Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Înainte de MONUMENTUL CUZA sau trei Doamne şi toate trei… Povestea monumentului Unirii, preschimbat politic (FOTO)
Ne-am obişnuit să o credem dintotdeauna ridicată, în faţa Grădinii Publice, impozanta statuie a lui Alexandru Ioan Cuza în mărime naturală, cea realizată de Ion Jalea, pusă însă acolo abia timpul comunismului pe soclul împodobit cu reliefuri din bronz. De pe care fusese doborât tot de către comunişti un bust din bronz realizat, ca şi sculpturile soclului, de artistul florentin Rafaello Romanelli. Acel bust, instalat acum în faţa Facultăţii de Inginerie de pe Domnească, ar ...

Fatum (psalmul VII)

Miercuri, 27 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

N-am mai fost la voi, am fost la alţii, şi au fost şi ei la fel ca voi...!... voi şi alţii îmi strigaţi din urmă: nu ai nici o şansă, fără noi!...   Ce te-ai face (tu) fără regrete?... ce te-ai face (tu) numai nădejdi?... n-ai mai şti nici cum, nici care parte a deşertăciunii noastre eşti!   N-ai mai şti dacă e bună calea cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi... uită-te prin câtă admirare stăm şi tremurăm ca nişte vergi   în bătaia unui vânt năprasnic, unei ...

Poezie şi dulceaţă de cireşe amare (III)

Miercuri, 27 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

După astfel de text şi lectură, eu nu mai am grai. Cu batistele, bătrânii mei discipoli şi prieteni îşi iau plânsul din rostogolire. Eu nu. Fiindcă eu nu plâng. Eu nu am plâns niciodată. Doar metaforic. Ion Mutelcă îşi pune în cufăr caietul scris cu creion chimic. Vasile Cherpedin scotoceşte calm în buzunarul de la piept, scoate un caiet mic şi începe să citească serios! „Sunt într-un automobil, pe şoseaua Galaţi-Bârlad, cea mai proastă şi rea şi necăjită şi ...

Nici cureaua nu e aşa de lată

Miercuri, 27 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Am aflat secretul Patrulei lui Vlad Ţepeş. Nu întâmplător i-a fost împrumutat numele domnitorului, trebuia să existe un cuvânt-cheie în toată isprava... Or acela nu putea fi decât ţeapa, unul dintre instrumentele de bază ale românului. Aşadar, dacă-i vei solicita pe paramilitarii lui Vlăduţ şi nu vor veni, măcar vei şti de ce. * Cea mai mare gară din Italia a fost evacuată din cauza unei jucării, o puşcă de plastic aflată în posesia unui anonim. Rămâne de stabili ...

Tu-i căciula ei de treabă!

Miercuri, 27 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Supărarea cu căciula preşedintelui - sincer, eu n-am înţeles ce atâta zarvă, că doar nu a intrat acoperit în biserică şi nici în casă de oameni - mi-a adus aminte o discuţie din perioada adolescenţei, când o mare doamnă a Galaţiului, pe vremea aceea profesoara noastră de limbă franceză, ne dădea sfaturi de modă şi de bun simţ. Era moda pantofilor albi cu tocuri cui, iar doamna, impecabilă până în vârful unghiilor, ne-a spus că noi putem încălţa orice, dar pantof ...
Un nou CAZ de GRIPĂ a fost confirmat la Galaţi. Este vorba despre o TÂNĂRĂ ÎNSĂRCINATĂ în luna a noua
Direcţia de Sănătatre Publică Galaţi a primit confirmarea pentru un nou caz de gripă. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 20 de ani, însărcinată în luna a noua, care nu se imunizase cu vaccinul antigripal. „A fost un caz de infecţie gripală de tip AH3. Pacienta a fost monitorizată la Spitalul de Boli Infecţioase, evoluţia a fost bună, motiv pentru care aceasta a fost externată. Virusul gripal nu a pus în pericol nici pacienta, nici fătul. Acesta este al treila caz ...
Un ACCIDENT RUTIER mai puţin obişnuit a avut loc la ieşirea din Galaţi
Evenimentul mai puţin obişnuit a avut loc marţi, 26 ianuarie, în jurul orei 6,00, la ieşirea din oraş, în impact fiind implicate două autoturisme şi un autobuz care efectua o cursă convenţie. Din câte se pare, principalul responsabil a fost un bărbat, în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu care se deplasa spre ieşirea din oraş. Ajuns în curba de la Tirighina, şoferul nu a redus viteza, deşi carosabilul era acoperit cu zăpadă şi a derapat, intrând pe ...
Copiii dislexici vor BENEFICIA de educaţie şi evaluări adaptate
Elevii cu deficienţe de învăţare ca dislexia pot folosi la şcoală materiale sau instrumente compensatorii, inclusiv tehnologia informatică, dar vor beneficia şi de o evaluare adaptată pe parcursul semestrelor, potrivit unor noi reglementări aduse Legii Educaţiei, care au fost publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, noile reglementări mai prevăd ca la nivelul centrelor judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională să existe consiliere parentală pentru părinţii car ...

Proteste VIOLENTE în Franţa

Marți, 26 Ianuarie 2016 14:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Proteste VIOLENTE în Franţa
Taximetriştii francezi au ieşit marţi, 26 ianuarie, în stradă pentru a protesta faţă de serviciile de transport privat precum Uber, în timp ce controlorii de trafic aerian şi cadrele educaţionale au intrat în grevă, fiind afectate zeci de curse aeriene şi instituţii şcolare din ţară. Poliţiştii şi pompierii francezi au intervenit, a relatat mediafax.ro, pentru a instaura ordinea pe străzile Parisului, după ce mai mulţi taximetrişti au incendiat cauciucuri şi le-au arunc ...

Maluri susţinute cu DEŞEURI din construcţii

Marți, 26 Ianuarie 2016 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Maluri susţinute cu DEŞEURI din construcţii
Un teren de lângă Lacul Vânători s-a transformat de-a lungul anilor în groapă de umplere. După ce, ani la rând, municipalitatea s-a folosit de pământul galben de pe terenul de lângă lac pentru diferite lucrări, acum Primăria o umple, pentru ca malurile să nu se surpe. „Ca să construieşti, ai nevoie şi de pământ galben. S-a găsit sursa de pământ acolo. Acum nu se face altceva decât să se acopere, ca nu cumva malurile acelea să se surpe. În baza contractelor de amenaj ...