Anca Melinte

Anca Melinte

Cozi pentru abonamente, la chioşcurile Transurb

Duminică, 02 Septembrie 2018 16:35 | Publicat în SOCIETATE
"Nu vrem să mai fim umiliţi la cozi!", ne-au reclamat, încă de la jumătatea lunii august, pensionarii care au tot sunat la redacţie, cerând ca abonamentele cu preţ redus, pentru perioada septembrie - decembrie 2018, să le fie eliberate mai devreme. Din păcate, eliberarea documentelor de călătorie a început sâmbătă, 1 septembrie, iar cozile lungi şi groase s-au format în faţa chioşcurilor societăţii publice de transport şi au continuat şi duminică. Chiar dacă soarele a ...

După un nou sezon estival ratat, documentaţie de peste 30.000 de euro pentru un AQUAPARK la PLAJA DUNĂREA

Luni, 03 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 148.750 de lei cu TVA, adică peste 32.300 de euro plăteşte Primăria municipiului Galaţi pentru elaborarea documentaţiei pentru aquaparkuri şi piscine publice. Desigur, după un nou sezon estival ratat, care se adaugă altor patru veri fără ştrand, şi o ţeapă de pomină încasată de la concesionarul Plajei "Dunărea", a vorbi despre aquapark pare o glumă amară. Deşi, calendaristic, este toamnă, gălăţenii s-ar fi putut bucura de soare şi bălăceală la Plaj ...

Programări on-line pentru cărţile de identitate

Duminică, 02 Septembrie 2018 15:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de luni, 3 septembrie, cetăţenii care au nevoie de cărţi de identitate se pot programa on-line la ghişeul de primiri acte, accesând site-ul https://buletine.primariagalati.ro. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, programarea on-line se adresează persoanelor care solicită act de identitate din următoarele motive: eliberarea primului act de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, eliberarea primului act de id ...

Cine sunt câştigătorii ”Cerbului de Aur” 2018. VIDEO

Duminică, 02 Septembrie 2018 14:00 | Publicat în MAGAZIN
După nouă ani de absenţă, Festivalul Internaţional "Cerbul de Aur", ajuns la o ediţie aniversară - 50 de ani de la debut, şi-a desemnat, sâmbătă seara, 1 septembrie 2018, la Braşov, învingătorii. Marele Trofeu, în valoare de 25.000 de euro, a fost câştigat de Inis Neziri, în vârstă de 17 ani, din Albania. Artista, născută la Tirana, a interpretat, în limba română, celebra piesă consacrată de Monica Anghel "Dau viaţa mea pentr-o iubire" şi a primit trofeul din mâini ...

”Cerbul de Aur” s-a făcut albanez

Luni, 03 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Poticneli. "Păi şi-acum ce facem, ne dăm premii între noi la Cerbul de Aur?", mi-am zis când, după Premiul Presei, acordat lui Ovidiu Anton, a urmat "Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti", acordat Ralucăi Blejuşcă. Nu spun că interpretarea româncei ar fi avut vreun cusur, însă mi se pare mai mare efortul şi meritul de a interpreta o piesă pe care n-ai mai auzit-o vreodată, într-o limbă pe care n-o înţelegi! Să-mi fie cu iertare, dar tot de ump ...

Modernizare de 30 de milioane de lei. Cum se schimbă oraşul de la Trei Star până la Biserica Greacă (FOTO)

Sâmbătă, 01 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Trotuare pavate cu piatră naturală, bănci din granit cu lamele din lemn şi o amenajare peisagistică şi arhitecturală în concordanţă cu zona Pieţei Regale, aflată acum în modernizare. Este imaginea pe care Primăria municipiului Galaţi şi-o doreşte pentru strada Domnească, între Hotel "Galaţi" şi Biserica Greacă. Proiectul de peste 4,7 milioane de lei a fost aprobat de aleşii locali, împreună cu investiţia de peste 11,6 milioane de lei, menită să continue modernizarea ...

Lecţie portugheză de românism la ”Cerbul de Aur”

Sâmbătă, 01 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Fado. "Aş dori să spun câteva cuvinte. Este o onoare pentru mine să celebrez 50 de ani de Cerbul de Aur şi o sută de la Marea Unire. Sunt şase personalităţi pe care le am în suflet: Regele Mihai, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Maria Tănase (plecându-şi fruntea într-o reverenţă), Emil Cioran şi pictorul Tudor Bănuş! România, te iubesc!", a mărturisit, într-o dulce românească, dar cu accent lusitan, portughezul Paulo Bragança, pe scena Festivalului "Cerbul de Aur", pentr ...

Paradox: Reparaţii exterioare ale blocurilor, coordonate de şcoli (DOCUMENT)

Vineri, 31 August 2018 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu este o glumă, ci o prevedere cuprinsă în caietul de sarcini al unei achiziţii publice lansate de Primăria municipiului Galaţi, pentru atribuirea contractului "Reparaţii exterioare blocuri ANL (CF1-CF4 strada Maramureş, S1-S14 strada Berlin, L1-L3 Micro 13) Galaţi", în valoare de 96.985 de lei cu TVA. Obiectivul achiziţiei vizează executarea unor lucrări de şarpantă şi învelitori, reparare şi întreţinere acoperişuri, şapă, tencuire şi vopsire. Sursa de finanţare este b ...

Şedinţă maraton la Consiliul Local

Joi, 30 August 2018 18:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 76 de proiecte de hotărâre au primit, joi, 30 august 2018, votul consilierilor locali întruniţi în şedinţă ordinară. Cele mai importante decizii au vizat investiţii de peste 121 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii oraşului, proceduri de eşalonare a restanţelor la bugetul local, o nouă strategie de alimentare cu energie termică pentru perioada 2018-2025, finanţarea cluburilor sportive şi organizarea unor evenimente precum "Antiquitas Rediviva" şi ...

Elena Udrea, în ”exilul” provocator şi gol

Vineri, 31 August 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Urmează Mazăre? Atunci când au avut de ales între Iisus şi Baraba, oamenii l-au preferat pe tâlhar. Atunci de ce ne-am mira că Elena Udrea a devenit "femeia care a vrut să conducă România şi care acum trăieşte în exil", pozând aproape goală pentru revista "Viva". Marea dilemă a posturilor tv a fost dacă să înceapă jurnalele de ştiri cu Elena Udrea ori să-l termine cu ea. "Politiciana a oferit un pictorial monden din Costa Rica. Elena Udrea a vrut să arate publicului cum ...
Pagina 769 din 1726