Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Câţi români au părăsit România pentru a trăi în străinătate
Vineri, 25 Septembrie 2015 04:00 | Publicat în DIASPORA
Italia, Spania, Germania, SUA şi Marea Britanie sunt primele destinaţii pe lista opţiunilor pe care le au românii atunci când aleg să plece în lume, în căutarea unui trai mai bun. Dar nici Botswana, Cambodgia, Mongolia sau Burkina Faso nu sunt excluse!Potrivit informaţiilor transmise de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, centralizate acum o lună, aproape cinci milioane de români trăiesc şi muncesc în străinătate. Raportările făcute publice de Pr ...
Sindicaliştii CFR se pregătesc de GREVĂ GENERALĂ
Vineri, 25 Septembrie 2015 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru că nici greva japoneză din ultimele trei zile nu a dat roade, sindicaliştii CFR au anunţat, ieri dimineaţă, că de la 1 octombrie vor intra în pregătiri pentru greva generală, care va începe, cel mai probabil, de la mijlocul lunii viitoare.
"În urma negocierilor pe care le-am avut în seara aceasta (miercuri seară - n.r.) cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, nu am găsit nicio soluţie. În continuare, avem numai promisiuni că se rezolvă, dar fără soluţii con ...
Două conferinţe INTERNAŢIONALE, la Facultatea de Inginerie din Galaţi, în acest weekend
Vineri, 25 Septembrie 2015 03:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Weekend academic plin la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în corpul D al Facultăţii de Inginerie. Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor organizează, de vineri, Simpozionul Internaţional Euroaliment, ajuns la a 7-a ediţie, la care vor participa aproape 100 de cercetători din ţară şi străinătate. Vor fi prezentate lucrări în secţiuni (engleză şi franceză) pe inginerie, biotehnologie, bioeconomie sau control şi siguranţa alimentelor."E un moment globa ...
Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele
Vineri, 25 Septembrie 2015 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 25 septembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate în municipiul Galaţi pe străzile Domnească, Prelungirea Brăilei şi Stadionului. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi pe DN 25 în localităţile Şendreni şi Piscu, pe DN 24 D la Bălăbăneşti, iar pe DN 26, la Tămăoani şi Slobozia Oancea. Pe DE 581, o autospecială va fi amplasată la Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Pechea şi Matca. ...
FOTO/ Când vor începe DEMOLĂRILE pe strada Traian şi când VA FI GATA artera de circulaţie
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi îi aşteaptă în continuare pe gălăţenii care au proprietăţi în zona expusă exproprierilor pentru lărgirea la patru benzi a străzii Traian (pe tronsonul Tecuci - Brăilei) să vină cu documentele prevăzute de lege, pentru a primi despăgubiri. Municipalitatea a decis să prelungească termenul de primire a documentelor, în condiţiile în care, săptămâna trecută, doar 16 din cei 21 de titulari ai drepturilor de proprietate şi drepturilor reale di ...
Epava navei "Rostock" ar putea să coste 12,5 milioane de euro din BANII NOŞTRI. Litigiul a ajuns la Tribunalul Galaţi
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în JURIDIC
Consorţiul RWRC a deschis o acţiune în instanţă pentru recunoaşterea unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Zurich, care face praf contractul încheiat cu AFDJ Galaţi * Lucrările au fost încheiate de 9 ani, dar litigiile au rămas la suprafaţă * Martori-surpriză, presiuni diplomatice, dar ultimul cuvânt îl au judecătorii
Litigiul dintre Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi şi „Rostok Wreck Removal Consortium (RWRC), format din firmele Multraship, Titan ...
S-a împărţit „CAŞCAVALUL” de la Guvern/ Ce comune din judeţul Galaţi au primit bani pentru REABILITAREA DRUMURILOR
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în SATUL
Aproape trei milioane de lei, din cele aproximativ şapte milioane alocate de Guvern judeţului nostru, pentru lucrări de drumuri judeţene şi comunale, au fost repartizate de către Consiliul Judeţului, în şedinţa de ieri, mai multor comune şi oraşe, dar şi municipiului Tecuci. Dintre cele 61 de comune, 43 au primit 2.386.000 de lei (pentru lucrări la drumurile comunale clasificate), în timp ce municipiului Tecuci i-au fost alocaţi 62.000 de lei, oraşului Bereşti - 195.000 de lei, ...
Ofertele şi programul BAZINELOR din Galaţi. Unde putem înota în sezonul rece
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în SPORT
Ofertele şi programul bazinelor de la Baia Comunală, Delfinul, Piticot şi Viva, atât la iniţiere cât şi la înotul de relaxare
Galaţiul, oraşul dintre ape, este deficitar la capitolul piscine sau bazine, astfel că odată cu venirea toamnei se restrânge şi oferta, oricum redusă, a locurilor în care se poate învăţa înotul sau perfecţionarea lui.
Un bazin public şi câteva private, încearcă să facă faţă cererilor venite din partea doritorilor, care devin conştienţi ...
Ştii unde se ascund fluturii când plouă? (IV)
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Te-a lămurit finalul poveştii cu Ivan Turbincă? Te-a lămurit, da? Acum, după ce te-ai convins ce poţi păţi, îţi mai arde să mă urmăreşti? Tu eşti o stare! Şi eu sunt o stare! Altfel spus, habar nu avem ce/cine suntem! Ai citit ce a riscat şi ce a păţit eroul lui Ion Creangă, da? Sper că nu vrei să procedezi la fel! Lasă-mă în starea mea! Că şi eu te las în starea ta! Nu-i vremea şi nu-i timpul să ieşi din ce ţi-i scris! Mai bine, zic eu, adu-ţi aminte ce ţi-am s ...
Nimic nou despre apă (corăbii de hârtie)
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Pe apă şi în apă şi sub apă (ochi după ochi) se-nchid şi se deschid atâtea vieţi şi morţi ne/cunoscute... sub semnul paradisului lichid! Corăbii vii, şi singure, şi moarte, pline, şi goale, calde, lungi, şi reci... piraţi haihui, corăbieri titanici... aşteaptă (scufundate) veci de veci! Ce zei trimit furtuni să răscolească aceste amintiri de lemn şi dor, să scoată (prin descântec de sirenă) râsul trecut şi plânsul viitor!? Trimit şi luna să descrească ţărm ...