* De la Coroana României la „Lăsaţi-mă, nu mă omorâţi!” *
„Fişa” patriotului Stroe Belloescu. Născut la Câmpina, în 1838; omorât la Bârlad, în 1912. Din banda de tâlhari şi criminali fac parte şi câţiva indivizi din Bereşti şi Aldeşti, purtători de mustăţi fioroase.
Părinţii lui Stroe Belloescu, după cum stă scris în „Bârladul cultural” (Gh. Vrabie, Bucureşti, 1938, p.119), sunt originari din părţile Braşovului – Stana şi Stroe Beloiu, mocani înstăriţi.
Absolvent, în 1863, la vârsta de 28 de ani, al Universităţii din Grand-Belgia, îşi „trădează” diploma de inginer, devotându-se şcolii. O viaţă trăită pentru Matematică şi luminarea ţăranului român. Funcţionează la două instituţii de învăţământ.
La început, pentru doi ani, la Gimnaziul Real din Brăila (Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” de astăzi) este, pe rând, profesor şi director. Din 1866 până la pensionare, în 1898, la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad. De patru ori, deputat de Tutova.
Senator, în două rânduri. Preocupat de chestiunea manualelor şcolare, îşi pune numele, în 1872, pe „Curs de aritmetică propus la Liceul şi Şcoala Normală din Bârlad”, fiind cea dintâi carte de acest fel redactată în limba română.
Lucrarea avea să fie reeditată de patru ori. În Războiul de Independenţă, comandant de batalion. I se acordă, pentru fapte de arme, în 1882, gradul de ofiţer al Ordinului Coroana României.
În 1909, altă recunoaştere publică a implicării sale în înălţarea neamului – prin decret al regelui Carol I este numit membru al Ordinului Coroana României în gradul de Mare Cruce.
Filantrop: înfiinţează un fond bănesc privat administrat de Casa Şcoalelor pentru ajutorarea directă a celor mai promiţătoare minţi din rândul elevilor Liceului „Gh. Roşca Codreanu”, pentru orizontul de timp 1906-1916.
Ştefan Procopiu, savantul de mai târziu, este unul dintre beneficiari. A dăruit Bârladului aşezământul cultural Casa Naţională (Biblioteca Municipală „Stroe Belloescu” de azi). Pentru copiii ţăranilor din Trestiana – şcoală.
La Griviţa, alta, plus biserică. La Pleşa, încă o şcoală ce avea să-i poarte numele. În acest mod îşi cheltuia veniturile băneşti. Cu nouă luni înainte de a fi omorât fixează pe soclu, la Griviţa, în curtea şcolii, pentru prima oară în ţară, un bust al domnitorului Cuza Vodă.
„Ordonanţa definitivă…” – publicată în broşură de judecătorul de instrucţie Stamatopol
Puteam rămâne de piatră după ce am citit, în „Stroe S. Belloescu – ctitor de cultură şi filantrop” (carte tipărită sub patronajul Fundaţiei Culturale „Dr. C. Teodorescu”, Editura Dacri, Bârlad, 2009) paginile despre „contribuţia” Bereştiului la asasinarea lui Stroe Belloescu? Nu.
Datorate judecătorului care s-a ocupat de caz, se parcurg cu interes. Pentru că, după asta, am avut norocul să-mi cadă în mână broşura acestuia - „Ordonanţă definitivă dată în crima de tâlhărie cu omor săvârşită asupra lui Stroe Belloescu din Bârlad şi a vizitiului său Nicu Oprişan”, din care, în volumul menţionat, s-a reprodus „Istoricul cercetărilor şi modul cum s’au descoperit criminalii”.
Fără implicarea acestuia în desluşirea cazul dublului asasinat de la Bârlad, criminalii ar fi rămas nedescoperiţi. Judecătorul Stamatopol, la rândul lui, o excepţie şi el pentru timpul său – publicând „Ordonanţa…”, transmite posterităţii, fără înflorituri, informaţiile esenţiale despre asasinate.
Raluca Belloescu, pe lista suspecţilor
Duminică, 21 octombrie 1912, dimineaţă. Judecătorul Stamatopol este înştiinţat că Stroe Belloescu şi vizitiul său Nicu Oprişan fuseseră omorâţi în noaptea precedentă, în locuinţa celui dintâi.
Sosind la locul faptei împreună cu procurorul Lascăr Davidoglu, găseşte curtea şi casa lui Stroe Belloescu pline de sute de oameni. Cercetările, declanşate imediat. Se primesc denunţuri anonime, cu indicarea a fel de fel de posibili criminali, printre care şi fiul unui popă.
Se apreciază că numărul făptaşilor nu putea să fie mai mic de patru sau cinci. Nu scapă de bănuiala de a nu fi străină de moartea ex-senatorului nici soţia acestuia, Raluca Belloescu. Instrucţia „afacerii” avea să dureze până la 12 februarie 1913.
Prin Ordonanţa definitivă nr. 5 se declară începerea urmăririi contra a nouă preveniţi, din care şapte au gâtuit, lovit, sufocat şi tâlhărit: fraţii Sterian şi Ioan Iosep, grădinari şi Vasile Chirica, „ghiociar”, din Bârlad; Alecu Dima, de 56 de ani, plugar din Aldeşti şi Ioan I. Pele-Neagră zis „Butuc”, de 33 de ani, Manole Chiriloi, de 26 şi Manolache Popa, de 44, din Bereşti - Covurlui.
„Priveliştea” de după asasinate
Stroe Belloescu, fără suflare, este găsit în antreu, întins jos, cu faţa în sus, legat la gură cu un şervet. Casa de fier, deschisă. Hârtii aruncate în dezordine. Oamenii legii descoperă picături de sânge „pe o frunză de salcâm lângă portiţa de la fântână”.
În casă, altele, pe mai multe hârtii şi cutii: „s’a dedus c’a fost o luptă între victima Stroe Belloescu şi unul din criminali”. Se apreciază că atacatorul părăsise antreul cu o leziune deschisă la o mână. În sufragerie, pe masă – farfuriile cu mâncare. Într-un perete, o gaură de glonţ de revolver.
La bucătărie, cadavrul lui Nicu Oprişan, vizitiul. După ce i se dezleagă şervetul de la gură, i se scoate din cavitatea bucală „o cârpă mare, roşie, murdară şi plină de sânge”. Era o bucată ruptă dintr-o obială de la picioarele lui Manolache Popa.
Bucătăreasa Marghioala Cojocaru şi stăpâna casei, Raluca Belloescu – legate numai la mâini. La momentul săvârşirii omorurilor, Stroe Beloescu avea „mai mulţi bani în argint” găsiţi de Vasile Chirica într-o cutie de tutun, altă sumă, mică şi aceasta, într-un plic pe care, fără să fie văzut de ceilalţi, şi-l însuşeşte Pele Neagră - pensia din luna octombrie a profesorului (511 lei şi 69 de bani).
„Butuc” susţine că „n’a găsit decât nişte chitanţe şi o hârtie de 20 de lei”. Minciună! Jandarmul Andonie, la Bereşti, stabilise deja că Pele Neagră, la 26 octombrie, achitase la Banca Horincea „o datorie de 150 de lei ce trebuia s’o plătiască încă de la 31 August, plătind şi 3 lei şi 50 de bani pentru întârziere”.
Deţinea numărul recipisei. Lui Chiţu Dumitru, altă datorie plătită de „Butuc” la 24 octombrie (33 de lei). În aceeaşi zi, tâlharul mai plăteşte suma de „46 de lei, 20 de bani, datorii către stat, comună, şi o amendă judecătorească”, în condiţiile în care „n’a putut dovedi de unde a avut aceşti bani, întrucât n’a avut pământ şi nici semănături făcute”.
După efectuarea autopsiilor, concluzia medico-legală: „Cauza morţei lor a fost asfixie prin sufocare”. Investigaţiile, extinse până la Priponeşti, Docani, Vârlezi, Pogana, Tălăşmani...
De la Bucureşti, Siguranţa are omul ei împuternicit să ajute la identificarea autorilor odioaselor fapte – Marin Crăciunescu. „N. Radovici, jude-instructor pe lângă Tribunalul Iaşi”, delegat să se ocupe şi el de evenimentul de la Bârlad. Interogatoriile se ţin lanţ.
Suspecţi după suspecţi sunt audiaţi şi scoşi de sub urmărire. Cercetările bat pasul pe loc. Mai mult chiar – de frică (pe atunci nu te puteai juca de-a Poliţia!), suspectul Gh. Jinga, fiul unui bulgar-zarzavagiu, declară că el împreună cu alţi trei l-au omorât pe Stroe Belloescu.
Se pierde timp preţios: percheziţii, confruntări, declaraţii, alergătură… În cele din urmă se stabileşte adevărul, Jinga şi cei nominalizaţi de el nu aveau nicio legătură cu crimele.
