Ce toamnă autentică ai început să dai, Dumnezeule!...O toamnă cum se găseşte numaidecât în Poezia lui Serghei Esenin, în Poezia lui Nicolae Labiş, în Poezia lui Nichita Stănescu şi în Poezia Marilenei Apostu! O toamnă printre rânduri de cocori gata de Plecare! Şi printre versuri gata de Eternizare! Şi printre visuri şi gânduri gata de împlinire! O toamnă frumoasă ca o Iubire târzie, dar liniştitoare, şi care, iată, începe să se suie pe piedestalul Mirării şi Admir ...

Astăzi e duminică... chiar foarte duminică pot spune că este, chiar n-am întâlnit niciodată o duminică aşa de frumoasă, o duminică de poveste o duminică de aşternut pe curat şi de învăţat pentru acasă (!) Astăzi e duminică... chiar şi toamna se miră şi se bucură că are taman în mijlocul săptămânii o duminică aşa de minunată, o duminică din cale-n dare pogorâtă pentru fructele luminii din grădină şi din ogradă (!) Astăzi e duminică... şi toate crizantemel ...

Rar, foarte rar se întâmplă să găseşti un Poet care să semene leit cu Poezia sa! Marilena Apostu seamănă leit cu Poezia pe care o descoperă! Sau, dacă-i mai bine şi mai frumos, Poezia îi seamănă leit! Seamănă cum Mântuitorul cu Mama lui, Maria! În fiecare Poezie se vede şi se aude o Marie! Bineînţeles, pentru cei care au, vorba Cărţii, „ochi de văzut şi urechi de auzit”! Când citeşti o Poezie a  profesoarei documentariste de la Şcoala gimnazială „Sfântul Gri ...

(!) alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp: unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb (!)   (!) gata să-mi spună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic: un fel de (ne)văzută (contra)stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig (!)   (!) şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput (!)   (!) ce frumuseţe singură şi lung� ...

Literalmente, cum deja am de/scris în desfăşurarea/înfăşurarea rubricii noastre de provocare şi scormonire şi cercetare elegantă, gălăţeanca Marilena Apostu, profesoară documentaristă în Gimnaziul „Sfântul Grigore Teologul” din Galaţi, ştie ce face, ce este şi cum este Poezia...(adicătelea „singurul lucru nejefuit din Univers”, vorba poetului Nichita Stănescu)...şi, mai ales, ştie ce se spune despre Poezie! Şi nu ce se spune pe la colţuri şi prin aşa-zise căr� ...

(!?) hai să fim ai nimănui/ chiar „la cotul donului” – crâşma noastră veche-veche,/ unde zice la ureche ionică (moş scripcarul)/ despre cum ne bem amarul şi dulceaţa, despre cele/ mai uşoare şi mai grele zile, nopţi, câte ni-s date/ – hai să bem (pe săturate) câte una mică...tare.../ dacă n-avem bani...de mare... şi să ne-amintim de-atuncea,/ când abia-ncolţise crucea noastră de voinici, când lumea/ se-ntreba cine anume-a dat să ne-ntâlnim într-astă/ bucurie ...

La o privire atentă, în fiecare poezie a gălăţencei Marilena Apostu se vede şi se aude o Lacrimă! Se vede şi se aude fiindcă-i Mare şi Amară şi Adevărată! Aşa, cum şi ochii Mari şi Amari şi Adevăraţi ai Poeziei, adică ochii acestei Autoare, care mă situează în dificultatea in/acceptării unei Invidii frumoase, însă departe de orice Ipocrizie! Şi nu pot să nu-mi aduc n-aminte unul dintre cele mai curate poeme despre Lumină: „Izvorul nopţii”, de Lucian Blaga! Şi ...

(!) punct Alb şi punct Negru în Careul de Nuntă: nimic mai frumos decât o Crizantemireasă şi un Crizantemire în mijlocul unui Început, poate cel mai Înalt şi Adânc început pe Linia Subţire dintre a fi şi a nu fi Ne/Cunoscut, dintre Alfa şi Omega, Sosire şi Plecare, Nepăsare şi Iubire (!) (!) punct Alb şi punct Negru în Careul de Nuntă: două Vârtejuri ne/cunoscute şi adunate într-o singură Valsare, pe Cărarea Infinitezimală şi Unică şi Călăuză spre tot ce mai î ...

Sigur că da! Versurile/Cuvintele pe care Marilena Apostu le aşează într-această Ordine (vă) ating şi (vă) aduc Liniştire cum numai o floare rară/deosebită (mâna maicii domnului) o poate face, nu? Şi cum să nu crezi că Dumnezeul Poeziei i-a pus şi dumneaei mâna pe creştet? Şi cum să nu-ţi treacă starea de euforie şi cum să nu te apuce starea de Meditaţie când „toamna-n oglindă/ se sparge în ţăndări” şi „pe buzele mele îngerul a ruginit/ şi nici măcar nu ş ...

(!) prietene drag, am feştelit-o rău de tot/ cu toate mariile şi victoriile şi anele:/ am un junghi în sternocleidomastoidianul dintre genunchi şi cot.../ sunt sigur că am încurcat borcanele (!) (!) aseară, maria mi-a sugerat un borcan cu gem!/ la plecare, din cauză că... am luat unul cu vişinată/ şi m-am dus la victoria! ziceai că-s polifem/ cu faruri de ceaţă şi alarmă exagerată (!) (!) victoria m-a primit cu braţele deschise/ şi pline cu substantive contondente, cu venin ...