Tudor Neacşu

Tudor Neacşu

Un munte de neputinţă - halda de zgură de la Combinat

Joi, 26 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Cu sau fără zgură, halda de la Combinat trebuie închisă în 2014.  Exploatarea materialelor de aici va fi interzisă, iar pe locul cu pricina trebuie plantate… panseluţe. Pe de-o parte, zeci de milioane de tone de zgură care ar putea fi folosite în infrastructură (pentru drumuri sau în construcţii) ar rămâne astfel inutilizabile. Pe de alta, până acum, halda a fost folosită haotic, iar urmările sunt dureroase. Halda de zgură de la Combinat moare, dar nu se predă. O masă ro ...

Negocieri cu demaraj greoi la ArcelorMittal Galaţi

Miercuri, 25 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Marţi a avut loc o nouă rundă de negocieri a Contractului Colectiv de Muncă pe 2010 de la ArcelorMittal Galaţi. Întâlnirea nu a reprezentat nici de această dată un start al discuţiilor efective legate de contract şi de salarizare. În schimb, potrivit unor surse sindicale, administraţia Combinatului a pus la dispoziţia reprezentanţilor salariaţilor documentele financiare pe care aceştia le-au solicitat şi care le pot fi de folos pentru formularea cererilor de creştere salarial ...

Jumătate de grevă japoneză, în farmaciile gălăţene

Miercuri, 25 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Colegiul Farmaciştilor din Galaţi a decis să participe la greva japoneză organizată la nivel naţional prin intermediul căreia se încearcă atragerea atenţiei asupra faptului că există întârzieri mari la plata deconturilor de către Casele de Asigurări de Sănătate. "Farmaciştii din cele aproape 120 de farmacii din mediul urban şi rural din municipiul Galaţi se vor afla marţi şi miercuri în grevă japoneză. Vrem să atragem atenţia asupra întârzierilor foarte mari cu care ...

Aglomeraţie specială la vot, la gară şi în complexul studenţesc

Luni, 23 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Secţiile de votare înfiinţate în Gara CFR şi în Complexul studenţesc "Alexandru Ioan Cuza" s-au dovedit a fi cu adevărat... speciale. Studenţii, drumeţii sau cei cu domiciliul în alte localităţi s-au călcat pe bătături pentru a-şi desemna preşedintele şi pentru a răspunde întrebărilor referendumului. Mulţi dintre cei interesaţi să voteze au renunţat chiar să-şi mai exercite acest drept, dezarmaţi de lungimea cozilor formate la "dat cu ştampila pe candidat", sau au a ...

Colosul şi iazurile infernului - Mălina şi Cătuşa

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Lacurile din apropierea combinatului siderurgic au fost privite întotdeauna ca şi când ar fi fost nişte mlaştini otrăvite, iar percepţia respectivă nu a fost nicicum prea departe de adevăr. Tot felul de substanţe, de reziduuri provenite de la Combinat ajung de zeci de ani aici, pentru ca mai apoi să fie deversate în Siret şi să se împrăştie în Dunăre. Chiar dacă par nişte mlaştini smulse parcă din iad, asta numai pentru că înghit atâta mizerie industrială, ne-am obişn ...

ANI versus Radu Mazăre

Vineri, 20 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre (FOTO), contestă un document emis de Agenţia Naţională pentru Integritate, potrivit căruia edilul s-ar afla în situaţie de incompatibilitate, întârzie să ajungă la Galaţi. Deşi informaţia că acest proces va fi judecat de către Curtea de Apel Galaţi a apărut încă de la sfârşitul lunii trecute, până în acest moment, potrivit reprezentanţilor instanţei gălăţene, dosarul nu a fost înregistrat pe rolul instanţei.Radu ...

Avocatul Teodorescu rămâne în arest

Joi, 19 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în JURIDIC
Cunoscutul avocat bucureştean Sever Teodorescu rămâne în continuare în arest. Curtea de Apel Galaţi a respins ieri cererea formulată de către avocat, după ce solicitarea de recurs la măsura arestării preventive fusese respinsă la rândul său. "În urma şedinţei de astăzi, cererea de eliberare sub control judiciar prin sentinţa penală 219 a fost respinsă. Urmează ca arestatul să achite cheltuieli de judecată în valoare de 30 de lei", a declarat Irina Boldea, purtătorul de ...

Industria metalurgică, în impas

Marți, 17 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Dacă negocierea Contractului Colectiv de Muncă la ArcelorMittal Galaţi este abia la început, discuţiile de la nivel de ramură se află în desfăşurare. Patronatele şi federaţiile sindicale au opinii diferite în ceea ce priveşte noua formă a CCM la care se vor raporta toate unităţile din metalurgia românească. Mărul discordiei este de această dată este reprezentat de capitolul din contract care face referire la eventuale perioade de şomaj tehnic pentru salariaţi. Potrivit pr ...

A doua rundă de negocieri în combinat

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
A doua rundă de negocieri a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de la ArcelorMittal Galaţi, care a avut loc vineri, la orele prânzului, a însemnat începerea efectivă a discuţiilor dintre patronat şi sindicate. Şi de această dată, ponderea consistentă a discuţiilor a fost una mai degrabă tehnică. Potrivit liderului vicepreşedintelui FSS Metarom, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Sindicatului Democratic Metalurgistul (SDM), Nelu Macovei, au existat din nou discuţii în ...

Două liste, o singură extragere – pentru secţiile de votare

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Preşedinta Tribunalului Galaţi, Carmen Sandu (FOTO), a explicat că există prevederi legale precise, stabilite printr-o ordonanţă de guvern, care trasează condiţiile în care se face tragerea la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor din secţiile de votare. „Domnul Claudiu Brânzan a înaintat Autorităţii Electorale o listă cu propuneri încă din data de 1 octombrie, când avea funcţia de prefect. Lista a fost depusă cu 27 de zile înainte de data stabilită prin hotărâre ...
Pagina 51 din 88