Prieteni la cataramă de… furt

Prieteni la cataramă de… furt
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima oară, hold-up la fabrică

Doi gălăţeni - Ababei Emil (38 de ani) şi Partene Ionuţ (21 de ani) - au fost cercetaţi penal şi trimişi în judecată, sub acuzaţia de furt calificat în formă continuată.

Ei se cunoşteau de mai multă vreme. Primul a şi locuit un timp la Partene Ionuţ. În ziua de 17 iunie a.c., Ababei Emil i-a făcut o propunere tentantă, dar şi riscantă, lui Partene Ionuţ. I-a propus să spargă un atelier de mobilă aparţinând SC Moretti Mobilli SRL.

Conform înţelegerii, în jurul orei 16,00, au sărit gardul, au intrat în clădire printr-o uşă deschisă, ajungând apoi la o altă uşă de acces către atelierul de mobilă metalică. Ultima uşă era asigurată „româneşte”, adică legată cu sârmă. Cei doi au furat mai multe scule şi cabluri electrice pe care le-au înghesuit în doi saci, căraţi ulterior la locuinţa lui Partene.

Normal că au şi încercat să valorifice prada. Au reuşit să înstrăineze două pistoale pneumatice (de cuie şi de capse) contra a 100 de lei; au mai vândut nişte scule electrice pe care au luat 400 de lei, precum şi un aparat de sudură pe care l-au prăduit pe doar 150 de lei.

Un apartament - a doua ţintă

În ziua de 3 iulie a.c. au trecut din nou la fapte. Au spart apartamentul unor persoane care deţineau şi un magazin de piese de schimb auto. N-au dat atacul la apartament până ce n-au verificat că persoanele sunt, într-adevăr, ocupate cu treaba la magazin.

De data aceasta, Partene a escaladat balconul, după ce mai întâi s-a urcat pe un gard. A intrat în apartament de unde a furat două aparate MP3, o cameră video marca Sony, un telefon Motorola, precum şi o casetă doldora de bijuterii din aur (cercei, o brăţară, mai multe inele de damă etc).

Cei doi au reuşit să amaneteze aceste bijuterii prin intermediul lui Constantin D., zis „Motanul”. Le-au lăsat cu grămada la o casă de amanet din zona supermarketului Billa şi au luat pe ele doar 330 de lei. Au mai vândut şi o cameră video contra sumei de 50 de lei.

În fine, din moment ce aventurile hoţeşti ale lui Partenie şi Ababei sunt deja obiectul unui dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, nu e greu de dedus că aceştia au fost extraşi de pe teatrul de operaţiuni gălăţean. Vor fi judecaţi şi, în funcţie de hotărârea judecătorilor, vor petrece, probabil, ceva timp dincolo de gratii.

Ababei Emil mai are şi antecedente penale, ceea ce nu-i conferă nici un fel de circumstanţe. La fel, soarta „discipolului” Partene Ionuţ e tot în mâna judecătorilor.

Citit 826 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.