Moto: „sărăcia noastră ne omoară,/ de atâta marş ne doare splina,/ cine iese ultimul din ţară/ e rugat să stingă şi lumina” (Adrian Păunescu)   A venit Ion la Bucureşti, îmbrăcat cu haine demodate, amăgit că va găsi de toate, ieftine, frumoase, româneşti!   Pasămite...ce s-a întâmplat: chiar când a trecut de barieră, l-a oprit, ţac-pac, o hahaleră... şi de buletin l-a întrebat!   A vroit să doarmă la hotel... pân-la urmă, s-a culcat în gară, bucuros că ...

Când vei păşi, frumoaso, pe marginile mele, te vei simţi mai bine ca într-un paradis... Pe marginile mele cresc sute de nuiele şi cântă mii de greieri pe care i-am ucis! Dar s-au târât, frumoaso, spre altă primăvară mai verde şi mai blândă ca aia de atunci... şi s-au întors (din moarte) a nu ştiu câta oară, din ce în ce mai negri, din ce în ce mai lungi!... Mai lungi decât mirarea apropierii tale, mai negri decât noaptea în care te-am iubit... lângă fereastra care dă ...

Nu are nici o formă şi nici o greutate. Se naşte, nu-i născută. Stă peste tot, nu cade. Închide şi deschide (la toate şi la toţi) ochi, suflete şi minte. Dă glas şi sens la roţi. Coboară, urcă, merge încolo şi încoace. E goală totdeauna. Face minuni şi tace. Atinge (în infernuri, dar şi în raiuri) frunţi şi inimi împărate, şi inimi de mărunţi. Îşi este mamă sieşi... (şi altora li-i mamă)... vezi cum întinde mâna şi mângâie şi cheamă afară, înăuntr ...

Sigur că da, vine norocul să mă bată şi să mă ducă sclav în paradisul mov... nu iau nimic, şi nici nu cred că am nevoie decât de primul şi de ultimul ceaslov! Adică singurul, că altul nu există, şi nici n-a fost, şi nici nu cred că va mai fi... doar începutul şi sfârşitul... şi-ntre ele doar un balans între-a muri şi-a nu muri! Sigur că da, este frumos: facerea lumii, la, la, la, la... "eu" alungat din punctul mov... să-ncerc să-nvăţ că toata viaţa mi-i să cau ...

Chiar dacă-i perforată de razele soarelui, o văd foarte bine. Vine dinspre Dunăre. Merge prin aer. Merge pe aer. Purifică văzduhul. Îl sanctifică şi-l z/bate, poate-l duce la început, poate-l face cum l-a dat Geneza în prima secundă a Luminii!... Şi vine dinspre re/vărsarea fluviului nostru în marea noastră. Şi vine dinspre Apa care (nu) se varsă Nicăieri. Prin duhul şi prin văzduhul nostru vine. Al nostru... otrăvit de noi. Al nostru... mânjit de ură, înjurături şi bl ...

Asta-i copila cea mai mică a morarului cu moară la Răspântie. Morarul, Costică Spulber, locuieşte chiar la locul de muncă, adică într-o odaie din aripa stângă a clădirii uriaşe, cu motor uriaş, cu piatră uriaşă, cu pod uriaş. În pod, printre tot felul de substantive necesare acestei fabrici de făină, locuieşte toată familia sa: nevastă-sa Carolina... băiatul, Carol... şi fata, Maria. Nevastă-sa e casnică, adică morăriţă. Băiatul e student la Facultatea de Morari ...

În sus, în jos, aşa, oriunde mergi după atunci(uri)... sau după acum(uri)... te rog să fii atentă şi să vezi iscălitura mea pe-atâtea drumuri...! Să vezi pe ţărnă urma unui vis (de)scris la şcoală şi-nvăţat acasă, conturul unui gând iscoditor prin inima frumos-periculoasă a cestui Univers necunoscut şi vagabond... şi căruia nu-i pasă de împrejurul său şi-al celorlalţi, dar nici de Jurul ţeapăn din Instanţă... instanţă responsabilă de Cer şi de Pământ, de ...

Era impiegată de mişcare în halta Docăneasa. Toată lumea-i spunea Maria de la Chefere. Unii - în zeflemea. Alţii - în serios. Ea nu le dădea nici o atenţie, deşi se vedea clar că o durea sufletul când simţea şfichiul băşcăliei de-a lungul şi de-a latul coloanei sale verticale. Curajul său de a merge singură, opt kilometri, din două în două zile, vara şi iarna, prin coclauri, de la Bursucani până-n Docăneasa şi înapoi, era de admirat. N-avea cum să-mi scape din vede ...

Mă spionezi... (?!)... sunt contra/spionaj, serviciile mele-s ne/secrete... am o Iscoadă scumpă-n solda mea, dar nu s-aude şi nici nu se vede fiindcă-i îmbrăcată majestos, cu miozotis la butonieră, umblă-n caleaşcă, poartă pentru toţi respect, nici nu regretă, nici nu speră, nici nu condamnă, doar atâta spune: salvaţi Candoarea din Deşertăciune! Pândeşti pe geam, de/scrii şi socoteşti, însă nu ai habar că eşti pândită, că sfânta mea Iscoadă-i peste tot: şi oc ...

Pe Maria de la Cimitir am cunoscut-o la nuntă. La nunta ei, deoarece m-a rugat să-i fiu din Ăla de Onoare. Şi zău că n-am putut s-o refuz, mai ales că Aia de Onoare era Maria de la Contabilitate, iar cununiile i le-au ţinut/aşezat Maria de la Frizerie. Nunta s-a desfăşurat pe Valea Mielului, un fel de amfiteatru natural, situat în partea de nord-nord-vest a localităţii Rădeşti. O fanfară alcătuită din doisprezece magraoni talentaţi a cântat continuu, începând din dimineaţ ...