Gălăţeanca Georgiana Vreme – locul 3 la Miss Bikini România

Gălăţeanca Georgiana Vreme – locul 3 la Miss Bikini România
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Georgiana va merge la Miami *

Georgiana Raluca Vreme este o frumoasă brunetă de 18 ani după care oricine întoarce privirea. Are 1,78 metri, 55 de kilograme, părul lung şi dimensiuni perfecte: 87/60/91.

A intrat în lumea modellingului în 2008, când a câştigat titlul de Cel mai bun model al anului la Concursul „Culorile toamnei”, de la Piteşti, unde preşedintele juriului a fost Cătălin Botezatu.

La ediţia din 2009 a Concursului Miss World România, a fost desemnată Miss Palatul Cantacuzino, devenind, astfel, timp de un an, imaginea Castelului Cantacuzino din Buşteni. A participat şi la concursul Miss „Viaţa liberă” din primăvara acestui an.

Iar la concursul Miss Bikini România 2011, desfăşurat pe 28 iulie, la Bucureşti, a câştigat locul 3 şi va merge, alături de celelalte două ocupante ale podiumului, în luna septembrie, la Miami, unde vor prezenta modă pentru Cătălin Botezatu în Bamboo-Miami.

În finală la Miss Bikini au fost 50 de concurente, Georgiana fiind singura gălăţeancă. „Ţinând cont că toate finalistele erau frumoase, concurenţa era mare, dar mă aşteptam să câştig un loc onorant”, declară gălăţeanca.  Are părul mamei şi ochii tatălui, a moştenit câte ceva frumos de la fiecare dintre părinţi şi se bucură de susţinerea lor în ceea ce face.

Absolventă a Liceului Teoretic „Emil Racoviţă”, Georgiana este studentă în anul I la Ştiinţe Economice. A urmat cursuri de pian, canto muzică uşoară şi dans sportiv. Primele sale apariţii pe o scenă gălăţeană au fost în 2009, alături de manechinele agenţiei aQua Models, a Casei de Cultură a Studenţilor (instructor Luminiţa Negoiţă). În prezent, este model la Jolie Silhouette şi hostess la Club Divino Galaţi.   

„Aş vrea să mă angajez la o bancă”

Pentru viitor, visele sale nu sunt legate doar de fashion şi modelling: „Voi continua să colaborez cât de mult voi putea cu  lumea fashion-ului, însă vreau să termin facultatea, apoi un master, aş vrea să mă angajez la o bancă. Modellingul este pentru mine doar un hobby, nu am de gând să fac o profesie şi nu mă voi axa doar pe acest lucru, îmi doresc o carieră de durată”.

„Este adevărat, reuşitele de până acum mi-au dat mai multă încredere în mine, mi-au schimbat atitudinea, am cunoscut locuri şi oameni noi, de la care am învăţat, bineînţeles am întâlnit şi oameni la care nu am avut  ce admira, însă din toate învăţăm ce e bine să facem şi ce nu, pot să spun că m-am şi maturizat”.

În septembrie, Georgiana va prezenta modă la Roma, în Italia, alături de fetele de la Fashion TV. „Am acceptat şi voi accepta cât mai multe colaborări şi joburi, în ideea că din fiecare am câte ceva de învăţat. Sunt o fire sociabilă, punctuală, mă adaptez uşor situaţiilor”, declară Georgiana.

Nu a ţinut niciodată o dietă, mănâncă orice: „Până acum câteva luni chiar mâncam orice şi la orice oră, inclusiv noaptea, dar acum nu mai simt nevoia, fiind vară şi cald. Merg la sală, am făcut patru ani dans sportiv la Clubul Acanta, aş vrea să mă reapuc de dans sportiv, însă fiind înaltă nu mi-am găsit niciodată un partener stabil”.

Bacalaureatul nu a constituit pentru ea o problemă: „Am avut emoţii, însă au fost constructive. Oricum, nu se punea problema să nu iau examenul. Dintre materiile de studiu, psihologia şi limba română îmi plac cel mai mult”, spune Georgiana, gălăţeanca noastră care va pleca, în septembrie, la Miami. Îi vom urmări cu interes evoluţia.

Citit 4755 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.