Ştefan Paler, capul grupării violente din Folteşti, liberat provizoriu!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ieri, 28 aprilie, la Tribunalul Galaţi, s-a judecat cererea de liberare provizorie sub control judiciar a lui Paler Ştefan, capul grupării violente din Folteşti, care-i ţine de o bună bucată de vreme sub teroare pe locuitorii comunei, dar şi pe cei din alte localităţi ale judeţului. În privinţa lui, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar.

Acesta, ca şi Maravela Aurel, din aceeaşi localitate, fusese reţinut şi arestat în urma recentelor evenimente de la o discotecă din Şiviţa, comuna Tuluceşti.

De la Violeta Andrei, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, am aflat că, în conformitate cu procedurile legale, cu cinci zile înainte de expirarea termenului arestării preventive, a fost făcută cererea de prelungire a măsurii.

„La prelungire, noi am venit cu probe noi, cu alţi martori la violenţele comise la discoteca de care am pomenit. Dacă până acum la dosar erau doar mărturiile victimelor agresiunilor, de data aceasta este vorba de acelea ale unor martori oculari neutri, care au fost prezenţi în acele momente în discotecă”.

În instanţă,  argumentele procurorului n-au contat şi acelaşi judecător, Liliana Onişor, care iniţial s-a opus arestării preventive nu şi-a schimbat nici de această dată opinia şi, începând de ieri, a dispus, liberarea provizorie, sub control judiciar, a lui Paler Ştefan.

Vizavi de această măsură, procurorul de caz a făcut recurs, dar, până una alta, Paler Ştefan va fi pus în libertate.

Urmează Maravela?

Astăzi, la aceeaşi instanţă, se va judeca şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar al lui Maravela Aurel.  

Reţinut de Poliţie, după violenţele de la discoteca din Şiviţa, eliberat, arestat, fugit din instanţă în momentul pronunţării hotărârii de arestare preventivă, revenit cu coada între picioare la arestare, aceasta a fost aventura de până la un moment dat a lui Maravela, unul dintre cei mai violenţi componenţi ai grupului de la Folteşti. Imediat după pronunţarea hotărârii de arestare preventivă pentru 29 de zile, el a făcut, ca şi Paler Ştefan, cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

Vom vedea ce se va întâmpla astăzi în instanţă. E posibil, aşa cum decurg lucrurile, să se refacă, în libertate, temutul grup infracţional.

Asta, evident, nu e o veste bună, cel puţin pentru locuitorii Folteştiului, terorizaţi de indivizi precum Paler şi Maravela, care au şi declarat că în localitate a fost linişte şi pace din momentul în care cei doi au fost arestaţi. Ce va fi de-acum încolo vom vedea. De altfel, nici nu e greu de intuit ce se va întâmpla.

Citit 1990 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.