POLIȚIST PRINS ÎN FLAGRANT. Trimis în judecată pentru trafic de influenţă

POLIȚIST PRINS ÎN FLAGRANT. Trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

* A cerut în repetate rânduri bani, pentru a interveni pe lângă un procuror, ca să soluţioneze favorabil un dosar


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au finalizat ancheta în dosarul poliţistului de la Fârţăneşti acuzat de luare de mită. Astfel, procurorii l-au trimis în judecată pe Daniel Mihai, agent de poliţie din cadrul I.P.J. Galaţi - Secţia 5 Poliţie Rurală Rădeşti - Post de Poliţie Fârţăneşti.

Poliţistul, care a lucrat şi ca ajutor de şef de post la Corni şi Fârţăneşti, devenind, în februarie 2014, şef de post la Fârţăneşti, a fost prins în flagrant, în decembrie 2015, în timp ce primea 500 de euro mită. Flagrantul a fost organizat de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Galaţi, sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Procurorii au reţinut faptul că, în perioada cât la lucrat la Fârţăneşti, agentul Daniel Mihai a adoptat un comportament despotic, ceea ce a dus la nemulţumirea cetăţenilor din zonă. De asemenea, anchetatorii au arătat în rechizitoriu faptul că anul trecut au fost sesizate mai multe nereguli săvârşite de şeful de post.

Dosar penal pentru un şofer băut

Nemulţumiţi de atitudinea poliţistului, doi cetăţeni din Fârţăneşti au sesizat faptul că Daniel Mihai le-a cerut suma de 1.500 de euro pentru a-şi trafica influenţa pe lângă un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru ca acesta să soluţioneze în mod favorabil un dosar penal întocmit pe numele unuia dintre denunţători. Dosarul penal fusese întocmit după ce denunţătorul a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie, din care făcea parte şi Daniel Mihai, agenţii constatând că bărbatul emana halenă alcoolică şi nu avea nici ITP-ul în termen pentru maşina pe care o conducea. În urma testării cu aparatul Drager, s-a constat faptul că şoferul avea o alcoolemie de 0,50 mg/l.

După aproximativ patru zile de la această constatare, denunţătorului i s-a adus la cunoştinţă că şeful de post a solicitat 500 de euro pentru a nu-i face respectivul dosar penal. Denunţătorul a reuşit să facă rost de 1.000 de lei şi 250 de euro, bani care au ajuns la Daniel Mihai printr-un intermediar, în prezent martor în dosar. “În următoarea zi, inculpatul Daniel Mihai a revenit la domiciliul martorului şi i-a spus acestuia să-i transmită (n.r. - denunţătorului) că trebuie să mai dea suma de 1.000 de euro, pentru a le închide gura celor doi colegi ai săi”, reţin procurorii în rechizitoriul întocmit.

Ulterior, Daniel Mihai s-a întâlnit cu unul dintre martorii din dosar şi i-a explicat acestuia că, de fapt, cei 500 de euro solicitaţi erau pentru un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care se ocupa de dosarul penal întocmit în urma constatărilor făcute în trafic. Anchetatorii mai reţin şi faptul că, după ce a primit cei 1.000 de lei şi 250 de euro, inculpatul Daniel Mihai i-a spus martorului că “procurorul de la Târgu Bujor nu este mulţumit de această sumă şi că ar fi de acord cu suma de 1.500 de euro. Martorul a înţeles că suma de bani este pentru un procuror, deşi convingerea sa a fost că această sumă se împarte la toţi cei trei lucrători de poliţie care au fost prezenţi al momentul constatării”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Denunţ urmat de flagrant

În urma acestei solicitări, persoana respectivă a formulat un denunţ la SJA Galaţi, în urma căruia a fost organizat flagrantul. “Sub coordonarea procurorului, a fost constituită echipa operativă, care în seara zilei de 4 decembrie 2015 a procedat la organizarea activităţii de prindere în flagrant a agentului de poliţie, imediat după ce acesta a primit suma de 500 de euro de la martorul C.C.”, se arată, la momentul respectiv, într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Imediat după flagrant, poliţistul a fost condus la sediul Parchetului, fiind audiat de procurorul de caz, iar în urma audierii sale şi a altor martori în cauză, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, Daniel Mihai a fost prezentat instanţei, judecătorii emiţând un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Această măsură a  fost înlocuită ulterior cu cea a arestului la domiciliu, măsură pe care procurorii au solicitat ca judecătorii să o menţină şi pe parcursul judecăţii.

Agentul de poliţie, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost suspendat din funcţie, el aşteptând acum judecarea cauzei şi stabilirea pedepsei care i se cuvine.

Citit 4720 ori Ultima modificare Luni, 21 Martie 2016 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.