Galaţiul nu este Londra şi nici Ela nu este Belle de Jour, varianta din sudul Moldovei. Cu toate acestea, sexul răsplătit cu bani (sau servicii, în varianta de criză), este la fel de actual pe cenuşiul mal de Dunăre ca şi pe cosmopolitele ţărmuri ale Tamisei.
Apropiindu-se mai mult de portretul oriental al gheişei – femeia care îşi dăruieşte întâi compania, farmecul, apoi sexul, Ela a învăţat să trăiască în lux datorită bărbaţilor cu dare de mână. Bărbaţi sătui de discuţiile despre bani, rate, bărbaţi care plătesc – aproape din inerţie – pentru calitate.
Nu prostituată – femeie bine
Am ajuns la „Ela” aproape întâmplător, povestea ei nepermiţându-mi să divulg prea multe detalii. De fapt, nici nu ar fi acceptat să fie „povestită” dacă nu ar fi avut garanţia că nimeni nu se va gândi la ea, după ce va citi acest text.
„Este felul în care am învăţat să trăiesc şi chiar dacă iau bani de la tipii cu care ies, asta nu mă face să fiu o curvă. Sau, mă rog, sunt la fel de curvă ca orice nevastă care ştie că dacă face sex cu bărbatul ei, se alege mai uşor după aceea cu o rochie, cu un parfum, cu bijuterii”, îşi susţine Ela punctul de vedere.
Departe de a avea aspectul sinistru al amărâtelor care străbat Centura sau al nemâncatelor cu vocabular suburban care umplu centrul oraşului după lăsarea serii, în aşteptare de invitaţii insalubre, gălăţeanca de 28 de ani are stil, este educată, inteligentă, şi teribil de degajată.
Nu şi fericită – dar, fie vorba între noi, ăştia „morali”, cine naiba este FERICIT?
Relaţiile
Sistemul este simplu: Ela este sunată de un amic plin de relaţii şi întrebată dacă vrea să „iasă” cu cineva. „Sunt tipi drăguţi, afacerişti, unii chiar cunoscuţi şi de voi, jurnaliştii, se poartă frumos, mă scot în oraş, mă invită la restaurante”.
„Mai prind şi câte o ieşire afară… Cum adică nu contează?! A, dacă stau şi mănânc fasole pe colţul mesei este mai mişto decât dacă îmi comand fructe de mare, zici tu?”.
„Poate mai îmi şi arde bărbatul una după ceafă, că nu i-am luat de băut, ce mama naibii… Măi, sexul cu oamenii ăştia nu este o afacere, hai, bang-bang, am rezolvat. O fi… cu altele. În cazul meu, (râde) vine de la sine, pentru că apare o relaţie. Şi e mişto”.
Fără să fie frumoasă în adevăratul sens al cuvântului – nu e Monica Belluci! –, Ela are stil şi haz. Se îmbracă aşa cum noi, femeile care tragem a suta oară puloverul scămoşat peste cap, nici măcar nu îndrăznim să visăm, ca să nu ne alegem cu datorii noi de achitat la salariu.
Obligaţii
Dar… „Un tip cu care am fost vreo doi ani, îmi spunea că el nu suportă o femeie neîngrijită. Şi asta însemna armată curată: cum mă anunţa că mâine ne întâlnim, trebuia să fug la pedichiuristă, la coafor, la epilat, şi crede-mă că mai am şi alte lucruri de făcut, că ai mei nu ştiu cu ce mă mai ocup eu”.
„Oricum, sunt mulţumiţi că-mi pot plăti un apartament cu chirie – doar nu era să fac sex la mama acasă – dar tot mă mai întreabă cum de am bani”.
„Şi la serviciu ăştia au mirosit ceva, n-au multe haine de blană ca mine, iar şeful îmi zice că mă plăteşte prea mult pentru câtă contabilitate ştiu. Le-am băgat chestia cu iubitul din străinătate să-i mai liniştesc”.
„Iar la ora 7 seara, eu trebuie să stau împăiată şi radioasă, că vine Făt-Frumos cel bogat şi obosit de atâtea negocieri. Ei, cu alte cuvinte, nu e foarte simplu”.
Pregătind o cafea, Ela povesteşte cu nasul în ceaşcă: „Prima dată când am găsit 200 de euro pe noptieră aveam 18 ani, nici nu ştiam că sunt bancnote bune. M-am dus la un schimb valutar şi mi-a dat câteva milioane”.
„Mi-am luat un parfum şi o bluză la care visam eu atunci – un gunoi, nu ştiu de ce naiba mă obseda atât. El era un tip haios, care lucra în Australia şi venea în Galaţi în vacanţe, să-şi vadă nevasta şi copiii. Ne vedem şi acum, când apare, dar nu mă omor după el, e prea obsedat de sex”.
Tăcerea e de aur
„Important e să nu-mi umble gura fără rost. Cei mai mulţi au neveste, copii mari, nu face să vorbeşti unei prietene despre ei. Din cauza asta nici nu prea am eu prietene. Nici timp de stat la cafele. Dar câte aflu, mă ia cu frig”.
„Păi, DNA-ul nu ştie nimic pe lângă mine. Însă fac pe proasta că nu se ştie. Odată m-a şi ameninţat unul când a văzut că pun întrebări. Băieţi amabili, dar să nu-i ataci la interes”, râde strâmb Ela, sorbind din cafea, ca să nu o mai ia gura pe dinainte.
Dragoste egal nesimţire
Ciudat, dar dacă ar fi să citeşti printre cuvinte, Ela ar amâna destul de mult momentul sexului. Nu suntem prietene ca să fie prea deschisă, aşa că mă lasă să înţeleg asta din jumătăţi de afirmaţie:
„Prefer să ieşim la bowling sau să mergem cu prietenii lui la munte – sunt nişte tipi super de gaşcă, şi dacă se îmbată cu ei, gata, am scăpat!”.
Bărbaţii din viaţa Elei nu se intersectează. Mai toţi îşi imaginează – pentru că Ela îi lasă să creadă asta (are mereu un telefon cu o cartelă al cărei număr nu îl ştie decât familia) – că femeia ajunge în pat cu ei din plăcere.
E fată de viaţă, iese cu mulţi, dar sexul e un cadou costisitor. Cât despre dragoste… „Ei, dacă li se pare că avem o relaţie de dragoste, devin rapid ca toţi ceilalţi bărbaţi – indiferenţi şi nesimţiţi”.
Glam şi durere
De fapt, bizar sau nu, Ela iubeşte, sau, mă rog, nici ea nu este foarte convinsă. Cert este că trăieşte de ani verzi într-o relaţie cu un bărbat pe cât de nehotărât, pe atât de însurat.
Şi pentru că nu temperamentul îi lipseşte, fata se răzbună pe căsătoritul ei iubit „trăindu-şi viaţa”, după cum el însuşi a învăţat-o.
Pluteşte printre sticluţe de parfum – numele Chanel apare obsesiv, produse de make-up cu mărci sclipind auriu pe capac şi bijuterii simple, cu tăieturi aproape masculine, la care nu se decide foarte uşor când trebuie să şi le adauge la ţinută. Nu-i simplu să alegi când geme şifonierul de haine.
Singură
Se priveşte lung în oglindă, căutând riduri, imperfecţiuni ale pielii, scăpări de machiaj.
Sunt zile, mă asigură fără să se uite spre mine, în care nu are bani nici cât să se plimbe cu maxi-taxi – astea apar după crizele de shopping, pe care nu şi le poate stăpâni -, dar sunt şi zile în care se întreabă la ce naiba îi trebuie ei 6.000 lei, că doar are maşină de spălat, aragaz, frigider, televizor…
Când ajunge la serviciu, şi le vede pe celelalte fete înverzindu-se de invidie pentru cizmele, brăţara, fusta sau taiorul ei, dilemele îi trec.
Va trăi aşa cât îşi va putea permite, oricum e mai interesant decât să aibă doi plozi atârnaţi de fusta ei, un ratat care lucrează în fabrică şi rate de plătit la un apartament pe care nu poate să îl zugrăvească.
„Nu aş putea niciodată să trăiesc aşa”, iar în „aşa”-ul ei se înghesuie meschinărie, neputinţă, blazare.
Cu nasul în ceaşca de cafea, îşi continuă monologul: „Şi dacă aş avea un copil, cine naiba s-ar mai uita la mine? Şi cu ce l-aş creşte? Singură?”.
