
Corina Dobre
Splitarea TVA nu va mai fi obligatorie
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat, ieri, că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată în Parlament, astfel încât aceasta să fie obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvenţă sau faliment, ori pentru cele care au înregistrat mai mult de două întârzieri la plata TVA.
"De asemenea, va fi şi un sistem de premiere, încercăm să-l fixăm şi va fi anunţat în momentul depunerii amendamentelor”, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose. ...
UPDATE | Noii miniştri au depus jurământul
Marți, 17 Octombrie 2017 20:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
UPDATE, 17 octombrie | Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marți, 17 octombrie, decretele de numire ale lui Paul Stănescu în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Felix Stroe în funcţia de ministru al Transporturilor şi Marius Nica în funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene. Şeful statului a semnat şi decretele prin care a luat act de demisiile lui Sevil Shhaideh din funcţiile de viceprim-ministru şi ministrul ...
Probe la instalaţia de CĂLDURĂ, în 18 cartiere din Galați
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Calorgal continuă probele la instalaţiile de căldură ale blocurilor. În perioada 16-20 octombrie, sunt vizate imobile din peste 150 de asociaţii de proprietari, din cartierele Mazepa I, Mazepa II, Piaţa Centrală, Port, Ţiglina I, Ţiglina II, Zona Centrală, Zona Veche, Micro 16, Micro 17, Micro 20, Siderurgiştilor Vest, Micro 14, Aurel Vlaicu, Micro 38, Micro 39 şi Micro 40.
Procedura, premergătoare repornirii sistemului de termoficare, va fi efectuată până la sfârşitul lunii. ...
Zeci de asociaţii au spus ”pas” agentului termic în sistem centralizat
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de asociaţii de proprietari au refuzat să mai primească agent termic în sistem centralizat, iar multe altele din oraş au închis vanele pentru scări de bloc în care mai sunt doar unul, două sau trei apartamente branşate la sistemul public de termoficare. Asta pentru că, pe de o parte, cei încă racordaţi se tem de facturi mult prea mari, iar pe de altă parte, cei care au centrale termice pe gaz nu mai sunt dispuşi să plătească câteva zeci de lei în plus, în lunile de iar ...
Când şi cum puteţi solicita AJUTOARELE DE ÎNCĂLZIRE
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria Galaţi a anunţat că, de luni, 16 octombrie, vor fi disponibile formularele necesare gălăţenilor cu venituri mici, care îşi doresc să obţină ajutoare pentru încălzirea locuinţei. Potrivit instituţiei, persoanele care depind de energia termică furnizată în sistem centralizat pot obţine cererea şi declaraţia pe propria răspundere, tipizate, de la asociaţiile de proprietari sau de la sediul Calorgal, în timp ce formularele necesare celor care se încălzesc cu gaze ...
Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc părăsesc fotoliile din Guvern. Cei trei miniștri vor DEMISIONA
Joi, 12 Octombrie 2017 23:55 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, în această noapte, după ședința tensionată a Comitetului Executiv al partidului, care a durat aproximativ șapte ore, că Sevil Shhaideh (ministrul Dezvoltării), Rovana Plumb (ministrul delegat pentru Fonduri Europene) și Răzvan Cuc (ministrul Transporturilor) vor demisiona.
„PSD, azi (joi, 12 octombrie - n.r.), a trecut printr-o cumpănă foarte mare. O destabilizare a PSD, cel mai mare partid al țării, așa cum se încearcă, ar p ...
Profesorii români, salarii infime
Joi, 12 Octombrie 2017 18:30 | Publicat în EVENIMENT
Un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui coleg din Luxemburg (3.533 de euro, faţă de 72.000 de euro în Marele Ducat), informează profit.ro, care citează un studiu al Comisiei Europene, publicat de Toute l'Europe. În Franța, un profesor angajat în şcoala primară câştigă cel puțin 24.595 de euro pe an brut, aproape ca un coleg italian, cipriot sau portughez, dar de două ori mai mult decât un profesor eston ...
Proiect-pilot, la Galaţi | GUNOIUL colectat selectiv, preluat de la scara blocului
Vineri, 13 Octombrie 2017 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În viitorul apropiat, deşeurile reciclabile (din hârtie, plastic, metal şi nu numai) ar putea fi preluate de către Ecosal chiar de la uşile gălăţenilor. Serviciul public de salubritate va testa, în următoarele două luni, eficienţa unei asemenea măsuri, printr-un proiect-pilot pe care îl va desfăşura la nivelul a 33 de scări de bloc din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 758, din cartierul I.C. Frimu, care are în componenţă nu mai puţin de 743 de apartamente.
Potrivit re ...
FACILITĂȚI fiscale pentru gălăţenii care-şi reabilitează termic blocurile
Vineri, 13 Octombrie 2017 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Pentru a determina cât mai mulţi gălăţeni să-şi reabiliteze termic blocurile cu bani europeni, în aşa fel încât să fie schimbată faţa oraşului, iar locuinţele oamenilor să devină eficiente din punct de vedere energetic, autorităţile vor reduce substanţial costurile suportate de cei cu venituri modeste. Mai mult, se va prelungi termenul până la care proprietarii apartamentelor trebuie să îşi achite contribuţia care le revine - de la cinci la zece ani.
Informaţia ne-a ...
Se pregăteşte remanierea unor miniştri PSD
Marți, 10 Octombrie 2017 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Patru membri ai Guvernului Tudose ar putea să spună adio fotoliului de ministru, a declarat, ieri, preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, după o şedinţă la care au participat mai mulţi lideri social-democraţi.
Numărul doi în PSD, după Liviu Dragnea, a declarat că social-democraţii cu funcţii-cheie au avut o discuţie cu prim-ministrul Mihai Tudose şi a divulgat că va exista o remaniere în Guvern ce ar viza patru miniştri, pe fondul nemulţumirilor pe care şeful Ex ...