Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
BREVIAR JURIDIC/ Cererea de partaj judiciar succesoral
Marți, 26 Ianuarie 2016 06:00 | Publicat în JURIDIC
Prin cererea de partaj judiciar succesoral, reclamantul solicită instanţei de judecată ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile din masa succesorală a defunctului, odată cu acţiunea civilă pentru constatarea deschiderii succesiunii, stabilirea moştenitorilor şi a cotelor acestora sau, ulterior, pe cale separată.
De asemenea, odată cu partajul judiciar succesoral, se pot formula şi alte cereri, cum ar fi: reducţiunea liberalităţilor excesive, anularea certificatului de ...
Cum poţi deveni ASIGURAT fără să plăteşti contribuţia la Sănătate
Marți, 26 Ianuarie 2016 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
* Cei care nu au venituri pot deveni asiguraţi în cazul în care o rudă este de acord să îi ia în întreţinere
Contribuţia plătită lunar către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate este singura garanţie că puteţi beneficia de toate facilităţile medicale din sistemul public de asigurări de sănătate. Sunt totuşi şi situaţii, deloc puţine, în care legea îi permite unei persoane să devină asigurată, chiar dacă nu plăteşte această contribuţie. E ...
Peste 2.000 de LOCURI DE MUNCĂ, disponibile prin reţeaua Eures
Marți, 26 Ianuarie 2016 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Ultimele date furnizate de AJOFM Galaţi, care colaborează cu reţeaua de recrutare EURES România, şomerii gălăţeni pot aplica pentru unul din cele 2.108 locuri de muncă din Europa, printr-o vizită la biroul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din strada Domnească nr.191.
Cele mai multe posturi sunt oferite de Spania (801), Danemarca (430) şi Irlanda (386), ceea ce este o noutate, având în vedere că, anul trecut, ţările în care oferta de muncă era cea mai bog ...
Cine îşi mai aminteşte când a trimis ultima dată o scrisoare unui om drag? Tehnologia ţine astăzi locul epistolelor, numite cândva „aşteptări introduse în plic”. Dar, dacă vrei să surprinzi plăcut pe cineva, trimiţându-i o scrisoare, nu trebuie să scoţi prea mulţi bani din buzunar.
Potrivit tarifelor afişate pe site-ul oficial al „Poştei Române”, costul pentru corespondenţa standard porneşte de la un leu. Tariful creşte, dacă sunt solicitate servicii suplimenta ...
STRADA BĂLCESCU, ciuca... târnăcoapelor. Când nu DISTRUGE asfaltul CET, o face Apă Canal
Marți, 26 Ianuarie 2016 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La nici patru ani de la reabilitare, strada Bălcescu, care cu greu a văzut asfaltul în 2012, după numeroase amânări şi tergiversări, este astăzi asaltată de utilaje care, din loc în loc, îi mai fac câte o gaură. De regulă, de vină pentru craterele din asfalt sunt avariile înregistrate la conductele Electrocentrale, iar, mai nou, şi Apă Canal a început să lucreze la conductele subterane. După ce strada a fost peticită de două ori, în aproximativ o lună, de CET, din cauza ...
EXPOZIŢIA lui Zamfir Dumitrescu n-a încăput, la Muzeul de Artă, nici pe jumătate
Marți, 26 Ianuarie 2016 03:00 | Publicat în CULTURA
Muzeul de Artă Vizuală are ghinionul să fi primit mai mult decât poate duce, din pricina spaţiului insuficient de expunere, în urma mutării la bloc a enormului muzeu, primul muzeu de artă modernă creat în România. Aici a avut loc joi, 21 ianuarie, vernisajul expoziţiei de pictură a maestrului Zamfir Dumitrescu, cunoscut plastician şi profesor universitar de Arte, sosit personal din capitală. Pe lângă cele 50 de lucrări de mici dimensiuni care şi-au putut găsi loc pe simeze, v ...
ÎN SFÂRŞIT! Reabilitare urbană în Micro 18 - Se face un PARC în locul GARAJELOR DEMOLATE
Marți, 26 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zona virană rămasă în urma demolării garajelor din vecinătatea magazinului Penny, Micro 18, aşteaptă încă de anul trecut restructurarea urbană. Adică parcul pe care aleşii locali l-au aprobat în februarie 2015. Ei bine, vestea cea mare este că Primăria municipiului Galaţi a finalizat procedurile legale de atribuire a lucrărilor de execuţie a proiectului de reabilitare urbană din Micro 18. Conform unui comunicat de presă remis redacţiei, licitaţia a fost adjudecată de SC L ...
CET nu prea ne dă căldură, dar încălzeşte GRATIS apa rece! Iată SURPRIZA unor sute de gălăţeni
Marți, 26 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De mai bine de două săptămâni, sute de gălăţeni din cartierul Mazepa II nu mai primesc apă rece potabilă la robinete. În locul ei, pe conductele Apă Canal care le alimentează apartamentele, curge, într-o veselie, doar apă caldă, la o temperatură de aproximativ 40 de grade Celsius, după cum ne-au mărturisit câţiva dintre gălăţenii din blocul BR16A, de pe strada Roşiori. Aceeaşi temperatură de care se plâng mulţi dintre consumatori că le este livrată apa caldă menaje ...
PRIMII CANDIDAŢI LA ALEGERILE LOCALE - Cine vrea să devină PRIMAR al municipiului Galaţi (FOTO)
Marți, 26 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nicuşor Ciumacenco (PNL), Cătălin Cristache (PMP), Ionuţ Pucheanu (PSD), Marius Stan (UNPR), Constantin Telegan (PG) sunt, oficial, primii candidaţi la fotoliul de primar al Galaţiului * ALDE oscilează între Eugen Durbacă şi Cristian Dima
Pe 5 iunie 2016 gălăţenii ar putea fi chemaţi la urne pentru a-şi alege primarul municipiului şi consilierii locali şi judeţeni. Spunem „ar putea” pentru că data nu este încă bătută în cuie, ci cuprinsă într-un proiect de hot ...
* Butonam de zor televizorul într-o seară săptămână trecută când, la un Show Păcătos, o văd pe Simona Traşcă, zisă şi Pamela de România, graţie bustului generos. Numai că, ce să vezi, de data asta era şi destul de îmbrăcată, şi venise şi cu o veste mişto. Acum că se mărită, renunţă la statutul de "bombă sexy", renunţă şi la ţinutele care mai mult o dezbrăcau decât o îmbrăcau şi se va feri mai mult de ochii curioşi ai lumii, ca să se dedice măritişului ...