Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
GALMED, Congresul Naţional cu participare internaţională pentru studenţi, farmacişti şi medici rezidenţi, a ajuns deja la VI-a ediţie, iar organizatorii au dat startul înscrierilor.
Evenimentul ştiinţific şi educaţional, organizat de Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi, în colaborare cu Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos”, se va desfăşura în perioada 26-29 noiembrie 2015. Ediţia a VI-a cuprinde domeniile: Medicină Generală, ...
ADOPŢIA INTERNAŢIONALĂ/ Aceleaşi reguli, cu termene mai scurte
Duminică, 18 Octombrie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Legea 273/2004 privind adopţiile se referă şi la adopţiile internaţionale. Conform acestui act normativ, un copil din România poate fi adoptat de o familie cu domiciliul într-o altă ţară doar dacă se află în evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) şi se află în una dintre următoarele situaţii: adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al patrulea inclusiv cu copilul pentru care a ...
Cu cine s-a căsătorit Irina Nicolae, fostă membră a trupei A.S.I.A.
Duminică, 18 Octombrie 2015 11:00 | Publicat în MAGAZIN
La 36 de ani, Irina Nicolae s-a hotărât să oficializeze relaţia pe care o are de peste 10 ani cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer. Artista, cunoscută publicului român ca fostă membră a trupei A.S.I.A., a avut două ceremonii religioase, la Moscova şi la Budapesta. Mai întâi, mirii au fost cununaţi într-o catedrală din Moscova, pentru ca apoi, la două zile distanţă, să fie căsătoriţi religios şi la o biserică românească din Budapesta. Iată ...
Oțelul, doar un punct din ultimele cinci etape
Duminică, 18 Octombrie 2015 11:00 | Publicat în SPORT
Echipa gălățeană a remizat acasă cu modesta CS Balotești, singurul punct din ultimele cinci partide fiind obținut și datorită unei erori de arbitraj în favoarea sa
Oțelul continuă să rămână datoare până peste cap fanilor, din ale căror donații trăiește de o lună de zile. Nici sâmbătă, pe teren propriu în fața celor de la CS Balotești, o adversară modestă valoric din ce s-a văzut pe teren, jucătorii Oţelului n-au fost în stare să-şi răsplătească suporter ...
Destinaţii turistice pentru iubitorii de fotografii
Duminică, 18 Octombrie 2015 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Orice călătorie este însoţită de obicei de numeroase fotografii, amintiri despre momentele trăite şi locurile vizitate. În ultima vreme, această legătură dintre fotografie şi călătorii s-a întărit şi mai mult datorită proliferării tururilor fotografice, modalitate prin care turiştii descoperă locuri fascinante în timp ce fotografii profesionişti îi învaţă secretele folosirii camerei fotografice pentru a obţine cele mai bune instantanee, relatează site-ul ocholeguas.c ...
O nouă descoperire NASA, privind planeta Pluto
Duminică, 18 Octombrie 2015 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Imaginile de la suprafaţa planetei pitice Pluto obţinute de sonda New Horizons, aparţinând NASA, prezintă o spectaculoasă "ceaţă" care conferă culoarea albastră cerului plutonian şi plăci de gheaţă din apă la sol, conform unui comunicat al NASA.
Acest cer albastru de pe Pluto este rezultatul modului în care "particulele de ceaţă" împrăştie difuz lumina albastră, deşi probabil că acestea au culoarea gri sau roşie. Aceste particule care conferă culoare pseudoatmosferei p ...
Hocheiștii de la CSM Dunărea s-au antrenat cu public, înaintea Cupei Continentale
Duminică, 18 Octombrie 2015 09:00 | Publicat în SPORT
Echipa gălăţeană de hochei pe gheaţă CSM Dunărea a învins, sâmbătă şi duminică, pe teren propriu, formaţia Sportul Studenţesc, scor 13-1 (7-1, 2-0, 4-0), respectiv, 16-4 (8-0, 3-1, 5-3), în cele două meciuri din cadrul etapei a şasea, prima a returului Ligii Naţionale.În primul meci, hocheiştii de la Sportul au fost cei care au deschis scorul în minutul 4, gălăţenii egalând după patru minute, prinChernenko. Celelalte goluri ale primei perioade de joc au fost marcat ...
Mai e timp să ACCESAŢI BANII de irigaţii. TERMEN-LIMITĂ DECALAT
Duminică, 18 Octombrie 2015 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că se prelungeşte sesiunea de depunere de proiecte pe Măsura 4.3 "Infrastructură Agricolă şi Forestieră", componenta infrastructură pentru irigaţii. Deşi iniţial se puteau depune proiecte doar până la finele acestei luni, sesiunea s-a prelungit până la 18 decembrie, la ora 16,00.
"Prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a numărului mare al solicitărilor primite în acest se ...
Sute de copii gălăţeni sunt în grija statului. Câteva zeci aşteaptă să fie adoptaţi
Duminică, 18 Octombrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
În evidenţa Serviciului de Asistenţă Maternală din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi sunt înscrişi 349 de asistenţi maternali profesionişti, doi dintre aceştia fiind în procedură de atribuire a unui copil. Cum bugetul pentru angajarea asistenţilor maternali nu este suficient, fiecare persoană aflată în evidenţe are în grijă cel puţin doi copii. Un asistent maternal primeşte un singur copil, doar dacă acesta este cu ...
Cât trebuie să dureze sexul cu penetrare, pentru ca plăcerea să nu se transforme în durere
Duminică, 18 Octombrie 2015 04:00 | Publicat în MAGAZIN
Ce înseamnă prea puţin sau prea mult când vine vorba de durata unei partide de sex poate să pară o temă extrem de subiectivă. Numai că o cercetare realizată în acest sens arată că majoritatea cuplurilor are preferinţe destul de clare în această privinţă.
Un studiu desfăşurat în SUA a indicat care este durata ideală a unei partide de sex atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, cu referire strictă la perioada de timp acordată sexului cu penetrare perceput ca fiind ...