Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
2 comentarii

- Puteaţi, la fel de bine, să faceţi performanţă în gimnastică sau atletism. De ce aţi optat pentru balet?
- Când am început, la 10 ani, cursurile de balet, ceva  nu se potrivea. Mai târziu am înţeles că baletul nu se potrivea stilului meu de a fi. Şi, din această cauză, au fost momente când, încă din timpul şcolii de artă, am vrut să renunţ la balet. Noroc cu regretatul domn Gheorghe Olinici, care a ştiut cum să mă facă să înţeleg unele concepte referitoare la dans, dar şi unele aspecte personale, lucru care m-a determinat să continui. Fiind primul meu profesor, a avut un impact foarte mare asupra mea. Dedicaţia, plăcerea, seriozitatea, voia bună erau câteva calităţi mereu prezente în arsenalul domnului Olinici. Era un om deosebit, pe lângă dragostea pentru dans pe care ne-a inspirat-o, a făcut şi multe sacrificii pentru noi: din ceea ce obţinea predând ore suplimentare, plătea sala de balet a Teatrului Muzical, ca noi să putem dansa şi repeta într-un spaţiu adecvat. Un om excepţional,  dar şi sever. Calitatea sa cea mai mare era dragostea părintească: ne certa când era nevoie, dar nu a existat nici un moment, atât cât a trăit, în care să nu ne fie aproape. Tot timpul ne-a susţinut, şi numai dânsul ştie prin ce a trecut, doar ca să nu fim luaţi în batjocură de cei care nu înţelegeau ce făceam noi şi ce înseamnă dansul.
- Anii de studiu la Academia de Balet din Stuttgart ce impact au avut? Dar experienţele din SUA şi Brazilia?
 - Experienţa de la Stuttgart a fost un pas important de maturizare, atât personală cât şi artistică. Şi aici am avut un profesor genial, pe domnul  Petr Pestov. Sub îndrumarea sa am înţeles de fapt ce înseamnă baletul, în ce consta frumuseţea lui. Sutele de ore  de muncă, repetiţii după repetiţii, frustrări, sute de tricouri schimbate, durerea fizică din spatele unei simple mişcări aflate în armonie cu restul corpului. Apoi, în SUA, am dat piept cu o altă mentalitate de muncă. Aici, nu conta unde aveam de dat un spectacol, la Buffalo, Charlotte NC, Detroit, L.A. sau N.Y., munceam pe brânci, câte 10-12 ore în sala de repetiţie, doar cu o oră pauză cât să mâncam ceva. Au fost repetiţii care ne ţineau în sala de dans până după miezul nopţii, când aveam de învăţat câte o coregrafie nouă. Călătoream, dansam, reveneam acasă şi după o zi de odihnă eram înapoi, în studioul de dans. Pe scenă nu contează că te-ai accidentat sau că te doare ceva: dai absolut totul. În Brazilia am întâlnit oameni frumoşi, care ştiu să trăiască viaţa, să se bucure de ce au şi de ce nu au. Acolo am abordat un nou stil de dans, am întâlnit un alt concept de a fi. Munca depusă este la fel de intensă, dar cu un alt substrat. Mai multe zâmbete, mai multă bucurie, mai multă apreciere.
- Sunteţi şi actor. Care este povestea din spatele spectacolului „Exil în pământul uitării”, premiat în 2010, la Gala tânărului actor?
- „Exil în pământul uitării" a fost un proiect frumos, dar greu. Aici implicarea mentală şi emoţională au atins alte cote. Dramatismul piesei este copleşitor. Duritatea existenţială a omului aflat în situaţii extreme poate duce la dezumanizarea lui. Însă, dacă reuşim să conştientizăm care sunt elementele importante ale propriei existenţe, reuşim să răzbatem. Nu numai că trecem de greutăţile impuse de mediul în care suntem prinşi, de situaţiile prin care trecem, dar dacă, în acest proces, conştientizăm omenia, şi dacă reuşim să o aplicăm,  totul capătă noi valenţe existenţiale.
- Ce aţi simţit când aţi ajuns în Liberia? Ce resorturi sufleteşti a declanşat vizita în ţara unde s-a născut tatăl dumneavoastră?
- În Liberia am primit răspunsuri la întrebări despre care nu ştiam nici măcar că există. Înveţi, descoperi o parte din tine, la care până în acel moment nu ai avut acces. Călătoria în Liberia a mai adăugat o pană în cunoaşterea de sine, iar pe raftul cunoaşterii lumii care ne înconjoară încă o carte.
- Mama cum v-a influenţat?
- Mama (profesoara de limba engleză Petruţa Moisi, fondatoarea şi preşedinta Centrului de Consultanţă Ecologică din Galaţi - n.n.), la rândul ei, a fost şi este un pilon de susţinere în ceea ce fac, fiind şi un exemplu de urmat în modul în care a abordat şi reuşit să transforme  dificultăţile prin care a trecut de-a lungul carierei şi vieţii. În comparaţie cu greutăţile pe care le-a înfruntat ea, dificultăţile mele nici măcar nu există.

Citit 7160 ori Ultima modificare Marți, 06 August 2013 10:15

2 comentarii

  • postat de Popa Mihaela Luni, 01 Aprilie 2013 23:30 Link la comentariu
    0
    0

    Locuiesc in acelas bloc cu doamna profesoara P. Moisi si il stiu si pe Momo. Schimbul ocazional de cuvinte ca intre vecini ma bucura de fiecare data cand ii intalnesc , caci ii simpatizez fara sa ii cunosc insa prea bine. Articolul Angelei Ribinciuc despre cel mai recent succes al lui Momo, apoi interviul din urmatorul articol m-au ajutat sa descopar cat de pretiosi sunt, atat mama cat si fiul sau ; m-a impresionat dragostea ce ii leaga si modul discret in care si-o exprima fiecare. Le doresc multa sanatate si realizari in continuare! Sunt mandra de vecinii mei!

    Raportează
  • postat de O FOSTA ELEVA A DOAMNEI PROF. MOISII Sâmbătă, 30 Martie 2013 06:31 Link la comentariu
    0
    0

    Superb om, un destin de film si o mama care ar putea fi declarata model pentru suferinta traita dar si pentru demnitatea cu care a luptat, si-a crescut si format copiii , si-a educat elevii pentru dragostea de oameni, de viata, de natura, o femeie care a predat o viata lectia despre cum sa intorci si celalalt obraz cand soarta te palmuieste, fara ura, fara dorinta de razbunare, fara ranchiuna!
    Felicitari doamnei profesoare Moisii Petruta pentru copiii frumosi pe care i-a crescut si lui MOMO pentru ceea ce a devenit, in ciuda multor oameni care i-au condamnat mama in anii copilariei lui! Este un mare OM, un talent, pentru ca are o mama cum multi ne-am fo dorit sa avem!
    Felicitari si mult noroc in aceasta lume a artei, o lume extrem de grea si capricioasa!
    Si admiratie pentru doamna Ribinciuc, imi place ce scrie si ce subiecte isi alege!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.