EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

PROGNOZA METEO | Cum va fi vremea, luni, la Galați

Scris de Duminică, 26 Mai 2019
Luni, 27 mai 2019, potrivit meteorologilor, va fi parțial înnorat. Temperatura va atinge valoarea maximă de 29 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 15 grade Celsius. Sunt șanse de precipitații de circa 10 la sută. Vântul va atinge o viteză de până…

Prezenţa la urne: Câţi gălăţeni au votat până la ora 9,30

Scris de Duminică, 26 Mai 2019
Potrivit datelor centralizate în timp real de Biroul Electoral Central, peste 28.000 de cetăţeni, reprezentând 5,36 la sută din totalul de 523.321 înscrişi pe listele permanente şi suplimentare în judeţul Galaţi, au votat, până la ora 9,30, la alegerile europarlamentare. La referendumul naţional pentru Justiţie şi-au exercitat dreptul de vot…

UPDATE. O nouă AVARIE APĂ CANAL. În zonele afectate s-au trimis cisterne cu apă. Alte cisterne vor fi trimise în funcție de solicitări

Scris de Sâmbătă, 25 Mai 2019
Potrivit unui nou anunț al societății Apă Canal, se estimează că abia în jurul orei 13,00 se va putea asigura apă tuturor consumatorilor din zona afectată. UPDATE, 25 mai 2019. 10.43 | După repornirea Stației de repompare Filești, o noua avarie pe conducta magistrală a încetinit operațiunile de încărcare a…

Unde sunt radarele în weekend

Scris de Sâmbătă, 25 Mai 2019
Astăzi, 25 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei (zona Tirighina), Tecuci şi Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Măstăcani. Pe…

Astăzi puteţi solicita urna mobilă

Scris de Sâmbătă, 25 Mai 2019
Astăzi, 25 mai 2019, între 18,00 și 20,00, persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate pot solicita urna specială pentru a putea vota duminică la alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional pentru Justiţie. Cererea, datată şi semnată olograf, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale…

PROGNOZA METEO | Cum va fi vremea, la Galați, în acest weekend

Scris de Vineri, 24 Mai 2019
Acest weekend - 25-26 mai 2019, potrivit meteorologilor, va fi în mare parte senin. Sâmbătă, 25 mai 2019, însă, sunt preconizate furtuni cu fulgere izolate. Temperatura va atinge valoarea maximă de 27 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 15 grade Celsius. Sunt…

Transurb. Modificări trasee de transport

Scris de Vineri, 24 Mai 2019
”Societatea Transurb S.A. anunță că în zilele de 23 și 24 mai 2019, ca urmare a lucrărilor ce vor avea loc la carosabil, în zona intersecției dintre strada Prelungirea Brăilei și strada Frunzei, traseele de transport public 104, 39 și 7 vor suferi modificări. Traseul de troleibuz 104 (Cimitirul Sf.…

”Contesa Maritza” la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă. Muzică veselă şi umor fin

Scris de Vineri, 24 Mai 2019
Ultima reprezentaţie a lunii de la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard" va fi opereta "Contesa Maritza", care va avea loc pe 25 mai, de la ora 18,00. Opereta "Contesa Maritza" a revenit în repertoriul liricului gălăţean în 2014, fiecare reprezentaţie fiind primită cu entuziasm de public, datorită…

Au furat bunuri de pe un ponton al AFDJ

Scris de Vineri, 24 Mai 2019
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv şi, respectiv, sub control judiciar, a inculpaţilor Marian Boboacă şi Petrică Cortel. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, tentativă la furt calificat şi furt calificat. În rechizitoriul întocmit…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Vineri, 24 Mai 2019
Astăzi, 24 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oţelarilor, Traian şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Umbrăreşti, pe DN 24 D la Cuca, iar pe DN 26, în localităţile…

Degustare de vin, blues de calitate şi caritate

Scris de Joi, 23 Mai 2019
Bluescore. Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalului Vinului se va desfăşura vineri, 24 mai 2019, de la ora 19,00, la Restaurantul "Libertatea Cormoran" şi are ca scop construirea unui centru de zi pentru copiii cu autism din Galaţi, împreună cu Asociaţia "Dincolo de Tăcere". Cele mai importante crame din…

AVERTIZARE METEO | Ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până vineri seara. Cum va fi vremea la Galați

Scris de Joi, 23 Mai 2019
Meteorologii au anunţat că, până vineri seară, sunt aşteptate averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie, şi, izolat, căderi de grindină. Aceste fenomene vor fi semnalate în est, sud-est, nord şi centru. Avertizarea meteo vizează şi judeţul Galaţi.…

Șofer aflat în prag de comă alcoolică prins, în miez de noapte, la volan

Scris de Joi, 23 Mai 2019
Încă un şofer aflat în prag de comă alcoolică a fost tras pe dreapta, în Galaţi, înainte să comită vreo nenorocire. Un gălăţean de 43 de ani, aflat la volanul unei maşini, a fost oprit de un echipaj de poliţie la miezul nopţii de miercuri spre joi, pe strada Brăilei.…

S-a dat tâlhărit ca să scape de ceartă

Scris de Joi, 23 Mai 2019
Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Galaţi s-a ales cu o amendă zdravănă, după ce a pus la cale o startegie care, a crezut el, îl va scăpa de explicaţii incomode. În dimineaţa zilei de 11 mai, bărbatul s-a dus la poliţie şi a reclamat faptul că…

Fetiţă pe bicicletă, lovită de maşină

Scris de Joi, 23 Mai 2019
O copilă în vârstă de 8 ani din Cosmeşti a ajuns la spital după ce a fost acroşată de un autoturism într-o intersecţie din localitate. Fetiţa, aflată pe bicicleta cu care mergea pe o stradă din Cosmeşti, nu s-a asigurat când a ajuns la intersecţia cu un drum comunal şi…

Baciu la (n)oi

Scris de Joi, 23 Mai 2019

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Joi, 23 Mai 2019
Astăzi, 23 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Stadionului, Prelungirea Brăilei şi Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Vameş şi Iveşti, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni şi Cavadineşti. Pe DE 581,…

S-a autoaccidentat la beţie

Scris de Miercuri, 22 Mai 2019
Un şofer s-a rănit şi s-a ales şi cu dosar penal după ce provocat un accident rutier al cărui unică victimă a fost. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, conducea o maşină pe DJ 251, la Valea Mărului, când, la un moment dat, a pierdut controlul volanului din neatenţie…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Miercuri, 22 Mai 2019
Astăzi, 22 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, George Coşbuc şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi şi Drăgăneşti, iar pe DN 26, în localităţile Frumuşiţa şi Oancea. Pe DE…

Program prelungit la Evidenţa Persoanelor

Scris de Marți, 21 Mai 2019
Primăria municipiului Galați informează că, în scopul asigurării cadrului necesar desfășurării în condiții optime a procesului electoral din data de 26 mai 2019, Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Galați va desfășura activități de lucru cu publicul în acest weekend. Astfel, sâmbătă, 25 mai, instituţia va fi deschisă cetăţenilor…

Migranţi ascunşi sub un autocar înmatriculat în Republica Moldova

Scris de Marți, 21 Mai 2019
La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, Z.V. în vârstă de 36 de ani. Bărbatul conducea un autocar marca Scania, înmatriculat în Republica Moldova. În baza analizei…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Marți, 21 Mai 2019
Astăzi, 21 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Movilei şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Lieşti şi Barcea, iar pe DN 26, în localităţile Şiviţa şi Brăneşti. Pe DE 581,…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Luni, 20 Mai 2019
Astăzi, 20 mai, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, George Coşbuc şi Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Piscu, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Măstăcani. Pe DE 581,…

Poveşti din inima Africii, cu un fotograf profesionist

Scris de Duminică, 19 Mai 2019
Marți, 21 mai, de la ora 17,00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, va avea loc o proiecție inedită de fotografie, intitulată „Poveşti din Africa”. Ghid în această “călătorie” va fi chiar autorul fotografiilor, Dan Dinu, cunoscut publicului larg pentru proiecte fotografice precum „România…
Pagina 241 din 812