ÎNVĂŢĂMÂNTUL românesc, năucit de „reforme”. INTERVIU cu profesoara Mărioara Şuşnea

ÎNVĂŢĂMÂNTUL românesc, năucit de „reforme”. INTERVIU cu profesoara Mărioara Şuşnea
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

"Pe umerii dascălilor apasă grele meniri…"
Interviu cu profesoara Mărioara Şuşnea


 

- Când şi cum aţi ales să deveniţi profesoară de limba şi literatura română?
- Nu ştiu exact când, dar sunt sigură ca n-am vrut niciodată să fac altceva. Poate de pe vremea copilăriei, de când nu ştiam să citesc, dar îmi aliniam tovarăşii de joacă şi le spuneam poveşti. Primii ani de dăscălie au fost în comuna Cuca. Acolo mi-am făcut ucenicia şi  păstrez din acei ani de început amintiri luminoase, despre oameni şi locuri, despre foştii elevi, despre colegi şi despre prietenii care s-au legat pe viaţă. După cinci ani de navetă zilnică, am dat concurs de titularizare în oraş, am luat nota 10 şi aşa am ajuns, pe 1 septembrie 1978, la Şcoala nr.11, unde am funcţionat neîntrerupt timp de 31 de ani. Mulţi şi puţini... Dar,  privind înapoi, nu câte-au fost îmi vin în minte, ci „câte ar fi putut să fie” , vorba poetului.

- Cum se vede,  prin comparaţie şi cu detaşarea pe care v-o dă retragerea din activitate, sistemul de învăţământ românesc de atunci faţă de cel de acum?
- Nu vreau să mă mai gândesc cum a fost pe atunci, contează cum este azi învăţământul românesc: e năucit de „reforme”, fără o viziune coerentă asupra problemelor reale. Ministrul n-a mâncat „salamul cu soia” al  profesorilor români, n-a pus piciorul în prea multe instituţii de învăţământ, vine cu o imagine ideală despre cercetarea din lumea vestică şi le cere profesorilor români performanţe pentru care nu sunt motivaţi şi pentru care nu au condiţii.

- Ce e cel mai greu în această profesie?
- Aici nimic nu e uşor, pe umerii dascălilor apasă grele meniri.  E o meserie în care exigenţa şi indulgenţa sunt o problemă de dozaj, ca în medicaţie. Trebuie să ţii cumpăna dreaptă, altfel, copilul e cel care va suferi şi efectele se  vor simţi în timp. Or, aici nu sunt admise rebuturile. E  greu să-ţi păstrezi pasiunea pentru meseria asta atunci când „tagma” profesorilor e culpabilizată în bloc ca fiind  „omul gras” care „împovărează  bugetele”. E greu să alegi între a cumpăra o carte şi a-ţi plăti întreţinerea... E greu  să rămâi calm, senin, echilibrat, obiectiv şi plin de dăruire când zilnic vin tot felul de „specialişti” să te înveţe să pui note... ba chiar  le negociază...

-  Când aţi fost fericită şi când aţi simţit că merită tot efortul?
- Ori de câte ori s-au afişat rezultatele la olimpiade, la concursurile naţionale, la admitere la toate facultăţile de prestigiu din ţară, unde elevii mei sunt întotdeauna primii. E  cea mai mare bucurie  a unui dascăl. Atunci simţi cu adevărat că merita osteneala şi e şi motivul pentru care poţi merge mai departe. Fericită eram la fiecare 15 septembrie şi 15 iunie, când îmi întâmpinam sau îmi conduceam copiii. Şi acum am emoţii când începe şcoala...

- Câţi elevi v-au trecut prin mână şi care au fost câteva lucruri esenţiale pe care aţi încercat să le transmiteţi la orele de română?
- Eu am un soi  de  pudoare în faţa vorbelor mari, mă tem de locurile comune, dar oricum aş răspunde la această întrebare, respectând adevărul, tot sună a banalităţi. De fapt, am învăţat de la părinţii mei şi apoi de la dascălii mei că munca e o datorie, dar şi un imens rezervor de mereu reînnoite satisfacţii. Am avut prilejul, în cele aproape patru decenii de muncă la catedră să contribui la formarea unui lung şir de tineri, cărora m-am străduit - şi în ceasurile „bune” poate că am şi reuşit - nu numai să le comunic cunoştinţe, ci şi să le  insuflu  altceva, mai de preţ: deschiderea către cultura, respectul pentru limba română, dragostea pentru „scripturile romane” de ieri şi de azi. Am încercat să le predau mai ales lecţia omeniei şi a adevărului ca fiind cea mai înaltă formă de respect, lecţie pe care şi eu am deprins-o la şcoala unor dascăli minunaţi.  

- Cum NU trebuie să fie un profesor?
- În primul rând, nu  trebuie să fie adus de întâmplare în meseria asta care "e treabă de gust, nu de silinţă'', vorba lui Creangă. Nu trebuie să fie un conţopist  (sunt prea multe ''portofolii'' de făcut acum), nu trebuie să fie un negustor de cunoştinţe...                                 

- Dacă ar fi să definiţi într-o frază ce a însemnat pentru dumneavoastră activitatea de  o viaţă, cum aţi rezuma-o?
- Toată viaţa mea la catedră a fost o imensă bucurie a comunicării, o neobosită strădanie de a-i ajuta pe copii să pătrundă inteligent şi gândind în toată bogăţia interioară a limbii, să-i fac să treacă de la starea de cânt la aceea de gând, în abordarea oricărei probleme, nu numai a celor de limbă.             

- Ce le spuneţi foştilor elevi?
- Foştilor mei elevi le urez să trăiască frumos şi bine, dacă se poate, şi să nu uite să fie oameni. Nu e uşor, dar e posibil.

- Ce vă doriţi cel mai mult?
- Păi acum nu-mi rămâne decât să mă-ntorc pe partea cealaltă a vieţii! Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să am răgazul şi tihna necesare ca să zăbovesc mai mult între cărţile mele, să intru mai des în librării, unde să mă răsfăţ, ad libitum, în acest singur mic paradis care ne e la îndemână.

Citit 11915 ori Ultima modificare Joi, 10 Decembrie 2015 01:11

10 comentarii

  • postat de Nicoleta
    Vineri, 27 Noiembrie 2015 11:48
    176.205.120.***
    Domnisoara Susnea mi-a luminat asa frumos calea. Sunt peste 20 de ani de atunci. Cu dragoste si respect, ii doresc sanatate si liniste.
    0
    2
    Raportează
  • postat de Iulia Teodora
    Sâmbătă, 03 Mai 2014 14:14
    5.13.164.***
    Daca toti profesorii ar gandi in acest mod, scoala ar deveni un loc de meditatie si de regasire a adevaratelor valori si esente pe care fiecare le detine in suflet. Invatamantul de acum este doar o forma de ocupare a tinpului liber atat pentru elevi cat si pentru profesori. Pentru mine acest profesor a fost sursa principala de cultura generala si baza solida a tuturor cunostintelor dobandite in cei 18 ani de viata. Nu am putut uita nici macar o clipa petrecuta cu "diriga " !
    0
    2
    Raportează
  • Sâmbătă, 09 Noiembrie 2013 13:19
    96.8.117.***
    However this option could be quite expensive and the premium of the
    policy will be paid upon the death of the insured individual get
    the insurance payout. At regular intervals the insurer will calculate the cost of whole life insurance not only provides a death benefit with a savings component.
    If the whole life insurance life insurance policy, either the dependents get
    a lump sum payment in particular circumstances.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Dobre Mihnea
    Vineri, 03 Februarie 2012 05:07
    Ce dor imi era!! Saru'mana!
    0
    2
    Raportează
  • postat de Dobre Mihnea
    Vineri, 03 Februarie 2012 05:06
    Ce dor imi era!! Saru'mana!
    0
    2
    Raportează
  • postat de Colega
    Sâmbătă, 22 Octombrie 2011 16:17
    Stimata colega, va doresc multa sanatate si seninatate in suflet! Ma regasesc pe undeva, printre vorbele dumneavoastra. Aveti dreptate: vocatia este ,,cheia". Dar... cati oare (mai) inteleg asta?
    0
    1
    Raportează
  • postat de cititor
    Marți, 18 Octombrie 2011 23:10
    Ne face placere sa citim articole despre dascalii de odinioara , oameni in toata puterea cuvantului, nostalgici dupa educatia traditionala mostenita de generatii nu cea dictata azi din afara granitelor, incompatibila cu mentalitatea si economia noastra . Asa cum a afirmat d-na profesoara ” nimic nu e usor in invatamant”, aici nu mergi din intamplare fiindca nu oricine poate fi dascal, profesia nu presupune doar cunostinte si algoritmi de lucru ca in multe alte domenii, trebuie sa ai vocatie, sa te poti darui pana la sacrificiu , sa poti empatiza cu elevii , sa treci cu stoicism peste obstacolele financiare iar cei care ajung in invatamant doar ca sa aiba o ocupatie, ori din meschine motive nu rezista..ci doar aceia ce vad in profesie , cum spuneati , o datorie, o menire nobila cu care a fost inzestrat si norocit s-o duca. Va doresc viata lunga si lectura noua!!
    0
    2
    Raportează
  • postat de Diana Dumitrescu
    Marți, 18 Octombrie 2011 17:14
    Este si PROFESOARA mea!! Spun asta pe deplin constienta si asumandu-mi timpul verbului, cu explicatia simpla: eu sunt ...azi...pentru ca EA este ...ieri....(acum vreo douazeci si cinci de ani....)
    0
    3
    Raportează
  • postat de Elena Pruteanu
    Marți, 18 Octombrie 2011 11:42
    Vorbele doamnei profesoare sunt foarte frumoase. Dar in ele simti un regret fata de ceeace a fost dascalul "inainte"; simti un adevar care doare deoarece "cate-ar fi putut sa fie" din ce a fost in invatamantul romanesc azi nu mai sunt. Ii doresc sanatate doamnei profesoare, si multumiri pentru anii de la catedra. Si multumiri redactiei ca mai aduce la lumina si existenta unori oameni ca dumneaei.
    0
    3
    Raportează
  • postat de Lori
    Marți, 18 Octombrie 2011 10:29
    Cata dreptate mai aveti stimata doamna...
    0
    3
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.