Remus Basalic

Remus Basalic

Autismul, o afecţiune mult subdiagnosticată în România

Joi, 02 Noiembrie 2017 04:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Centrul pentru Prevenirea şi Tratamentul Bolilor din New York (SUA) anunţa, în urmă cu un an şi jumătate, o prevalenţă a autismului sau a tulburărilor din spectrul autist de de 1 la 68 de copii. În judeţul Galaţi, la fel ca în restul ţării, de altfel, nu există date exacte cu privire la incidenţa acestei tulburări. Ceea ce se ştie însă cu siguranţă este faptul că afecţiunea este mult subdiagnosticată. Mai mult, numărul specialiştilor în tulburările din spectrul aut ...

Consultaţii stomatologice GRATUITE, în Galaţi şi Tecuci

Miercuri, 01 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Elevii din 20 de oraşe din România beneficiază, până pe 17 decembrie, de consultaţii stomatologice gratuite şi de lecţii de igienă orală destinate copiilor. Iniţiativa face parte dintr-o campanie lansată de Crucea Roşie, în parteneriat cu Colgate România. Proiectul, care a demarat pe 7 octombrie, se va desfăşura până pe 17 decembrie, în 20 de localităţi din zece judeţe ale României: Iaşi (Târgu Frumos, Paşcani), Arad (Chişineu Criş, Nădlac), Bihor (Beiuş, Marghita ...

PROTEST faţă de Legea vaccinării

Luni, 30 Octombrie 2017 22:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Câteva sute de persoane au protestat, duminică, 29 octombrie, în Capitală, faţă de proiectul privind Legea vaccinării, despre care spun că încalcă Constituţia. Protestul a fost organizat de mai multe ONG-uri, între care Asociaţia Pro Consumatori, Asociaţia Pro Decizii Informate, Asociaţia Lion Mentor, Alianţa Părinţilor din România. "Vrem să ne păstrăm libertatea de alegere pentru copiii noştri şi pentru noi înşine. Statul nu poate lua decizii medicale împotriva cons ...

Sindicaliştii din Sănătate AVERTIZEAZĂ: Salariaţii vor PLĂTI serviciile medicale şi pentru cei neangajaţi

Marți, 31 Octombrie 2017 08:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Pensionarii, şomerii, persoanele asistate social, cele aflate în concediu medical sau de creşterea copilului, personalul monahal, deţinuţii străini vor beneficia de gratuitatea serviciilor medicale, atrag atenţia sindicaliştii, precizând că, fiind singurii contributori, salariaţii vor plăti şi pentru aceştia, în locul instituţiilor statului. Unii salariaţi sunt astfel extrem de îngrijoraţi de ultimele modificări fiscale, care presupun trecerea contribuţiilor de la angajator ...

PENSII pierdute - găsite şi returnate

Duminică, 29 Octombrie 2017 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un poştaş din Timişoara a fost la un pas să lase 33 de pensionari fără singurul venit pe luna aceasta: a pierdut punga în care se aflau 25.800 de lei. Norocul lui a fost ca pe alături trecea un angajat al Centrului Antidrog. Acesta a ridicat pachetul şi, după ce a văzut ce este înăuntru, l-a dus la Poliţie. Conform legii, pedeapsa pentru însuşirea unui bun găsit poate ajunge la trei luni de închisoare. Dacă găsiţi un bun care nu vă aparţine, aveţi obligaţia să anunţa ...

Cum a ajuns Galaţiul pierzător pe toate planurile

Luni, 30 Octombrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Populaţia judeţului Galaţi se află în scădere constantă. Lipsa locurilor de muncă, a investiţiilor notabile, precum şi a unor politici care să încurajeze măcar natalitatea ţin judeţul nostru într-un soi de izolare din care iese tot mai slăbit, de la an la an. În acest ritm, în decurs de doar câţiva ani, căderea liberă în care se află acum Galaţiul ar putea să devină ireversibilă. Pe de o parte, mii de tineri gălăţeni părăsesc în continuare ţara, în fiecare a ...

Diferenţa între durerile de rinichi şi cele de coloană

Miercuri, 25 Octombrie 2017 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Durerile de spate sunt din ce în ce mai frecvente, simptom care nu trebuie trecut cu vederea şi pentru care este nevoie de o verificare mai amănunţită pentru a identifica cauza. Durerile cele mai dese de spate sunt localizate la nivel cervical, din cauza poziţiei de la birou, cel mai adesea, sau la nivel lombar, în partea de jos a spatelui. Aceste tipuri de dureri pot apărea oricând pe parcursul vieţii şi pot de asemenea să fie un semnal al unui organ ce nu funcţionează corespunz ...

Cinci semne nebănuite ale dezechilibrului hormonal

Marți, 24 Octombrie 2017 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Uiţi diverse lucruri sau ţi s-a rărit părul? N-ar fi rău să ceri părerea medicului de familie şi, eventual, să faci analize amănunţite, pentru a avea siguranţa că nu ai probleme cu tiroida. Căderea părului şi creşterea lui într-un timp mai lung decât în mod obişnuit sunt posibile simptome ale unei afecţiuni tiroidiene, ca hipotiroidismul, spre exemplu. În acest caz, dezechilibrul hormonal influenţează în mod negativ creşterea firelor de păr. Ochii tăi par mai mari ...

Cum îţi dai seama că eşti extrem de stresat

Marți, 24 Octombrie 2017 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Stresul te poate afecta nu doar la nivel mental. Consecinţele unui trai agitat şi într-un mediu stresant îşi pot pune amprenta şi asupra planului fizic. Există anumite simptome de care ar trebui să ţii cont şi la semnalarea lor să iei măsuri de precauţie. Cu cât eşti mai agitat şi nu ai un program alimentar sănătos, sari peste orele de odihnă, nefăcând nici mişcare, cu atât mai mare este riscul să te confrunţi cu simptomele de mai jos! Durerile în piept Corpul uman e ...

Ce beneficii ai atunci când donezi sânge

Joi, 19 Octombrie 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de gălăţeni vin zilnic la Centrul Regional de Transfuzii Galaţi, pentru a dona sânge. Gestul lor ajută mulţi bolnavi aflaţi în situaţii critice. O parte din sânge rămâne în spitalele din Galaţi, în vreme ce alte pungi sunt duse la Bucureşti, pentru tratamentul pacienţilor gălăţeni internaţi în spitalele din Capitală. Iată însă de ce aspecte trebuie să ţii seama, dacă intenţionezi să donezi sânge. "Donatorul de sânge trebuie să aibă între 18 şi 60 de an ...
Pagina 371 din 692