Cum ziceam, Horă ca-n romanul „Ion”, al lui Liviu Rebreanu! Horă autentică, nu fasoleală! Cu fanfară, adică! Fanfară adusă de la Trestiana, un sat de lângă Bârlad, renumit pentru muzicanţii săi cu alămuri! Doisprezece suflători şi un toboşar!...Iată, începe „Valurile Dunării”, celebrul Vals compus de clarinetistul timişorean Iosif Ivanovici, când moldoveanul Mihai Eminescu avea treizeci de ani! Şi, spre plăcuta mea surprindere, Maria îmi propune să valsăm! Sigu ...

(!) am spus de maria, odată,/ că-i cea mai frumoasă din toate femeile care mi-au dat o/ mulţime de singurătate (!) (!) acum, când maria-i departe,/ eu cred că-i la fel de frumoasă şi-i singură-ntruna şi tace/ în suflet, în lume şi-n casă (!) şi cred că şi-aduce aminte/ şi scrie istoria noastră de când o iubeam de aproape/ şi luna intra pe fereastră s-audă, să vadă ce-nseamnă/ foşnirea cuvintelor până se-ntâmplă cea mai strălucită/ metaforă-n limba română (!)� ...

Da, mai abitir decât nişte temerari, mai abitir decât nişte eroi care vor să treacă Oceanul cu înotul, cum zice poetul Macedonski, tuspatru pornim spre Lungeşti şi spre Zimbru! Horhăim şi tăcem! Ce mama zmeilor şi a feţilor-frumoşi să spui pe asemenea Viscol? Viscol autentic, serios, liber, răzbunător, dezlănţuit dintr-o Închisoare cum Siberia, nu glumă! Ţaţa Niculina, mama Mariei, e mai zdravănă decât mi-am închipuit şi am crezut că-i Vitoria Lipan în căutarea lu ...

am pierdut-o pe maria/ şi nu ştiu unde-am pierdut-o! nimenea nu vrea să-mi spună!/ oare nimenea nu ştie? oare nimenea nu crede/ că aceasta nu-i marie oarecare? strig spre ceruri:/ unde te-ai ascuns, pierduto?   şi am răscolit pământul.../ şi am răscolit şi apa... fir cu fir am căutat-o/ şi prin raiuri şi prin iaduri!... dinspre sus aud strigare:/ caută până te saturi... cercetarea nu ţi-i dreaptă.../ ş-orice scormonire-i geaba!   dar ascult şi glasul mamei/ dinspre nu ş ...

Eu ştiu ce caut! Da’ oare ce caută fătuca asta, acum, aici, în Gara pustie şi-n cel mai pipăibil miez de Iarnă moldavă? Cum ziceam, trebuie s-o întreb! Că aşa ne-a zis Învăţătorul Ion Victor Răşcanu la Şcoală: „Întrebaţi...şi vi se va răspunde! Bateţi...şi vi se va deschide! Mergeţi...şi veţi ajunge! Trăiţi...şi veţi afla ce este moartea! Învăţaţi...şi veţi descoperi preţul şi dispreţul ignoranţei! Muriţi...şi veţi afla ce este viaţa!”...Da, si ...

(!) merg pe cele mai frumoase şi deştepte urme din lume adică pe urmele mamei şi ale tatei deoarece trebuie să ajung într-un loc anume (!)   (!) merg toată ziua şi toată noaptea şi-mi spun că poate-i mai bine să mă opresc şi să ascult măcar una dintr-o mie şi una ale şeherazadei (!)   (!) şi nu ştiu dacă mai am de mers puţin ori mai am mult ori dacă nu cumva chiar am depăşit capătul şi trebuie să mă întristez ori să exult (!)   (!) dar ştiu bine că nu pot şi ...

(!) mi-a spus cineva că eşti cea mai frumoasă/ dintre toate substantivele pe care/ le-am întâlnit între depărtare şi acasă/ şi le-am stat umilit la picioare (!) mi-a spus cineva că te-a văzut odinioară,/ cu capul pe genunchi, ca o aşteptare/ unde nu vine nimeni să-ţi spună: domnişoară,/ numai dumneavoastră puteţi să-mi răspundeţi la întrebare (!) mi-a spus cineva că stai la fereastră/ şi plângi pe muşcata furată tocmai atunci,/ când am bătut şi am zis: dumneavoa ...

Da! Sigur că da! Nimic mai tulburător şi mai bun decât să am şi mănânc o Turtă frământată de mâna Mamei Moldave din Totdeauna şi coaptă pe Plita Memoriei şi rămasă în Memoria Plitei sfinţilor noştri Părinţi...adică a Dumnezeilor noştri cu Pestelcă şi Opinci! Şi să mai şi ascult una dintre Poeziile minunate ale Otiliei Cazimir, într-o Casă cu oameni Puri şi Simpli... Undeva, într-un Cimitir din Sat, într-un Sat din Cimitir, într-o Iarnă autentică şi serioas� ...

Sigur că da! Sigur că da! Merg! Cum să nu merg puţin până la Gheorghe Stafie, până la părinţii lui, adică, la doar câţiva paşi de Cimitir? Aici, în micro/cătunul Miroasa, ai senzaţia netă că Cimitiru-i în Sat! Ori că Satu-i în Cimitir! Doamne, ce ciudăţenie/minune: o aşezare din câteva case şi din câteva cruci! Ai senzaţia netă că-n acest meleag există o comunicare continuă între cei vii şi cei morţi! Şi că Liniştea asta sepulcrală amestecată cu Liniştea ...

te-am căutat cu carul mare,/ iar tu fugeai cu carul mic: erai frumoasă şi răbdare.../ şi te-am strigat... şi te mai strig! doamne... şi ce îndepărtare,/ ce cai pur-sânge şi ce roţi mai mari decât la carul mare/ te ajutau să fugi de toţi! ce mici erau roţile mele,/ mai mici decât la carul mic, nicicând să nu te pot ajunge,/ să fiu nimic supra nimic! şi dacă nu va fi să fie/ ce tot mă bântuie prin gând, în carul meu pun păpădie/ şi umblu singur pe pământ! acolo nu e ...