Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Intervenții ale ambulanței în județul Galați. Patru MORŢI SUSPECTE, o CRIMĂ și o SINUCIDERE, în doar 24 de ore
Echipajele Serviciului Județean de Ambulanță au fost solicitate la foarte multe intervenții în ultimele 24 de ore. Din păcate însă, șase dintre cazurile la care au fost solicitate cadrele medicale de pe ambulanță nu au putut salva persoanele care aveau nevoie de îngrijiri de urgență și asta pentru că pacienții prezentau răni incompatibile cu viața. Una dintre intervenții a fost la Tecuci, unde s-a încercat salvarea unei femei de 47 de ani. Aceasta fusese lovită de fratele ...
Marius Stan, noul președinte al Municipalei UNPR/ Edilul i-a luat locul lui Vals la șefia partidului
Primarul Marius Stan este noul președinte al Organizației Municipale a UNPR. Anunțul a fost făcut sâmbătă, la Galați, de liderul partidului la nivel național, Gabriel Oprea. ,,A primit această sarcină de la mine - nu aș vrea să îi spun ordin, chiar dacă suntem un partid militarizat – fiindcă este un om foarte serios, un foarte bun primar. Sunt convins că va face treabă aici. Are o echipă foarte bună, foarte puternică cu domnul Chebac, care are experiență în administ ...
O gălăţeancă a „incendiat” scena şi publicul la X Factor: Alice Ciornovalîc
Vineri seara, pe scena X Factor a Antenei 1, gălăţeanca Alice Ciornovalic, în vârstă de 18 ani, a ridicat publicul în picioare cu o interpretare senzaţională a piesei "Sex on Fire", varianta lentă. Trebuie spus că frumoasa şi talentata Alice a revenit la X Factor, dar de această dată în faţa juriului, nu în spatele lui. Anul trecut tânăra s-a aflat în public pentru a-i susţine pe alţi doi gălăţeni talentaţi care au ajuns în Galele Live ale concursului: trupa R-Twins fo ...

DESTINAŢII de VACANŢĂ pentru luna octombrie

Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 12:00 | Publicat în TURISM

DESTINAŢII de VACANŢĂ pentru luna octombrie
Chiar dacă sezonul vacanţelor a trecut, toamna este o perioadă foarte bună pentru excursii. Printre destinaţiile recomandate de specialişti se numără Turcia, insulele greceşti, Roma, Iordania şi Mauritius. Litoralul turcesc În luna octombrie pe litoralul Turciei vremea este încă foarte frumoasă, perfectă pentru plajă. În afara sezonului de vârf, hotelurile de aici sunt accesibile, iar satele pescăreşti sunt o destinaţie foarte bună pentru relaxare, scrie CNTraveller.com. ...
UPDATE / Două VICTORII în cinci ore! Patricia Ţig a eliminat favorita 1 a calificărilor şi a intrat pe tabloul principal la Wuhan
UPDATE, ora 13,10: În primul tur de pe tabloul principal, Patricia Ţig va avea o adversară redutabilă: Kristina Mladenovici (Franţa, locul 28 WTA). Forţa de joc a jucătoarei din Franța este exemplificată de bilanţul meciurilor directe cu Simona Halep, 2-1 în favoarea Kristinei Mladenovici. În acest an, Mladenovici a învins-o pe Halep la Birmingham şi apoi Simona s-a revanşat la Cincinnati. Ţig şi Mladenovici nu s-au mai întâlnit până acum. UPDATE, ora 12, 35: Patricia ...

AFLĂ de unde vine „sărbătoarea” HALLOWEEN

Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 11:00 | Publicat în MAGAZIN

AFLĂ de unde vine „sărbătoarea” HALLOWEEN
Halloween-ul este una dintre cele mai vechi sărbători încă păstrate, în formă camuflată, profană, şi în ziua de azi, ca de altfel şi Crăciunul, poate singurul care o întrece în popularitate şi promovarea kitsch-ului ca substitut religios. Milioane de oameni celebrează Halloween-ul cu costume sau petreceri tematice, fără să aibă cunoştinţe despre originile şi istoria fascinantă a acestui rit asociat cu apariţii fantomatice şi superstiţii de tot soiul. Octombrie 31 est ...

Ce să mănânci în funcţie de vârstă

Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 09:00 | Publicat în MAGAZIN

Ce să mănânci în funcţie de vârstă
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, activităţile, priorităţile şi obiceiurile alimentare ni se schimbă, deci nu e de mirare că şi necesităţile nutriţionale suferă modificări. Iată cum să mănânci sănătos în funcţie de vârstă, pentru un corp sănătos şi echilibrat din toate punctele de vedere. 20 - 30 de ani Potrivit divahair.ro, în intervalul 20-30 de ani femeile sunt de obicei mai mult preocupate de carieră decât de regimul alimentar. Un procentaj foarte mare de ...
COMORI DE PATRIMONIU/ O "bijuterie" în culoare a marelui Aman, la Muzeul de Artă
Muzeul de Ară Vizuală deţine, printre comorile sale, şi o pânză de mici dimensiuni, pictată în culori gingaşe, care, deşi în ulei, evocă parcă şi acuarela, într-un stil realist, semnată de un pictor dintr-o generaţie de aur, dascăl pentru generaţii de artişti şi foarte cunoscut oricărui român: Theodor Aman, cunoscut cel puţin pentru tabloul său cu Lupta de la Călugăreni, hore în sat, portretul lui Tudor Vladimirescu - sunt tablori ale maestrului cunoscute de orice şc ...

Cum ne AFECTEAZĂ folosirea telefonului înainte de culcare

Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 08:00 | Publicat în SOCIETATE

Cum ne AFECTEAZĂ folosirea telefonului înainte de culcare
De când au trecut la smartphone-uri, foarte multe persoane le folosesc tot mai mult. În cazul multora, mai ales înainte de culcare şi asta s-ar putea să le facă mai mult rău decât ar crede.  Deşi pare un obicei nevinovat, care nu ne poate face rău, utilizarea telefonului, tabletei sau oricărui dispozitiv electronic înainte de culcare, în mod regulat, poate avea un efect nociv asupra sănătăţii noastre. Un nou studiu arată că lumina albastră emanată de ecranul telefonului ne ...

Noile voci ale Galaţiului/ Copii premianţi la festivaluri muzicale

Sâmbătă, 26 Septembrie 2015 08:00 | Publicat în MAGAZIN

Noile voci ale Galaţiului/ Copii premianţi la festivaluri muzicale
Nu mai puţin de patru premii I şi tot atâtea premii II, plus cinci premii III, aceasta este recolta micilor artişti de la Şcoala "Voces" Galaţi, la trei festivaluri muzicale de anvergură din ţară, desfăşurate luna trecută. Altfel spus, în această vacanţă, copiii şi adolescenţii gălăţeni au adunat amintiri pentru toată viaţa. În marea lor majoritate, premianţii s-au aflat pentru prima dată în lumina reflectoarelor, în faţa unor jurii conduse de profesionişti ai muzic ...