JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi

Gălățeancă păcălită prin METODA ACCIDENTUL

Scris de Marți, 03 Aprilie 2018
O gălăţeancă în vârstă de 70 de ani a picat în plasa unui individ în vârstă de 19 ani şi i-a dat toţi banii din casă în urma unui apel telefonic prin care era anunţată că o rudă fusese implicată într-un accident grav. Iniţial femeia a crezut tot ce i-a…

Fumatul poate dăuna şi activităţilor comerciale. Ce RISCĂ firmele dacă încalcă legea anti-fumat

Scris de Luni, 02 Aprilie 2018
Poliţiştii locali au aplicat 147 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 25.200 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002, modificată şi completată cu Legea 15/2016, privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Amenzile aplicate în primele două luni ale anului 2018 au vizat 144 de persoane fizice, valoarea…

Au fost reţinuţi nouă traficanţi de DROGURI

Scris de Sâmbătă, 31 Martie 2018
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au reţinut, pentru 24 de ore, nouă persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, din municipiile Galaţi, Brăila şi Constanţa, acuzate că ar fi făcut trafic de droguri, acestea urmând să fie prezentate instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.…

A dat mită ca să scape de o contravenţie

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
A vrut să scape de o contravenţie şi s-a ales cu dosar penal. Este isprava unui moldovean, care a fost depistat, în trafic, transportând ţigări de contrabandă. Bărbatul a vurt să le ofere mită poliţiştilor de frontieră care l-au oprit în trafic, pentru a scăpa de amendă, dar oamenii legii…

Tun de miliarde, din tutun vândut la colţ de stradă

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
Mai mulţi membri ai unei familii din Galaţi sunt acuzaţi de contrabandă calificată, după ce, timp de trei ani, au adus ilegal în ţară şi au vândut pe piaţa neagră zeci de mii de pachete de ţigări. Prejudiciul calculat la acest moment depăşeşte suma de 700.000 de lei. 24 de…

Spargerile de locuinţe au luat amploare

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
Şapte tineri din judeţul Galaţi au fost reţinuţi sub acuzaţia de furt calificat, după ce poliţiştii au stabilit că sunt principalii suspecţi ai mai multor spargeri, comise în localităţile de domiciliu de la începutul acestui an. Prejudiciul totalizat depăşeşte suma de 13.000 de lei. Forturile din locuinţe şi societăţi comerciale…

Cine a (mai) colaborat cu fosta Securitate

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, le-a cerut tuturor directorilor instituţiilor deconcentrate să-i trimită o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze dacă au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, impusă de Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.…

DEȚINUȚII ar putea să primească, la eliberare, haine şi alocaţie de hrană

Scris de Joi, 29 Martie 2018
Mai mulţi parlamentari PSD şi PNL au depus, miercuri, la Senat, o iniţiativă legislativă în care propun ca persoanele eliberate din închisoare şi care provin din categorii defavorizate să beneficieze de o serie de facilităţi, potrivit digi24.ro. Conform propunerii, persoanele identificate în urma raportului întocmit de către ofiţerul de probaţiune…

FNI, coşmarul fără sfârşit. Cât de oarbă este justiţia în România?

Scris de Joi, 29 Martie 2018
O pensionară din Galaţi s-a trezit că este executată silit de către un executor judecătoresc din Focşani, la cererea creditoarei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), pentru returnarea unei sume de bani pe care gălăţeanca nu a primit-o niciodată, în dosarul FNI. Deşi executorul cunoştea situaţia, a dus cazul mai…

Un prim pas important în procesul siderurgiştilor

Scris de Joi, 29 Martie 2018
Tribunalul Galaţi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea prin care administraţia combinatului ArcelorMittal a chemat în instanţă 55 dintre propriii muncitori. Reamintim, scopul acestui demers este cel ca instanţa de judecată să dispună declararea ca nelegală a grevei care a avut loc pe platforma perioada combinatului gălăţean în perioada 25-27 ianuarie…

Consiliul de familie apără interesele minorilor

Scris de Miercuri, 28 Martie 2018
Consiliul de familie este un organ facultativ, cu rol consultativ, care se instituie pentru supravegherea modului în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile minorului. Această instituţie nu funcţionează de sine stătător, fiind supusă controlului judecătoresc, exercitat de către instanţa de tutelă.…

Zeci de mii de dosare, o mână de anchetatori

Scris de Miercuri, 28 Martie 2018
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi are în subordine şi parchetele de pe lângă Judecătoriile Galaţi, Tecuci, Târgu-Bujor şi Lieşti. Procurorii din cele cinci unităţi au avut, în anul 2017, de soluţionat 41.721 de dosare, faţă de 41.357 de dosare în anul 2016. În 40.958 de cauze, procurorii au supravegheat…

82 de persoane sunt judecate pentru infracţiuni contra vieţii

Scris de Miercuri, 28 Martie 2018
Judeţul Galaţi a fost marcat, anul trecut, de multe evenimente negative. Fie că vorbim despre accidente rutiere soldate cu decese, sau cu vătămări corporale grave, fie că vorbim despre tentative la omor sau chiar omor, toate acesta fapte s-au petrecut şi în judeţul nostru, ca în mai toate judeţele din…

Protecţia copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Scris de Marți, 27 Martie 2018
Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (modificată şi completată) prevede că părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, trebuie să anunţe în scris Serviciul public de asistenţă socială din localitatea unde se află domiciliul copilului cu…

UPDATE | Amendă de 43.000 de lei pentru poluarea Dunării

Scris de Luni, 26 Martie 2018
UPDATE | Nava LTW Express, sub pavilion Tanzania şi având ca agent firma Aruamar Shipping Galaţi, a deversat în Dunăre, în zona Portului Galaţi, apă de santină cu hidrocarburi, "iniţiativă" ce i-a adus o sancţiune consistentă din partea autorităţilor române. Poluarea cu hidrocarburi a fluviului a fost sesizată duminică seara.…

Traficanţii de brăţări dacice, achitaţi după prescripţia faptei penale

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2018
Mai multe persoane acuzate de furtul şi traficarea unor brăţări dacice şi monede provenite din zona cetăţilor dacice situate în Munţii Orăştiei, condamnate, în primă instanţă, la pedepse cu închisoarea şi la plata unor despăgubiri în valoare de aproape 1,4 milioane de euro, au fost achitate de Curtea de Apel…

Situl de la Barboşi, jefuit cu târnăcoapele

Scris de Vineri, 23 Martie 2018
Atac de neimaginat asupra Sitului Arheologic de la Barboşi. Mai mulţi angajaţi ai unei firme sunt acuzaţi că au sustras câteva camioane de piatră din aria protejată, pentru a pava curtea firmei unde lucrau. Până şi panoul de avertizare amplasat în zonă a ajuns acasă la unul dintre suspecţi. Lipsă…

Reabilitarea judecătorească

Scris de Miercuri, 21 Martie 2018
Reabilitarea este instituţia juridică care are scopul de a înlătura, în anumite condiţii prevăzute de legea penală, consecinţele condamnării unei persoane care a săvârşit o infracţiune. Reabilitarea judecătorească operează la cererea persoanei condamnate sau a moştenitorilor săi. Reabilitarea judecătorească este constatată de instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate. Cererea…

O familie a demontat benzile transportoare de la Combinat

Scris de Miercuri, 21 Martie 2018
Un kilometru de bandă transportoare dezmembrată de piese metalice importante în mai puţin de două ore este rezultatul unui atac în grup al hoţilor asupra căii de rulare care asigură manevrarea minereului din Portul Mineralier pe platforma Siderurgică. Cei care au descoperit isprava care nu părea să se oprească la…

BREVIAR JURIDIC | Numele soţilor în timpul căsătoriei

Scris de Marți, 20 Martie 2018
Cu privire la numele de familie pe care urmează să îl poarte în timpul căsătoriei, viitorii soţi pot opta pentru una din următoarele posibilităţi reglementate de Codul Civil: - fiecare soţ să îşi păstreze numele avut anterior căsătoriei; - ambii soţi să poarte, ca nume comun, numele lor reunite; -…

Taximetrişti fără atestat, depistaţi de poliţiştii locali

Scris de Marți, 20 Martie 2018
Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional, cu o amendă de 1.000 de lei, pe numitul P.I., de 31 de ani, din Galaţi, care a oprit voluntar cu autoturismul în regim taxi, pe banda unu de circulaţie a străzii Traian, în zona Piaţa Centrală. La solicitarea agenţilor, taximetristul nu a putut face…

Opt ani după gratii, pentru omor

Scris de Marți, 20 Martie 2018
Un gălăţean în vârstă de 26 de ani îşi va petrece următorii ani după gratii, el fiind arestat zile trecute de poliţiştii care aveau pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul fusese condamnat definitiv la opt ani de puşcărie pentru omor, dar pentru că se…

Un şofer, opt infracţiuni, 16 ani de ÎNCHISOARE

Scris de Luni, 19 Martie 2018
Judecătorii Tribunalului Galaţi au luat o primă decizie în cazul şoferului din Belarus, Brutski Stsiampkouski Siarhei, care, în aprilie 2017, după ce a băut o jumătate de litru de votcă, a urcat la volanul unui TIR, a acroşat doi biciclişti şi a lovit în trafic atât o maşină de poliţie,…

Condamnaţi pentru furt, prinşi la Tecuci

Scris de Duminică, 18 Martie 2018
Doi bărbaţi, daţi în urmărire pentru că pe numele lor existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat, au fost arestaţi zilele trecute, la Tecuci. Este vorba despre un localnic de 23 de ani şi de un tulcean în vârstă de 37 de ani, urmărit la nivel…
Pagina 66 din 179