebuit să-şi dea seama cine are voce şi cine nu,…

Dolari falşi, la casa de schimb

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
Două banconote de câte 100 de dolari, falsificate, au fost depistate la o casă de schimb din judeţul Galaţi, chiar în momentul în care urmau să fie convertite în lei. Cel care a încercat această operaţiune a fost un tânăr de 25 de ani, care s-a prezentat la casa de…

Sensuri unice pentru cumpărători, în piețele Galațiului

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
Începând de ieri, 27 iulie, Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA restricționează accesul către tarabe, produse și exponate al unui număr mare de personae, anunță societatea gălățeană. De asemenea, sunt stabilite circuite separate pentru intrare și ieșire și sunt trasate sensuri unice pentru cumpărători în interiorul piețelor.Administrația Piețelor Agroalimentare anunță că a…

Ştefan Baltă, candidatul PER la Primăria Galaţi

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
„Partidul Ecologist Român, filiala Galați, a decis să mă desemneze candidat la funcția de primar al municipiului Galați. Pentru mine este o onoare și le mulțumesc pentru că au acceptat să fie reprezentați de un liberal!”, este mesajul prin care Ştefan Baltă îşi anunţă intrarea în cursa electorală din 27…

Din 7.574 de teste, 1.104 au ieșit pozitive

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până pe 27 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).25.794 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 3.440 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.Față de ultima raportare, au fost…

252 de controale și 105 amenzi, în doar 24 de ore

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Autoritățile au continuat și dumincă, în sistem integrat, controalele pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Astfel, sub coordonarea Instituției Prefectului Județului Galați, structurile teritoriale ale MAI din județ, alături de polițiști locali și de reprezentanți ai Inspectotarului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate…

Sute de firme dețin ilegal substanțe toxice

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Peste 500 de tone de substanţe periculoase, deşeuri și produse pentru protecţia plantelor au fost confiscate la nivel național, în primele șase luni ale anului 2020, de polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Cele mai vizate, și implicit cel mai frecvent prinse în ofsaid, au fost societățile comerciale care…

Şofer drogat, dibuit pe Faleză

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Un gălăţean de 20 de ani şi-a ratat weekendul pe care l-a vrut pigmentat cu senzaţii tari după ce poliţia l-a oprit în trafic, pe Faleza Superioară. Tănărul, aflat la volanul unei maşini, le-a atras atenţia poliţiştilor de la circulaţie care l-au tras pe dreapta. Suspiciunile vizavi de capacităţile şoferului…

Indemnizația de șomaj, tot mai puțin atractivă pentru absolvenți

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Astăzi, 27 iulie, este ultima din cele 60 de zile de la absolvire în care tinerii gălățeni care au terminat liceul sau școala profesională se pot înscrie, ca șomeri neindemnizați, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Al doilea pas poate fi făcut începând de marți, 28 iulie, prin…

Încă 25 de gălățeni s-au infectat cu Covid-19 în ultimele 24 de ore

Scris de Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, sâmbătă, încă 25 de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 1.847. Dintre persoanele infectate cu noul coronavirus, 960, cu șapte mai mult faţă de raportarea de vineri, au…

Galațiul, selectat în proiectul ”100 Intelligent Cities Challenge”

Scris de Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Potrivit unui comunicat de presă, municipiul Galaţi a aplicat și a fost selectat în cadrul programului „100 Inteligent Cities Challenge” (ICC), un program al Comisiei Europene care facilitează schimbul de bune practici între orașe din Uniunea Europeană, pentru o dezvoltare ecologică și durabilă, utilizând tehnologii avansate. „În prima jumătate a…

Transporta oameni precum sacii de cartofi

Scris de Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Inconștiență fără margini. De asta a dat dovadă un șofer în vârstă de 66 de ani, care efectua transport de persoane folosind o autoutilitară de marfă. Mai mult, bărbatul nu avea licență de transport și înghesuia în autoutilitară peste 20 de persoane, asta în ciuda faptului că suntem în plină…

36 de cazuri noi de infectare cu coronavirus

Scris de Vineri, 24 Iulie 2020
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, vineri, încă 36 de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 1.822. Dintre persoanele infectate cu noul coronavirus, 953 au fost declarate vindecate şi au fost externate din spitale.…

Câte 30 de măști, lunar, pentru persoanele vulnerabile

Scris de Joi, 23 Iulie 2020
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că Guvernul trebuie să acorde câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile, lunar, până la încheierea epidemiei de coronavirus. „Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea de măști pentru protecția cetățenilor români de virusul Covid-19”,…

Marius Stan, candidatul Pro România la Primăria Galaţi

Scris de Joi, 23 Iulie 2020
Marius Stan, fostul primar al Galaţiului, va candida la Primăria municipiului Galaţi, dar nu din partea partidului Împreună pentru Moldova, ci din partea Pro România. Noutatea a fost anunţată pe Facebook, atât de liderul naţional al Pro România, Victor Ponta, cât şi de preşedintele organizaţiei judeţene din Galaţi, senatorul Nicolae…
Pagina 207 din 818