Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Iubit de generaţii de melomani, cântăreţul Gabriel Dorobanţu ne-a vorbit despre calea sa spre succes şi despre provocările vieţii în lumina reflectoarelor * Chiar dacă astăzi trendurile s-au schimbat, iar muzica uşoară nu mai este promovată de radiouri şi televiziuni, succesul rămâne tot succes, obţinut cu talent potenţat de multă, multă muncă * Indiferent de unde vii şi ce ai făcut înainte, pe scenă publicul te va judeca, întotdeauna, doar în funcţie de calitatea actului artistic, aşa că reuşita va fi o dovadă clară că eşti valoros şi că meriţi să fii aplaudat şi ţinut minte * Grija pentru propria imagine şi pasiunea pentru muzică şi poezie au fost mărcile care l-au consacrat pe solist


Fani ai muzicii uşoare sau nu, cam toţi românii au ascultat, cel puţin o dată în viaţă, şlagăre ca „Hai, vino iar în gara noastră mică” sau „Să nu vii iar să mă cauţi”. Altădată în prim-planul emisiunilor de televiziune, artistul care a dat glas unui capitol important din muzica uşoară românească, Gabriel Dorobanţu, apare mai rar în presă în ultimii ani, iar muzica nu îi mai este difuzată pe posturile de radio. Puţina expunere mediatică de care se bucură artistul nu-i face, însă, pe melomani să-i iubească mai puţin muzica. Pe internet, una dintre cele mai cunoscute melodii ale artistului, „Hai, vino iar în gara noastră mică”, a adunat peste un milion de accesări, semn că muzica uşoară este încă apreciată şi a făcut deja, de ani buni, saltul în lumea virtuală. E adevărat că şlagărele au acum mai puţini fani decât piesele hip-hop, trance house şi dance, dar poate şi ceva mai fideli. Cine a ascultat cu plăcere până acum muzică uşoară, o va face, cu siguranţă, tot restul vieţii. Pentru că artist cu melodii care să fie ascultate şi peste zeci de ani de la lansare nu devii decât dacă îţi cunoşti şi îţi respecţi cu adevărat meseria şi pentru că iubit de public nu ajungi decât dacă oamenii îţi recunosc valoarea, ne-am gândit că evoluţia artistică a lui Gabriel Dorobanţu e demnă de toată atenţia. Celebrul cântăreţ de muzică uşoară a scris, a vrut chiar să devină poet, a încercat apoi să se facă medic. A lucrat ca proiectant şi, în cele din urmă, s-a dedicat cu totul scenei şi carierei artistice. Nu a ales, însă,  scena ca pe o cârjă de care să se sprijine, nereuşind în altă carieră, ci a optat să iasă în lumina reflectoarelor din dragoste pentru muzică.

- Aţi debutat târziu, cam la 30 de ani…

- N-am debutat deloc târziu. Încă de copil mergeam la radioul public şi înregistram cântece, împreună cu corul de pionieri. Eu am crescut în radio, aşa că am avut în permanenţă contact şi cu cântecul, şi cu interpretarea şi înregistrarea. Iar relaţia mea cu radiodifuziunea a fost una de durată. Până acum vreo şapte ani - de când cei de acolo au şi uitat când e ziua mea şi nici măcar nu mă mai felicită - radioul a fost ca o a doua mea casă. La 30 de ani, la Festivalul Concurs de la Mamaia, am obţinut Menţiune la Secţiunea Interpretare, cu melodia "Ochii tăi".

- Dintre toate carierele posibile, cum v-aţi hotărât să o alegeţi tocmai pe cea artistică?

- Când ne-am apucat noi de cântat - vorbesc aici nu doar de mine ci şi de alţi artişti ai generaţiei mele - nu ne gândeam să dăm tunuri băneşti. Nici nu ne schimbam stilul muzical şi modul în care ne prezentam în faţa publicului de la o vara la alta, numai ca să câştigăm nişte bani în plus şi să atragem atenţia. Eu mi-am ales cariera artistică pentru că era ceea ce mă împlinea. Simţeam că acesta este drumul pe care vreau şi trebuie să merg. Meseria ţi-o alegi, cred, în funcţie de capacitatea ta de a înţelege viaţa. Pentru mine, dependenţa de bani n-a fost niciodată de prim rang.

- De ce ascultăm atât de puţină muzică uşoară, în ultima vreme?

- Întrebarea aceasta nu are un răspuns chiar simplu. Noi venim la concerte live şi la înregistrări, dar trebuie mai întâi să fim chemaţi. Nu putem fi noi cei care forţează uşile. Am încercat să vorbim şi cu cei de la radiouri, dar posturile refuză constant să difuzeze piese de muzică uşoară. Chiar şi atunci când lucrezi cu compozitori care sunt acum foarte bine văzuţi pe piaţă, tot ţi se spune că nu mai eşti în tendinţe. După părerea mea, este prea târziu acum ca să mai putem cultiva gustul tinerei generaţii pentru muzica uşoară. Există o serie de interese de culise pe care noi le ştim. Şi dumneavoastră, presa, le ştiţi. Dar publicul nu este dator să le ştie şi chiar dacă oamenilor le place muzica uşoară şi o cer, nu prea mai au acces la ea.

- Nu se întâmplă la fel chiar peste tot…

- Probabil că există ţări în care între public şi artist nu intervin oameni cu diverse tipuri de interese. Iar iubitorii unor piese care se ascultă şi după zeci de ani de la lansare încă mai pot să găsească această muzică la radio sau la televizor.

- V-a schimbat succesul?

- Nu ştiu dacă m-am schimbat eu, ca om, faţă de perioada de dinainte de a urca pe scenă. Ceea ce ştiu sigur şi vă pot spune este că succesul mi-a complicat foarte mult viaţa artistică. Când publicul începe să te cunoască şi să îţi urmărească evoluţia, trebuie să fii mult mai atent şi nu ai voie să dezamăgeşti. Şi atunci a fost momentul în care a trebui să demonstrez că succesul meu nu a fost de conjunctură şi că muzica mea poate rezista.

- Cât din succesul dumneavoastră s-a datorat talentului şi cât muncii?

- N-aş şti să fac o proporţie, în acest moment. Ceea ce ştiu este că degeaba ai talent, dacă nu ştii să munceşti şi nu-ţi doreşti cu toată fiinţa să ajungi la inima publicului. Îmi amintesc că am întâlnit, de-a lungul anilor, artişti care erau cu mult mai talentaţi decât mine, dar care nu au ştiut cum să îşi pună potenţialul în valoare. Şi după scurtă vreme, nu s-a mai auzit nimic despre ei, în sfera publică. Ca să îţi poţi clădi o carieră durabilă, ai nevoie, înainte de toate, de convingerea că ceea ce faci este bine, că îţi este ţie de ajutor ţie, dar şi celorlalţi. Ai nevoie de direcţie.

- Vă place cineva din muzica de astăzi?

- N-aş putea spune. Nu pentru că aş fi eu răutăcios. Nu sunt şi nu am nici motive să fiu. Dar nimic din ce am auzit nu mă determină să merg să cumpăr un disc pe care să-l ascult, să-l păstrez şi să-l reascult. Din punctul meu de vedere, asta înseamnă să apreciezi una artist. E bine să te adaptezi la ceea ce aduc vremurile bun şi frumos, dar nu să furi munca altcuiva de pe internet. Eu nu o fac şi nici nu mi-ar plăcea ca altcineva să o facă, atunci când vine vorba despre muzica mea.

- De la cine aţi învăţat?

- Mi-am ales cu grijă oamenii din jurul meu. Le-aş aminti aici pe profesoara mea de actorie, Tamara Scarlatos, şi pe profesoara mea de canto, Florica Orăscu. Am lucrat mult cu Camelia Dăscălescu şi am luat lecţii de pian cu Fromi Moreno. Am lucrat bine, de-a lungul carierei mele, cu mulţi artişti talentaţi cum ar fi Florin Pretorian şi compozitori de excepţie, cum e Dumitru Lupu şi, bineînţeles, cu mulţi alţii. E foarte important să lucrezi cu profesionişti, oameni care înţeleg ce înseamnă artă şi ce înseamnă muzică şi spectacol şi am întâlnit mulţi astfel de oameni.

- Nu sunteţi deloc subiect de presă mondenă

- Eu mi-aş dori să fiu subiect de presă, dacă oamenii ar asculta ceea ce spun eu şi dacă realităţile despre care vreau eu să vorbesc ar interesa pe cineva. Dar cum aşa ceva nu se întâmplă, altfel de apariţii în paginile ziarelor nici nu-mi doresc.

- La ce lucraţi pentru prezent şi pentru viitor?

- Nu mai lucrez la nimic. Mai scriu pentru televiziune şi pentru mine, dar atât. Dacă nimeni nu mai cere muzica pe care o facem noi, de ce să mai lucrăm? Nu este nici uşor şi nici ieftin să faci muzică, aşa că mă pot întreba, pe bună dreptate, după atâta timp în care ne-am luptat să readucem în atenţie muzica uşoară: la ce îmi foloseşte că muncesc şi să investesc? Nimeni nu vrea să îşi finanţeze din buzunar muzica, la nesfârşit.

- Ce i-ar trebui unui artist ca să reuşească în lumea muzicală?

- Dacă vrea să-şi construiască într-adevăr o carieră durabilă, artistul tânăr trebuie, înainte de toate, să fie el însuşi. Nu să imite, ci să facă arta care îl reprezintă. Apoi, ar trebui să fie extraordinar de puternic. Atât de puternic încât să uimească lumea cu talentul său şi cu calitatea actului artistic. Să îşi descopere sufletul şi să trăiască şi pentru el şi pentru publicul care îl urmăreşte.

- Cum vedeţi lumea noastră, în acest moment?

- E destul de târziu la vârsta mea să vorbesc despre speranţe. Am trăit mereu cu speranţa în mai bine pentru mine, pentru ţara mea şi pentru toată lumea. Dar cred că perspectiva viitorului, în acest moment, este împovărătoare.

Premiile carierei

În anul 1980, Gabriel Dorobanţu a participat la concursul "Bucureşti 80", unde a obţinut Premiul al III-lea la secţiunea muzică uşoară. Un an mai târziu, trofeul "Mărţisor" obţinut la Dorohoi îi dă încredere să se pregătească pentru cel mai cunoscut festival de muzică uşoară. În1987 e premiat la Secţiunea Şlagare din cadrul Festivalului de la Mamaia. Repetă performanţa doi ani mai târziu. După ani buni de scenă, televiziune, radio şi înregistrări, în 1997, cântăreţul primeşte Premiul Uniunii Compozitorilor pentru Discul de Autor "Santa Maria Maggiore". În 2007, i se decernează Discul de Aur pentru Record de Vânzări a CD-ului "O picătură de amor", produs de Electrecord. Anul următor îi aduce artistului un nou premiu important: Discul de Aur pentru Record de Vânzări a CD-ului "Izvorul iubirii", produs de Ovo Music.

O carte despre viaţă şi cântec

Multe dintre experienţele cunoscutului interpret de muzică uşoară sunt redate în volumul "Şuetă cu... Gabriel Dorobanţu", apărută sub semnătura lui Eugen Rotaru, la editura Curtea Veche, Bucureşti, în anul 2006. Dacă n-o mai găsiţi în librării, s-ar putea să o puteţi procura de la bibliotecă.

Teatru de revistă şi film pentru copii

Solistul Gabriel Dorobanţu a cântat în spectacole de revistă la Teatrul "Constantin Tănase" din Bucureşti şi la Teatrul "Majestic" din Ploieşti. De asemenea, a făcut parte din distribuţia filmelor pentru copii "Peştele verde", „Trupa de show" şi "Dramaticus".

Cât mai aproape de sufletul ascultătorilor

„Nu voi trăda niciodată şlagărul! Voi oferi, ca şi până acum, cântece care să facă plăcere, să bucure cu tot dinadinsul, să fie cât mai aproape de sufletul ascultătorilor, pentru că nu trebuie să ne fie frica de sentimente. Poţi spune te iubesc în mai multe feluri, dar prin muzică eu am ales cea mai bună cale de exprimare”, a precizat solistul de muzică uşoară.

Cântecele sunt crâmpeie de viaţă

"Cântecele trebuie să fie mici momente de viaţă. Trăirile omeneşti, sentimentele răscolitoare, eterna iubire reprezintă temele predilecte ale şlagărelor, cu care mă prezint în faţa marelui juriu - publicul. Eu pledez pentru reîntoarcerea la lirism, romantism, parametrii care vor dăinui cât lumea", este de părere Gabriel Dorobanţu.

Cine este Gabriel Dorobanţu

Născut în Bucureşti, pe data de 3 ianuarie 1953, Gabriel Dorobanţu a fost, încă de mic, pasionat de muzică. Vreme de şapte ani a fost singurul băiat din Corul Pionierilor, între 60 de soprane. În clasa a cincea, picta în ulei. Pe durata liceului - pe care l-a absolvit cu media 9.50, la secţia umanistă - a coordonat o revistă non-conformistă, numită „Fitil”. S-a apropiat de finele liceului cu gândul de a deveni poet, dar până la urmă s-a răzgândit şi a ales să fie medic. A dat admitere, dar a picat cu media 8.20. Timp de cinci ani a lucrat ca proiectant într-un atelier specializat, după care s-a dedicat cu totul scenei şi carierei artistice.
Românii din întreaga lume au dorit să-i asculte şlagărele lui Gabriel Dorobanţu, astfel că artistul a fost în turnee prin Europa (Italia, Germania, Belgia, Anglia, Spania, Republica Moldova), prin ţări arabe cum ar fi Kuweitul, dar şi pe continentul american, în Statele Unite.
Studii şi formare
Cântăreţul a absolvit Şcoala Populară de Artă, la Secţia Canto, în clasa profesoarei Florica Orăscu. În particular, a studiat pianul şi actoria. Este pasionat de lectură şi declară că nu frecventează petreceri care durează mai mult de două sau trei ore, pentru că i se par pierdere de vreme. Îi place să se întâlnească cu prietenii. Bea puţin şi afirmă că oamenii vorbesc prea tare, dacă îşi continuă discuţia după două pahare de vin.
Discografie
De-a lungul carierei, a lucrat la mai bine de 300 de piese, din care circa 200 sunt înregistrate oficial. Cele mai multe dintre ele se regăsesc pe cele patru discuri de vinil şi opt CD-uri pe care artistul le-a scos pe piaţă. Printre acestea: Santa Maria Maggiore (1993), Te rog să mă ierţi (1996), Declaraţie de dragoste (1997), C’est la vie (1999), Autograf (2001), În lumea romantică (2003), O pictură de amor (2005), Izvorul iubirii (2008).

Citit 7395 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Septembrie 2013 11:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.