INTERVIU în exclusivitate cu actorul Raresh DiMofte. Fiul unui mare sportiv gălăţean, vedetă peste Ocean

INTERVIU în exclusivitate cu actorul Raresh DiMofte. Fiul unui mare sportiv gălăţean, vedetă peste Ocean
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Se scrie mult în România despre cariera de peste ocean a actorului Rareş Dimofte, alias Raresh DiMofte, ca nume de scenă, excelentă trimitere la originea, parţial gălăţeană, a românului devenit vedetă americană! Absolvent al Institutului de Teatru din Cluj, a jucat apoi în câteva seriale la Bucureşti – „La Bloc”, „Baronii”. Acum actorul – wow! – de Netflix, botezat ca domnitorul-pescar de la Brateş, poate fi găsit pe genericul a foarte multe seriale şi filme americane şi a unor scurtmetraje premiate internaţional (mai puţin în România!), în America şi Europa.

E născut la Târgu Ocna, însă a copilărit în oraşul nostru, unde a absolvit Colegiul Tehnic "Traian Vuia” şi este fiul unui cunoscut gălăţean: Costel Dimofte, halterofil - sponsor, antrenor de merit, arbitru internaţional, preşedinte şi vicepreşedinte al federaţiei de specialitate, Cetăţean de Onoare al Galaţilor. 

- Peste 50 de producţii în numai cinci ani! La reuşita aceasta contează şi robusteţea familiei… sportive, „din tată-n fiu”, sportul practicat în adolescenţă, sau voinţa? Poate şi încăpăţânarea, sau modul în care o producţie te poate captiva întrutotul? 

- Într-adevăr, peste 50 de producţii în numai cinci ani. Pare mult şi puţin în acelaşi timp. Cred că foamea de a juca m-a motivat cel mai puternic. Pentru că în film şi televiziune  actoria e de scurtă durată – în ziua, zilele de filmare, nu ca în teatru, unde repeți mult şi joci spectacolul de multe ori. 

Poate că anduranţa câştigată din sporturile practicate în trecut a contribuit şi în industria în care „mă joc”, dar ce mă ţine bătăios este pasiunea pentru filme şi seriale de televiziune, precum şi sprijinul de neclintit al soţiei mele, Nadia.

 Sigur, trebuia să încep cu „de ce?” De ce tocmai Canada, cum a fost posibil să răzbateţi pe o piaţă culturală cu o concurenţă, bănuiesc, uriaşă? Care este povestea de succes şi cât efort v-a costat?

Povestea noastră este simplă: acum nouă ani ne-am mutat în Canada şi ne-am dedicat complet acestui vis de a face film şi televiziune, şi, din când în când, teatru. Am sacrificat totul pentru asta: familie, prieteni, limba, ţara. Am ales Canada pentru că a fost şi este un centru plin de oportunităţi în acest domeniu şi are un sistem de protecţie socială pe care nu îl găseşti în Statele Unite. Când Nadia şi eu ne-am hotarât să emigrăm am ştiut că nu va fi uşor, mai cu seamă că nu ştiam pe nimeni din industrie. Aşa că am luat-o de la zero şi am început să ne construim relaţie după relaţie şi ne-am implicat foarte mult ca volutari pentru a învăţa sistemul nord-american. Nadia a preluat clubul Raindance Vancouver, filiala a festivalului de film independent Raindance din Londra, Marea Britanie şi l-a transformat într-o organizaţie de succes în Vancouver. Acum ne pregătim să deschidem Raindance Bucureşti & Cluj-Napoca în România, în 2020. Sper ca în curând şi România să poată construi infrastructura necesară acestei industrii pentru a se dezvolta şi a ajunge competitivă pe plan internaţional, respectiv un sindicat sănătos pentru actori care să ofere diverse avantaje: de la protejarea drepturilor de autor, până la asigurări de sănătate şi pensii; agenţii de talente care să negocieze în favoarea actorului. Actorii români merită să concureze de la egal la egal cu actorii altor ţări, nu doar ca talent şi muncă depusă, dar şi ca recompensă.

-  Nu ştiu dacă Jessie Richardson Awards este echivalentul Premiilor Tony pentru teatru, de pildă, însă nominalizarea la Premiul pentru Cel Mai Bun Actor în Rol Secundar, pentru un „stranier”, abia sosit de cinci ani în Ţara frunzei de arţar, este, cred, o mare realizare! Aş mai întreba şi dacă vă sunt mai dragi rolurile de teatru, cu răsuflarea şi ochii publicului aproape, sau cele cu obositoarele duble în faţa camerelor, cu şansa, însă, de a rămâne veşnic „pe peliculă”. 

- Premiile Jessie sunt un fel de premii Tony pentru provincia British Columbia. A fost o onoare să joc pe scena canadiană pentru prima dată şi să fiu nominalizat pentru un Jessie. Am făcut parte dintr-o echipă grozavă, de la regizorul Richard Wolfe, colegii de scenă Michael Kopsa şi Cherise Clarke, până la regizorul tehnic Jethelo Cabilete şi luministul Jeff Harrison.

Când fac film şi TV îmi lipseşte teatrul, şi invers. Merg mână în mână, se hrănesc unele pe celelalte. Din fericire, nimic din ceea ce fac nu este obositor. Abia aştept să merg la audiţii, după ce obţin un rol, abia aştept să încep procesul de căutare al personajului şi apoi, evident, colaborarea cu cei implicaţi în proiectele respective.

- Studiourile Netflix au o imagine foarte activă şi atractivă. Este mai greu de păstraţi ritmul pe astfel de platouri de filmare? Şi în seriale lungi, în care actorul ajunge de multe ori „să locuiască”? Ce deosebiri majore sunt faţă de alte studiouri occidentale? În sitcomuri româneşti, simpaticul „La Bloc”, de pildă, bănuiesc mai multă muncă de echipă şi pe creaţie/improvizaţie.

- Întotdeauna am fost un fan al eficienţei. Pe platourile de filmare americane am găsit eficienţă însutită. La prima mea filmare la un serial american, „Almost Human”, am rămas surprins de mecanismul de ceas elveţian al facerii unei producţii. Fiecare membru al echipei îşi ştie rolul şi lucrează împreună ca nişte rotiţe bine unse. Cu cât lucrezi mai mult pe un platou cu atât reuşeşti să-ţi desenezi mai bine rolul. Acum, eficienţa americană are şi dezavantajele ei, unul ar fi că pentru serialele TV nu se prea repetă, iar actorii trebuie să găsească soluţii isteţe să-şi livreze personajele cât mai veridic într-un timp extrem de scurt. Eu am găsit asta ca un antrenament bun care m-a “călit”. Filmul este o altă mâncare de pește, ai luxul repetiţiilor şi colaborării mai profunde cu regizorul. 

Ce mi se pare atractiv la meseria asta este că fiecare proiect este altfel, oamenii sunt întotdeauna alţii, cu  foarte puţine excepţii, şi toate astea oferă şansa pentru un actor să fie de fiecare dată altfel.

A fost o experienţă diferită de platou la serialul „The Man in the High Castle”, film cu ecouri foarte bune la noi? (Eu am o sensibilitate cu totul specială pentru subiect: m-a fascinat încă de la început cartea, mult mai sofisticată, cu filozofie, paradoxuri, „realism SF”, ca să zic aşa, o carte semnată de marele Philip K. Dick, cel cu cartea „Do Androids Dream of Electric Sheep?” sau „Stand on Zanzibar”). 

- Am avut o reală plăcere să lucrez la acest serial, mai cu seamă că sunt un fan al operelor lui Dick. A fost fascinant să fac parte dintr-o lume utopică înfricoşătoare. Acel sentiment de “ce-ar fi fost dacă” domina pe toată lumea pe set (platou de filmare – n.red.) şi a ajutat foarte mult la construirea atmosferei.

- Personajul Karl Müller, pe care l-aţi interpretat în serialul după cartea lui Dick, mi-a rămas multă vreme pe retină! 

- Karl Müller a fost creat să facă probleme Imperiului Japonez, el este trimis de Berlin în San Francisco să pună pe jar diplomaţia celor două imperii. A fost grozav să asist la realizarea acelei lumi utopice cu elemente reale din trecutul nu prea îndepărtat. Am fost uimit de măiestria cu care fiecare departament al serialului a combinat istoria reală cu ficţiunea, pentru a obţine rezultatele văzute pe ecran.

- Seria „Wu Assassins” a însemnat şi un efort fizic aparte? Cu trăirea ca în Babilonul din Frisco, combinat (desigur, cu o documentare) asupra unei culturi exotice, scăldată în fantastic, şi o a treia, celei criminale ruseşti. Am citit că v-aţi antrenat singur pentru scenele de luptă kung-fu; aceasta înseamnă şi „întâmplări”… dureroase şi o concentrare de a ţine cont în acelaşi timp de unghiul camerelor. Apropo, s-a lucrat cu mai mult de cinci camere în acelaşi timp?

- Experienţa „Wu Assassins” a fost aparte, deoarece am încercat pentru prima dată artele marţiale, iar scena mea de luptă este genul Gun-Fu, un stil în care se foloseşte o combinaţie între mişcările Kung-Fu şi folosirea armei de foc. Spectaculozitatea acestei lupte a fost preluată de filmul „Equilibrum” de la filmele lui John Woo şi a făcut carieră de-a lungul timpului, dar „Wu Assassins” a readus-o în prim plan. Am avut în spate o echipă fantastică de cascadori, în frunte cu coordonatorul Dan Rizzuto care m-a încurajat de la început să-mi fac singur luptele. Am fost un pic sceptic, pentru că ştiam că va fi greu să ating rapiditatea lor în luptă, dar Rizzuto a insistat, spunându-mi că îşi doreşte ca toţi actorii din serial să joace şi să lupte în egală măsură. A avut dreptate, am avut o experienţă de neuitat.

Scena mea de luptă cu Lewis Tan a fost filmată fără întrerupere cu o singură camera care s-a rotit în jurul nostru. Pe lângă provocarea luptei în sine, a trebuit să fim foarte atenţi să nu fim loviţi de camera extrem de grea.

Personajul Grisha Babinov face parte dintr-o organizaţie criminală condusă de Alec McCullough (actorul Tommy Flanagan) care încearcă să-şi întindă tentaculele în Cartierul Chinezesc din San Francisco, condus de Triadele Chinezeşti.

Aţi avut ocazia, lucrând la acest serial, să vorbiţi direct cu apreciatul producător american Tony Krantz, de la Warner Bros, distins  cu multe  premii Emmys şi Golden Globes, alături de nominalizări la  Oscar

- Nu l-am cunoscut personal pe Tony Krantz când am filmat, deşi aş fi vrut să vorbesc despre colaborarea lui cu David Lynch la „Mulholland Drive”. Am avut însă deosebita plăcere de a-I cunoaşte pe John Wirth – Showrunner-ul serialului (creatorul de show tv – n.red.) şi pe Jonathan Walker, unul din producători, care ambii mi-au mărturisit că au fost impresionaţi de prestaţia mea actoricească. Revenind la eficienţa americană, pe platou nu ai timp de socializare, ajungi pe set (pe platou – n.red.), intri la costume şi machiaj, apoi, cât aştepţi setarea camerelor şi a luminilor, îţi pregăteşti scena.

- Aţi făcut tatonări şi pentru a lucra în viitor cu mari studiouri americane, precum Fox? 

- Negocierile sunt făcute de agenţi şi manageri, nu de actori.

Probabil, ca şi în cazul altor cariere internaţionale, la început au fost lungi tatonări, încercări, speranţe, emoţii, aşteptări, poate şi insuccese. Care este istoria debutului nord-american, din 2013, în filmul „Almost Human”? 

- Nu am jucat în filmul "Almost Human", ci în serialul "Almost Human" de la Fox ca Masked Man, în episodul 2,"Skin". A fost primul meu serial american în care apăream imediat după ce am semnat cu primul meu agent canadian. Această apariţie m-a ajutat să mă pot înscrie şi în sindicatul actorilor.

- Sunteţi implicat în proiecte independente şi întoarceţi ajutorul pe care vi l-a oferit de comunitatea în care trăiţi acum. Ce legături în acelaşi sens mai păstraţi şi cu România?

- Sectorul de film independent este foarte important pentru mine, fac multe proiecte, acolo se află viitorul cinematografiei. Uneori, când găsesc un scenariu interesant, îmi place să ajut studenţii de la film şi încerc să le promovez cât pot proiectele, mai ales la începutul lor de carieră. Din păcate, nu am fost solicitat să colaborez în România, deocamdată. 

- Ziarul „Deşteptarea” din Bacău cita dintr-un interviu al dumneavoastră la  EBS Radio Cluj, că în curând veţi evolua pe marele, ecran, într-o comedie noir –  „Come to Daddy”, în  regia lui Ant Timpson –, alături de Elijah Wood, actorul care a jucat rolul Frodo din „Lord of the Rings”.  Este vorba despre o „partitură” mai bogată în expresie şi în dialog (mai ales rostit într-o limbă străină) aşa cum cere genul?

Voi apărea alături de Elijah Wood într-un rol surprinzător, joc în limba rusă şi filmul va fi lansat în cinematografele americane la sfârşitul anului. Între timp, filmul rulează la festivalurile de film, printre care şi la Vancouver International Film Festival, în septembrie.

*

Soţia actorului, Nadia DiMofte, cu diplomă în Jurnalism şi Comunicare, producătoare, a scris, produs şi regizat primul său scurtmetraj, acceptat la Cannes – „FraiLNeSS”, în care juca soţul său. Este voluntar, organizează sute de evenimente, colectează fonduri, contribuie la dezvoltarea comunităţii locale de film: este chiar director regional al Raindance Vancouver, filială a Raindance International, Londra, susţinătoare a filmului independent. Cu tot succesul, bazat pe talent şi multă muncă, cei doi se poartă extrem de modest.

Foto 1, galerie. Scenă de film (sursa: ebrasadio.ro). Foto 2. Raresh DiMofte (sursa: Instagram). Foto 3. Soţii DiMofte (sursa: Raindance Vancouver). Foto 4. Soţii DiMofte, pe podium. Foto 5. DiMofte, într-o scenă de luptă din "Vimeo" (sursa: Vimeo). Foto 6. Raresh DiMofte, omul cu o mie de înfăţişări, în rolul perfidului Karl Müller, serialul "Omul din castelul înalt". Foto 7. Premiul Jessies, pentru un fiu de gălăţean, care şi-a petrecut copilăria în oraşul nostru. Foto 8. Sursa: Linkedln. Foto 9, de pe pagina sa Facebook. Foto 10. În "Asasinii Wu", a trebuit să lupte! DiMofte (stânga), alături de Lewis Tan, actor chinez născut la Manchester, în "Wu Assasins" (sursa: IMDb). Foto 11. Campionul gălăţean Costel Dimofte, Cetăţean de Onoare, tatăl actorului. Foto 12. În piesa "Blasted", de Sarah Kane, rol cu care a cucerit Premiul Jessies. Foto 13. Elijaf Wood, Frodo din "Săpânul inelelor", va juca alături de românul nostru

Citit 25924 ori Ultima modificare Luni, 02 Septembrie 2019 22:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.