Bruna Felicidad semăna acum cu Moartea, frumuseţea ochilor ei fusese înecată în sânge. Viitoarea măicuţă nu apucă să-şi ceară iertare pentru că ucisese o făptură a Domnului. Ba chiar, rămânând cu mâna încleştată pe stiletul scos din banditul renegat, fata închise ochii, aruncându-se în spatele unui pirat subţiratic. Căzură amândoi şi, în timp ce ea muşcă din hainele lui dezgustătoare şi i se agăţă în păr cu mâna stângă, cu dreapta lovi de mai multe ori, în neştire, umplându-se îndată de sângele care o scârbea.
Alţi trei nelegiuţi săriră de-a dreptul de pe harraka lor, mica felucă cu pânzele încă sus, jos, pe puntea inundată a galionului. Care se afundă şi mai mult. Unul intră în scândura putredă a punţii până aproape de brâu şi, până să se dezmeticească, Maldito îi şi zbură ţeasta cu patul arhebuzei. Un nelegiuit ochi de pe punte cu flinta lungă şi îl răni uşor pe nebun, dar altul o străpunse cu glonţul muschetei pe măicuţa Esmeralda, care nu mai apucă să ţipe.
Unul dintre piraţii de pe punte îşi spălă sabia de abordaj în trupul micuţei Alicia. Pentru că nu-i nimeri capul, o despică de la umăr la pântece, iar tânăra fecioară rămase să urle până târziu, prăbuşită în apa sărată şi roşie. Numai un lup prins în capcană se poate jelui aşa!
Selim capturase sabia de la un pirat portughez, care crestase pe mâner 11 semne de moarte: creştini, dar şi necredincioşi împunşi sau tăiaţi. Pe partea cealaltă a mânerului, primul semn făcut apoi de noul stăpân, Selim din Damasc, era anume pentru portughezul răpus. Însă arabul nu cresta decât faptele mai însemnate: cele 58 de capete sau braţe retezate.
Nu mai apucă să o treacă pe răboj şi pe micuţa Alicia, pentru că nebunul Maldito, mâncătorul de carne de om, îl mirui cu patul armei până ce arabul se nărui şi puşca se rupse. Arabul apucă să se jeluie ca un copil mamei: „Imma, imma, malli!” Maldito luă imediat sabia însângerată de jos şi se apucă să taie: era bunicică! Era chiar o săbiuţă grea, de treabă!
Soarta încleştării luă tocmai acum un alt curs. În timp ce trei piraţi se lăsau pe frânghii, de pe puntea felucii piraţilor, unul dintre bărbaţii care părea la fel de sălbatec îi lovi de la spate cu o eche, peste grumaz, pe alţii doi, care rămăseseră sus pentru guvernarea navei. Lovi cu sete şi se apropie de copastie, să-l lovească pe ultimul care cobora, dar ceva îl opri: am văzut cu toţii mai târziu lanţul lung legat de picior, care îi dădea voie doar să îndeplinească muncile la bord. Era, se vede, un rob care se răzvrătea acum cu toată nădejdea.
