Flower-power
Vrem sau nu, toţi ne căpătăm cu o vacanţă de la noi înşine. Mai exact, intrăm în acea zonă în care restricţii vechi, în care credem, pe care ne zidim existenţe şi în care încadrăm poveşti de iubire, se dezbracă de corsete şi zburdă flower-power prin tot creierul nostru.
Dezmăţ? Probabil. Risc? Cu certitudine. Deznădejde? Din plin. Pentru că la ce ne-au folosit? Cu ce ne-au ajutat? Pe cine ne-au adus alături atunci când la asta visam copilăreşte?
Restricţiile – siguranţele noastre – nu ne-au ţinut de cald în noaptea de Revelion, în ziua de Paşti, la ziua de naştere şi nici măcar între două îmbrăţişări ilegaliste.
Nu te iubesc, nu te vreau, nu îmi place
Nu mi-a plăcut să spun „te iubesc” pentru că asta aştepta celălalt. Să o fac, pentru acelaşi motiv – cu atât mai puţin. Să o fac din loialitate şi respect – felicitări celor care le iese!
Iubirea, ce e drept, nu ţine! Nu ţine nici de acoperiş, nici de promisiunea zilei de mâine în doi, nici de o bătrâneţi la plural, nici de un concediu planificat cu mâinile în dulapul lui de haine.
Iubirea se dizolvă rapid, ca aspirina Bayer în paharul cu apă corectă. Paradoxal, nimeni nu o crede atunci când stă proaspătă, ca varza proaspăt smulsă din tarla, când aminteşte de alte verze care îţi înfloriseră pe chip.
Ochii pe ceas
Toţi aşteptăm – să creştem, să ne căsătorim, să facem naibii copiii ăia de care ne întreabă părinţii vreun an, doi, trei, până pierd nădejdea, să-i creştem, să ne îmbolnăvim, să ne însănătoşim, să mergem la serviciu.
Unora ne iese – fericiţii! Alţii batem prosteşte din buze că poate nu-i asta exact ce visăm. Ni se arată ceasul – vezi că îmbătrâneşti, n-o mai face pe deşteptul, ai să mori singur.
Şi nu-i aşa? Pariu că v-aţi făcut calculul pentru pensie? Am colegi de 25 de ani care şi-l fac şi cică ăştia trăiesc viaţa la maxim.
Still risky
Ca să le împaci – restricţiile, cu te iubesc-ul, cu aşteptările, cu varza din suflet (mmm, nu m-aş fi aşteptat să scot o metaforă atât de potrivită) – înseamnă să mizezi de fiecare dată tot. Să poţi să-ţi rişti linişte, siguranţă, instabilitate perpetuă, să-ţi rişti cuvintele cu care te prezinţi, formulele în care te explici.
Mai rişti, în fond? Cine să mai creadă în tine în afară de propriul tău eu, nemulţumit de atâta şablon cât i-a vândut?
Freud mă arată cu degetul şi vorbeşte despre auto-pedepsire atunci când mă vede riscând brambura. Ridic mâinile – Freud ştie ce spune, te chinui doar pentru că aşa alegi, după cum te sacrifici pentru că este cea mai bună eschivă de la a fi liber.
Explicaţie foto: Afacerile riscante se rezolvă… în doi
