
Victor Cilincă
Cruciada copiilor, bestia şi circul
Luni, 29 Iulie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Sunt daţi dispăruţi oficial vreo 500 de minori români, peste 300 dintre ei, copile, precum biata Alexandra, dar ar putea fi cu mult mai mulţi cei răpiţi şi „exportaţi” în „regatele” bandiţilor din ţări supercivilizate, pentru prostituţie, sclavie, cerşetorie, poate şi furt de organe, unii torturaţi, ucişi! Abia când dispariţia ascunde şi o crimă oribilă, ca în cazul Alexandrei, abia atunci România explodează, iar Guvernul demite, ca pe vremea lui Ceauşescu, ime ...
Eveniment puţin observat. Generalul Eremia Grigorescu, onorat ”acasă”
Miercuri, 24 Iulie 2019 11:00 | Publicat în CULTURA
În ultimii ani, discursurile patriotarde, seci, lungi şi plicticoase, din comunicatele unor cercetători militari, au început să fie înlocuite cu discursuri sincere, de concluzii de bun simţ, cu date cercetate cu evidentă pasiune, aşa cum am avut parte vineri, la Cercul Militar Casa Armatei, din cele povestite - textul scris nu a fost folosit decât pentru citate - cu multă căldură de generalul de brigadă (r) Constantin Antohe, expunere dedicată veacului scurs de la stingerea genera ...
Desen pe pânză, la Muzeul de Artă
Marți, 23 Iulie 2019 11:00 | Publicat în CULTURA
În prezenţa plasticianului Florin Stoiciu, la Muzeul de Artă Vizuală va fi vernisată miercuri, 24 iulie 2019, de la ora 18,00, expoziţia de grafică "Gestul în desen". Vernisajul va avea loc în prezenţa artistului. Dascălul acestuia, maestrul Mircia Dumitrescu, profesor universitar la Academia de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" şi membru corespondent al Academiei, are un decalog din care cităm: "Să-ţi faci chip cioplit" şi "Să-ţi faci chip din linii".
Pornind tot de la linie ...
Eroul de la Mărăşeşti. Dezvelirea basoreliefului lui Eremia Grigorescu
Luni, 22 Iulie 2019 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe frontispiciul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) gălăţean, al cărui patron spiritual este generalul Eremia Grigorescu, a fost dezvelit vineri, cu emoţie şi fast, un basorelief cu chipul eroului de la Mărăşeşti, realizat de profesorul Mugur Vrînceanu, şeful Catedrei de artă plastică din cadrul Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin", la comanda şi pe cheltuiala Asociaţiei "Frontiera Gălăţeană".
Evenimentul se înscrie în proiectul "Drumul Generalului", prin c ...
De ce ”nu ne mai trebuie” Grigoreşti: d´aia!
Marți, 23 Iulie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În tinereţea mea, nişte puşti tocmai de prin Cape Town, pe unde şi-a dus dracu´ copiii, m-au descusut despre Galaţi. Pe atunci, nu ştiam eu prea multe despre oraş, „nu mă privea”. N-am ştiut să răspund, m-am făcut de ruşine… Altădată, la o bere la barul „Mermaid” în Walvis Bay, Namibia, stând de vorbă cu o domnişoară de la ship chandler, am întrebat-o care era treaba cu acel „Cavaler din Sud Vest”, de pe eticheta unei sticle. Azi, ştiu că era un monument ...
Expoziţie de sculptură la Galeria ”Mantu”
Miercuri, 24 Iulie 2019 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Expoziția va fi deschisă până pe 10 august 2019.
(21 iulie 2019) Filiala Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România ne invită luni, 22 iulie 2019, de la ora 19,00, în sala de expoziţii a Galeriei de artă "Nicolae Mantu", la vernisajul expoziţiei de sculptură a artistului plastic Lucian Jitariuc, un artist implicat în viaţa filialei, care abordează tehnici de lucru diferite. Curatorul expoziţiei este criticul de artă şi plasticianul Mariana Tomozei Cocoş. Expoziți ...
”Antares”, cu literatură şi critică română şi universală
Luni, 22 Iulie 2019 10:00 | Publicat în CULTURA
A reuşit să apară din nou, prin eforturi financiare ale susţinătorilor, revista Fundaţiei Culturale Antares, "Antarees - literatură şi artă", tipărită sub egida Uniunii Scriitorilor din România, director Corneliu Antoniu.
În deschidere, lângă „Odă în metru antic”, redactorul-şef A. S. Pop publică un amplu eseu despre „ne-murire” literară şi contribuie şi cu o prezentare americancei Elizabeth Gilbert. În oglindă, Dan Grădinaru, publică un studiu dedicat Veroncă ...
În Dobrogea însângerată de acum un veac. O înfrângere care… i-a cucerit pe spectatori
Duminică, 21 Iulie 2019 19:30 | Publicat în CULTURA
"Am 63 de ani, dar în viaţa mea n-am văzut aşa ceva! Să vă dea Dumnezeu sănătate!" - aşa ne-a spus, în plină stradă, o localnică din comuna Turcoaia, judeţul Tulcea. Însoţeam trei gălăţeni, membri ai Asociaţiei Culturale "Tomis" Constanţa, Theodor Bolea, acum "un cazac" leal ţarului şi aliat cu românii, Adrian Tăbăcaru, ofiţer român din Primul Război Mondial, şi Lucian Pleşa, membru al Asociaţiei Tradiţia Militară Bucureşti.
Reconstituirea istorică a sângero ...
Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Excomunicatorul
Miercuri, 30 Octombrie 2019 14:30 | Publicat în CULTURA
Maiorul Devrican aduse corpul delict şi îl aşeză, cu o bufnitură, pe biroul colonelului de Miliţie Belciugan. "Este treaba Securităţii, Devricane", spuse colonelul, fără să-şi ridice ochii de pe pagina din "Scânteia" cu "Faptul divers". Maiorul tuşi, atrăgându-i atenţia şefului: "Tovarăşe colonel, mai daţi-mi două zile! Nu e pur şi simplu aşa, "nişte aur", e exact cam tot un kilogram de cocoşei. Cam tot un kilogram de aur conţinea şi pachetul de la inginerul Mateescu. ...
Bibliotecarele donează sânge
Sâmbătă, 20 Iulie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Începând din 18 iulie, timp de două săptămâni, Biblioteca "V. A. Urechia" a început o campanie umanitară specială! Astfel, bibliotecarii "s-au mobilizat şi vor participa la o acţiune de donare de sânge, atât de necesar celor aflaţi în suferinţă", suntem informaţi printr-un comunicat.
În urma apelului făcut de conducerea Centrului Regional de Transfuzii Galaţi privind deficitul de sânge, bibliotecarii au fost "impresionaţi de drama pe care o trăiesc cei care au nevoie de ...