Familia în diaspora | Clanul lui Sam Ciobanu şi oile cu şenile din Washington

Familia în diaspora | Clanul lui Sam Ciobanu şi oile cu şenile din Washington
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

A revenit acasă, dar pentru puţină vreme, tocmai de la Vancouver – dar nu oraşul din Canada, ci taman din Washingron D.C., un fiu al satului Ciureştii Vechi, comuna Bălăşeşti – hăt, în nordul judeţului. Venea de la aproape 8.000 km cu avionul şi 35 de ani distanţă de casă. Născut în ´58, Aurel Ciobanu se trage din comuna în care sătenii s-au aşezat în faţa buldozerelor şi puterea comunistă n-a putut să le dărâme biserica de lut! Românul a avut atâta putere în el, că a trecut şi peste Atlantic! Cum? Pe vremea aceea era un banc: „Cum se trece din capitalism în comunism? Prin revoluţie. Da´ din comunism, în capitalism? Prin Iugoslavia!” Ei, ca să ajungă în Iugoslavia, românul nostru şi-a lăsat soţia, însărcinată şi cu un copil şi, îmbrăcat în costumul bun, de mire, a trecut Dunărea într-o barcă pneumatică rusească, lângă un verişor şi doi cumnaţi. O poveste cu suspans, care merită spusă!  A trecut în Italia şi apoi în America, unde şi-a făcut un rost, a izbutit apoi să convingă autorităţile de la Bucureşti să-i lase şi familia să plece din ţară.
I se spune acum Ben, are şapte copii şi s-a întors o ţâră din America, însoţit de soţia sa Liuba, basarabeancă harnică, parteneră în „afaceri”. Din prima căsătorie, Aurel Ciobanu a avut patru copii. L-a pierdut pe unul de mic şi a părăsit lumea aceasta şi soţia… Când şi-a refăcut viaţa, cu doamna Liuba Ciobanu a mai avut încă patru.
Acum a revenit şi-a făcut o petrecere mare-mare la Galaţi, într-un local larg de la Dunăre, unde a invitat  peste 50 de foşti colegi de şcoală, profesorii din Ciureşti, prieteni, rude. „Cum eu nu puteam organiza din America, tare mult m-a mai ajutat profesoara Nina Găvan, care i-a căutat la telefon pe toţi, şi colega mea Ioana Bădălan (aflu că e rudă cu pictorul Sterică Bădălan – n.red.). Şi fiul ei Bogdan a fost extraordinar, a ajutat să meargă totul bine la restaurant”, mi-a spus românul-american Ben Ciobanu.  Râde: „Eu am fost un copil tare „cuminte”: le ziceam acum la întâlnire colegilor cum săream la bătaie, îi trăgeam de păr, eu răpănosul! Acum s-au bucurat şi ei, şi eu, să ne mai vedem. Au fost doar câţiva lipsă, plecaţi prin Spania şi Italia, şi o colegă căreia i-a născut fata în Canada.”  Acum exact zece ani, făcea petrecerea chiar la şcoala sa în sat, la o altă întoarcere (e tare greu să zbori peste jumătate din Terra!): ospăţ, Fanfara din Ghidigeni, cântase Mioara Velicu, ce mai, americanul cheltuise atunci vreo 200 milioane de lei vechi. Bani munciţi! 

Lacu Sărat e mai straşnic decât Great Salt Lake?

Când am aflat despre petrecerea ciureştenilor, de la profesoara de biologie Nina Găvan (autoare a unei monografii a şcolii din comună), l-am şi sunat pe oaspete. „Hello”, a răspuns la alo-ul meu „americanul”, aflat atunci la tratament la Lacu Sărat. La noi, avea să-mi zică, tratamentele costă mai puţin, iar în America găseşti doar ape calde, nu şi mineral-termale. Iar în SUA, pentru orice fleac de pastilă ţi se cere reţetă!

"Ben, hai să dansăm!"

La Vancouver, Ben Ciobanu, stăpân şi argat la el însuşi, are o fermă de cinci hectare, dar chiar în oraş, nu la margine! Producţia asigură şi hrana unui cămin de vârstnici, de care se ocupă în special soţia. Dar şi capul familiei se face iubit de bătrânei: „Eu am fost distractiv cu bătrânii. Anii trecuţi, am avut la noi o bătrânică care dansa bine. Îmi zicea: „Ben, hai să dansăm!” Şi am dansat-o.” Pensionarilor li se oferă şi un program variat de distracţie. Au şi două femei angajate – una lucrând în weekend, cealaltă, în restul săptămânii. După modelul părinţilor, şi copiii mai mari muncesc – doi dintre ei sunt electricieni,  altul lucrează cu un frate de-al lui Ben Ciobanu la întreţinerea unor maşini de curăţat interioare, un altul vrea să meargă colegiu, la facultate adică, mezinul, Nataniel, e abia în clasa a şaptea. Toţi copiii au nume biblice, aşa cum se obişnuieşte la americani, dar şi în confesiunea lor. Sunt creştini penticostali. (În 1922 lua fiinţă prima biserică penticostală din România, la Păuliş - Arad, după model american.)

Nici nu ştia engleza!

Nu ştia nici engleză, când a ajuns în America, dar a avut încredere. „Da´ de unde să ştiu engleză?” În ţară terminase opt clase, a deprins limba în America, de la televizor şi de la bătrâni, care au răbdare să stea de vorbă. Păi, cine făcea temele cu copiii? – îl întreb. Păi, se implica soţia, mai ales la matematică. Şi cu computerele, merge mai repede. „Mie cel mai mult mi-a plăcut Geografia şi Botanica, îmi plăcea grădinăritul. Matematica, Istoria nu, nu mi-a plăcut deloc!”
„Teacherii îi învaţă să fie disciplinaţi”: e mai multă stricteţe, disciplină şi ordine decât la noi, pentru orice boroboaţă la şcoală sau în oraş, părinţii răspund, că „nu-i atinge nimeni pe copii”! Îşi aminteşte: „Tare mai mâncam bătaie, tot timpul! La şcoală nu mai aveam perciuni în cap, dar tot îi iubesc pe profesorii mei, ne-am întâlnit şi acum. Soţia zice că, dacă nu mă băteau, nu ieşeam om. Uite, văd că cei mai buni elevi au ajuns mai rău  – eu zic că e bine ca să fie trecuţi clasa toţi copiii, că nu se ştie…”

Fermă mare de cartier

Vancouver este un oraş cu jumătate din populaţia Galaţilor, e în nord-vestul Americii, pe fluviul Columbia. Şi tocmai acolo Ben Ciobanu are fermă. Dar nu la margine, cum ai crede, ci chiar în oraş! Două case şi, pe cinci hectare de pământ: şase sere, livadă, viţă de vie, vaci, păsări. Ciobanu a  avut şi oi, dar nu făcea! Oile erau bune… ca să pască, şi să nu mai consume motorina ca să taie iarba cu tractorul! Îmi imaginez micile blănoase cum se plimbau, ca nişte tractoraşe, poate-aveau şi şenile, dar nu se vedea din iarbă. Dincolo de glumă, agricultura pe care o practică azi fermierul i-a plăcut încă din şcoală: „Eram numărul unu la cules struguri, în practicile şcolare. Ne scoteau pe atunci câte două săptămâni în practică la cules porumb, la struguri…” Practica regimului comunist i-a prins, se vede, bine în SUA. În copilărie a fost el şi cu oile, dar numai două săptămâni, apoi, după absolvirea celor opt clase, mama, cu lacrimi în ochi, l-a trimis la Arad, ca să lucreze în construcţii. A lucrat până la 19 ani, punând parchet şi linoleum prin blocuri. Apoi a fugit în străinătate. „Mama mi‑a lăsat cu limbă de moarte să nu-mi schimb numele de Ciobanu. A venit până la urmă şi ea la noi în America, acolo a şi murit. Dar mi-a îngăduit să schimb Aurel în Ben, să le vină mai uşor americanilor să spună.”

România agresivă

După zece ani, parcă nu vedea transformări prea mari în România. „Nu-mi place că oamenii sunt foarte agresivi, tot timpul nerăbdători. La noi în America lumea e mai calmă, se acordă prioritate în circulaţie, e îngăduinţă în toate, oamenii se ajută. Aici, toată lumea vrea să intre peste rând… Absolutely, contează educaţia de acasă.”

Cu ţara la telefon

Prima soţie a ajuns cu doi copii în America şi acolo a mai născut doi. După decesul ei, s-a recăsătorit, iar copiii au găsit o mamă bună. Liuba Ciobanu e din Republica Moldova, din Basarabia, pe hotarul cu Ucraina. Împreună au mai făcut încă patru băieţi. Au şi nepoţei. Sunt un clan întreg. „Dar dorul de ţara mea şi de satul meu nu m-a lăsat însă, iar acum colegii şi profesorii mi-au ascultat glasul.” De altfel, după cum aflasem de la dna Nina Găvan, cea care l-a ajutat şi la organizarea întâlnirii şi acum zece ani, nu e lună să nu sune Ben din America pe cineva din sat, să nu întrebe şi să nu afle! Acolo, românul face reclamă printre americani la canale tv româneşti, le arată costume populare, pune muzică populară, „foarte multor americani pe care-i cunosc le place peisajul şi portul românesc. Acolo îţi găseşti mii de prieteni în biserică. Şi români. În Portland trăiesc vreo 10.000 de români, iar la noi în Vancouver, vreo 300 familii. De Paşti, de Crăciun, ne adunăm la biserică. Şi la Ziua Independenţei şi alte sărbători - doar diavolul, de Halloween, noi nu sărbătorim! Se mai dau ziare româneşti la biserică. De câţiva ani, merg la biserica americană. Cu nepoţii ne luptăm să-i învăţăm româneşte. Cei mari, cu prima soţie, vorbesc mai bine româneşte. E un Babilon, că soţia vorbeşte şi ruseşte.” Toţi ştiu engleza. Sunt români.

Prin Italia se intră în SUA. Povestea fugii din frig, frică şi foamete

Tânărul Aurel Ciobanu îşi lăsase acasă soţia, însărcinată şi cu un copil, îmbrăcase costumul de mire şi dus a fost! Cumpărase barca pneumatică din Pâncota, cu 10.000 de lei. Împreună cu un verişor şi doi cumnaţi, au aşteptat, într-un cinematograf din Orşova, să se întunece. Era să fie prinşi pe apă de farul unei şalupe de grăniceri, dar au scăpat. Au ascuns barca pe malul sârbesc. Cu hainele rupte, au fost găzduiţi de un sârb bătrân. I-a hrănit, au putut să se spele, dar dimineaţa au bătut la uşă grănicerii lor. Cum românii au arătat cinstit unde ascunseseră barca şi nu arătau a spioni, grănicerii i-au dus în capitală „la Beograd”, de unde i-au expediat în Austria, unde n-au fost însă primiţi fără paşapoarte. Grănicerii sârbi i-au condus apoi spre Italia. Au făcut 50 kilometri pe jos. Carabinierii i-au dus în Latina, unde au aşteptat câteva luni viza de emigrare spre o ţară unde ar fi găsit de lucru. „Australia era închisă, în Canada, mi-a spus un prieten, găseai puţin de lucru, am ales SUA. Ne-a sponsorizat păstorul bisericii penticostale din Portland, Oregon, Nichi Pop. Ne-a aşteptat de la aeroport, ne-a cazat, ne-a găsit de lucru. Mi-am adus apoi şi soţia, după doi ani, cu cei doi copii.” 

Citit 6465 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Octombrie 2016 00:41

5 comentarii

  • postat de Absolutely
    Miercuri, 26 Octombrie 2016 02:23
    207.230.235.***
    Din articolul asta am retinut esentialul ca vorbiti de un roman din WA State, (ca DC e capitala) care nu stie bine nici romana nici engleza.
    "Teacher-ii" penticostali l-au invatat ca pe lautari, dupa ureche, o romgleza si l-au convins ca nici numele nu e prea penticostal. (Jeremiah suna mai bine decat Irimia, Ben - jamin mai bine decat Aurel)
    De altfel e surprinzator sa constati cat este de mare numarul de analfabeti , in randurile confesiunii penticostale.
    La fel e surprinzator sa-l vezi si pe mai marele confesiunii lor , cate operatii estetice are, probabil din banii unuia ca si Ben. Si Ben a invatat ceva de la "teacher-ul" lui - sa-si vopseasca parul si sa vorbeasca stricat romaneste, cu ceva accent, ca daca-l pui sa scrieee ... sau mai bine nu.
    1
    10
    Raportează
  • postat de Basil ...
    Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 19:54
    50.125.101.***
    Poveste clasica romaneasca :s-a pocait a primit ajutoare substantiale de la ,,frati si surori "dupa care a schimbat macazul.Merge la o Biserica americana de cativa ani .De ce ? acolo nu se percepe "ZECIUIALAAAAA "
    1
    9
    Raportează
  • postat de Basil ...
    Sâmbătă, 15 Octombrie 2016 19:28
    50.125.101.***
    Washington DC ? ? ? Poate Washngton State ! ! !
    3
    3
    Raportează
  • postat de Iancu din Hunedoara
    Marți, 11 Octombrie 2016 10:59
    91.208.234.***
    Se cunoaste ca e roman!
    Sosetele albe intre pantofi si pantalonii negri fac toti banii!!!
    1
    13
    Raportează
  • postat de gheorge
    Miercuri, 05 Octombrie 2016 11:05
    69.50.166.***
    Penticostalii ca si ceilalti sectanti (protestanti si neo-protestanti de care e plin continentul american...) NU SINT CRESTINI. Ei au renuntat la Sfanta Traditie, nu respecta ritualurile crestine facandu-si altele, nu au treaba cu crucea, cu Fecioara Maria...
    Domnul CIobanu este dovada clara ca se putea reusi (mai ales pornind ca azilant, cand iti cautau altii de lucru, te cazau si te "socalizau" - sectantii, intre ei). Nu toti.. de aceea este remarcat. Despre ceilalti, majoritatea supravietuitori, instrainati fara laude si interviuri la ziar... tacere totala.
    Baiat muncitor care si-a intregit familia politic si care a muncit din greu pentru fiecare banut, demn de respectat.
    Dar sa nu amestecam firea buna si faptele ei frumoase cu credinta crestina; si musulmanii, si hindusii... si altii fac fapte bune si sint oameni de incredere.
    1
    14
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.