* Totul până la bijuterii *
Eram junioară, purtam o uniformă sintetică, albastră, cu şorţ, şi mâncam pachet în pauze. Vorbeam despre cât de greu este să o desenezi pe Albă-ca-Zăpada din desenul lui Disney, povesteam că avem mult de scris pentru acasă şi nu avem timp să ne jucăm şi dacă vreunul dintre noi zicea că a băut Pepsi îl priveam cu o ură feroce, ziceai că-mi furase bijuteriile familiei, adică cerceii cu clipsuri ai mamei.
Probleme Zen
În discuţiile noastre nu puteam să nu abordăm şi problemele spirituale: „Tu în ce zodie eşti?”, era întrebarea care ne împărţea în intelectuali şi în plebei.
Pentru că prima oară am zis că sunt margaretă şi au râs copiii de mine, m-am documentat urgent şi am învăţat răspunsul corect: eram Taur.
„Te-ai născut în mai!”, m-a dăscălit mama, luminându-mă de aici şi până în gard. „Sunt şi zodii mai frumoase?”, am întrebat-o eu, aşteptându-mă să aud că totuşi margaretele au şi ele o şansă. Nope, nu aveau.
Serveşti?
Cum ziceam, ne consultam mereu unii cu alţii. Copiii, adică. „Tu serveşti de ziua ta?”. „Da, face mama prăjitură”. Copil sărac, îl blagosloveam cu toţii, privindu-l compătimitor: mămica lui nu are bani să cumpere cutii cu bomboane tari, de ciocolată.
Prin clasa a IV-a am luat-o la descusut pe colegă-mea de bancă: „Fată, dar tu nu serveşti niciodată copiii? Maică-ta nu face biluţe de cacao?”. Lui A*** i s-au umplut ochii de lacrimi: „Eu m-am născut şi nu ştie nimeni. Sunt în august”.
În vacanţă?
Drama copilului născut în vacanţa mare mi s-a părut chiar mai mare decât a celui care nu avea bombonele vechi cu care să servească. Adică biată colegă-mea nu-şi făcea ziua pentru că nu putea. Pentru că noi toţi eram plecaţi la mare, munte, bunici, Lacul Sărat, când ea o aştepta pe mămica ei să-i facă tort.
Din momentul acela am decis că am o zodie foarte mişto, şi că Leul este cel mai nefericit semn din horoscop.
La mulţi ani!
Între altele fie spus, biata colegă-mea avea şi tătic de-al doilea, pentru că primul o bătuse pe mămica ei. Şi pentru că A*** îl detesta pe tăticul doi, care o făcea pe mă-sa să uite de ziua de naştere a copilului, din august, vroia să-l omoare.
„I-am pus dero în ciorbă” mă informa conspirativ peste o lună, pe când eram în clasă. „Şi?”, întrebam eu plină de speranţă. „Şi n-a mâncat, că avea prea mulţi clăbuci”.
E august şi nu am uitat de aniversaţii din Leu. La mulţi ani, pe unii dintre voi, vă iubesc de mă doare (da, mama, acum vorbesc despre tine).
