EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Jaf continuu la casele de schimb valutar
Scris de Viaţa liberă Vineri, 21 August 2009
«Viaţa liberă» a scris de mai multe ori despre modul în care oamenii sunt păcăliţi, din păcate pe mâna şi neatenţia lor, de către casele de schimb valutar. Şi n-am fost singurii care am făcut asta. Toată presa încearcă de ani buni să informeze clienţii despre riscul schimbului de valută…
Revoltă publică la o casă de schimb valutar
Scris de Elena Parapiru Vineri, 21 August 2009
* Zeci de oameni au forţat ieri intrarea într-o casă de schimb valutar din oraş * „Exchange”-ul de la IREG - acuzat că măsluieşte cifrele din cursul la zi * Verificările Protecţiei Consumatorului în casele de schimb valutar din Galaţi continuă toată săptămâna * Le-a ajuns cuţitul la os! Ieri…
Pogea trebuie să achite statului o amendă de 4800 lei, deoarece nu a dat la timp banii Înaltei Curţi
Scris de NewsIn Vineri, 21 August 2009
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, va fi nevoit să plătească statului suma de 48 de milioane lei vechi reprezentând contravaloarea amenzii dispusă de Curtea de Apel Bucureşti în urmă cu o lună, deoarece nu a plătit la timp salariile integrale către magistraţii instanţei supreme.Mai exact, Curtea de Apel Bucureşti a…
Curtea de Apel Piteşti va decide vineri dacă Penescu, Făcăleaţă şi Constantin vor fi eliberaţi
Scris de NewsIn Vineri, 21 August 2009
Curtea de Apel Piteşti va judeca vineri recursul procurorilor anticorupţie faţă de decizia Tribunalului Argeş de revocare a mandatelor de arestare preventivă ale finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, fostului preşedinte al CCA Gheorghe Constantin şi directorului PIC, Liviu Făcăleaţă.Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti, judecătorul Paula Coţovanu,…
Preşedintele României a rămas singurul demnitar plătit cu 15 salarii minime pe economie
Scris de NewsIn Vineri, 21 August 2009
Şefii din Justiţie şi reprezentanţii celor două Camere ale Parlamentului au coborât de pe prima treaptă de salarizare până la 14,5 salarii minime pe economie, iar şeful statului a rămas singurul demnitar plătit cu 15 salarii minime, potrivit ultimei forme a proiectului Legii unitare de salarizare.Astfel, preşedintele României va încasa…
Instructor auto la Londra
Scris de Romanian Global News Joi, 20 August 2009
* Ai noştri din Egipt: Următoarea întâlnire a românilor din Egipt va avea loc vineri, 28 august, de la ora 18,00, în zona Rehab din Cairo.* Tabără ortodoxă la Chicago: Catedrala ortodoxă română „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Chicago va derula în perioada 20 - 23 august, la Rainbow…
Băieţel înecat în fântână
Scris de Elena Parapiru Joi, 20 August 2009
* Riscându-şi propria viaţă, tatăl şi-a scos singur fiul din fântână, dar era deja prea târziu * Jale mare în familia micului Andrei Nicuşor! Scăpând doar o secundă de sub ochii tatălui, copilul de doi ani a ajuns lângă o fântână cu gura la nivelul solului. Băieţelul a căzut în…
Bătut la coadă la Electrica!
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 20 August 2009
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgenţe după ce, susţine el, a fost lovit zdravăn de un concetăţean, pe când stătea la coadă ca să îşi achite factura la energia electrică. Potrivit victimei, incidentul s-a petrecut la casieria din Micro 21, din apropiere de capătul liniei de…
Al treilea caz de gripă porcină în Galaţi
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 20 August 2009
Institutul Cantacuzino a confirmat miercuri un alt diagnostic de „gripă nouă” în Galaţi, de această dată în cazul unui tânăr de 17 ani care locuieşte în Canada, dar care s-a întors în vacanţă, acasă, la Corod. „La revenirea în ţară, tânărul a călătorit cu avionul. După aterizarea de pe aeroportul…
O cafea şi-un Polo. Volkswagen Polo
Scris de Cristinel Luca Joi, 20 August 2009
Una dintre cele mai cunoscute şi apreciate maşini de oraş, Volkswagen Polo, vine acum şi în Galaţi. Şi vine nu oricum, ci cu forţe proaspete, fiind o maşină complet nouă, atât ca design, cât şi ca performanţe tehnice. Scorpion - unicul distribuitor Volkswagen pe judeţele Vrancea, Galaţi şi Brăila –…
Gălăţean salvat de medici de la moarte
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 20 August 2009
Unui gălăţean în puterea vârstei i s-a făcut brusc rău şi a fost la un pas de moarte, deşi, aparent nu suferea de nicio boală. L-au salvat medicii. Detalii ne-a oferit purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa (foto). „Zilele trecute, întreaga opinie publică era…
Piste pentru biciclişti în Galaţi
Scris de Maria Măndiţă Joi, 20 August 2009
* Din septembrie, în oraş va începe amenajarea pistelor pentru biciclişti, a anunţat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco * După mai multe proteste prin oraş şi luări de cuvânt în şedinţele Consiliului Local Galaţi, reprezentanţii celor care militează pentru deplasarea prin oraş cu bicicletele primesc o veste bună. Începând de luna viitoare,…
„Cele 7 minuni ale Galaţiului” mai pot fi votate până pe 29 august
Scris de Marius Ţuca Joi, 20 August 2009
Campania „Vieţii libere” privind stabilirea „Celor 7 minuni ale Galaţiului”, prin care încercăm să stabilim, împreună cu cititorii, care sunt cele mai mari gogomănii ale prezentului, se apropie de final. Mai întâi, cititorii au propus posibile minuni, iar noi am făcut 14 nominalizări, publicate de-a lungul a 14 săptămâni. Acum,…
Cui rămân resturile „edilitare”?
Scris de Victor Cilincă Joi, 20 August 2009
* Mormane şi gropi, în buricul târgului * Pe micuţa parte din strada Roşiori care merge din Brăilei la Complexul Ancora (deci în Mazepa, în „centru”, cum ar veni), o lucrare subterană ca şi politica şi-a închis groapa de mai multă vreme, dar continuă să stea în calea călătorului prin…
Astăzi, secetă la robinetele Galaţiului
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 20 August 2009
* Cisterne cu apă potabilă pe străzi * Toată ziua de joi şi o bună parte din noaptea care urmează, gălăţenii din mai multe zone ale oraşului nu au apă rece la robinete. Cauza - lucrări de reparaţii, conform unei informări remise de SC Apă-Canal SA „Vieţii libere”. Au rămas…
Tricouri antidrog
Scris de Romanian Global News Miercuri, 19 August 2009
* Suporterii români, aşteptaţi în Irlanda: Echipa românească de fotbal Steaua Bucureşti va întâlni joi, 27 august, pe stadionul RDS din Ballsbridge, Dublin, formaţia irlandeză Saint Patrick`s Athletic, în play-off-ul pentru calificarea în Liga Europeană. Suporterii români din Irlanda sunt aşteptaţi să susţină din tribune echipa română.* Întâlnirea aeronaviştilor la…
O bătaie ca-n Vad
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 19 August 2009
Un gălăţean de 50 de ani susţine că a avut parte de un tratament nu tocmai omenos, zilele trecute: băuse ceva bere la un bar din zona Vadul Ungurului şi tocmai când a ieşit în stradă cu gândul să se retragă la odihnă, a apărut un individ care l-a pocnit…
Un copil de 8 ani şi-a lipit ochiul cu superglue
Scris de Gabriel Kolbay Miercuri, 19 August 2009
Un copil de 8 ani din Tecuci a ajuns la Urgenţe, în Galaţi, după ce şi-a băgat, din greşeală, lipici de tip superglue în ochi. Se pare că tubul fusese cumpărat de curând, iar copilul, întors acasă împreună cu bunica sa, a desfăcut tubul. Cum-necum, o parte din substanţa cu…
Şofer gălăţean implicat într-un accident mortal la Gropeni
Scris de Gina Bahor Miercuri, 19 August 2009
Luni, la ora 21.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 212, la intersecţia cu DJ 255 A, gălăţeanul Daniel Dimir, 35 de ani, l-a accidentat mortal pe Oprea Şerban, 68 de ani, din comuna Gropeni (Brăila). Din primele cercetări reiese că victima se angajase în traversarea drumului prin…
O nouă selecţie pentru bursierii Guvernului
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 19 August 2009
După ce niciun elev din mediul rural nu a putut fi iniţial beneficiar al bursei acordate de Guvern, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a iniţiat o nouă rundă de selecţie. „Am găsit 26 de elevi care îndeplinesc condiţiile. Directorii din mediul rural au discutat cu părinţii să-i lase să facă gimnaziul…
Deputatul Boldea cere anchetă penală pentru privatizarea Sidex
Scris de Anca Melinte Miercuri, 19 August 2009
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, deputatul PD-L Mihail Boldea a solicitat procurorului general al României demararea unei anchete asupra modului în care s-a realizat privatizarea combinatului siderurgic de la Galaţi. Sesizarea penală trimisă de Boldea vizează efectuarea de verificări cu privire la reprezentanţii Guvernului şi AVAS care au…
„Clubul înţelepţilor” se deschide la Palatul Navigaţiei
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 19 August 2009
Pensionarii gălăţeni vor avea de joi, 20 august, un nou punct de întâlnire. APDM Galaţi a decis să transforme Sala Mare a Palatului Navigaţiei într-un „Club al Înţelepţilor”, deschis în mod gratuit tuturor persoanelor de vârsta a treia, indiferent dacă au lucrat sau nu în domeniul naval sau portuar. „Am…
Absolvenţii „Spiru Haret”, titularizaţi prin sentinţă judecătorească
Scris de Tudor Neacşu Miercuri, 19 August 2009
Absolvenţii Universităţii "Spiru Haret" care au fost împiedicaţi să susţină examenul de titularizare organizat de către inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea au câştigat procesul prin care cereau anularea actului administrativ ce consfinţea rezultatele examenului. Curtea de Apel Galaţi este instanţa care a dat câştig de cauză absolvenţilor controversatei instituţii de învăţământ…
Poliţiştii gălăţeni au pichetat din nou sediul Prefecturii
Scris de Tudor Neacşu Miercuri, 19 August 2009
Poliţiştii gălăţeni, membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), au continuat marţi protestele, pichetând sediul Prefecturii judeţului Galaţi. Cei aproximativ 30 de protestatari au acuzat din nou Ministerul Administraţiei şi Internelor că a diminuat drepturile băneşti ale poliţiştilor şi a încetat să mai achite compensaţiile de chirie.…