* Inginera Margareta Bălan (FOTO 3) şi caii ascunşi sub oraş *
De ani buni, „hrubele” de sub Galaţi apar şi dispar, afectând construcţii sau fiind găsite întâmplător la săparea unor fundaţii. Chiar şi lucrările la viitorul Centru de Afaceri de lângă Prefectură au fost puţin întârziate de descoperirea unei astfel de hrube, care trece pe sub casa alăturată.
Apoi lucrările moderne au fost continuate, până s-au oprit din cauze economice… Hruba alăturată subsolului său tehnic a rămas însă în continuare sub pământ… Ca şi afacerile gălăţene…
Este greu de distrus tot trecutul îngropat! Poate cândva, întâmplător, istoricii vor descoperi date despre ceea ce inginerii care caută altceva descoperă ca pe nişte curiozităţi…
Hoţii de cai de sub Farmacia Ţinc
Inginera Margareta Bălan este singurul expert şi verificator din Galaţi atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Pentru realizarea unor fundaţii noi, trainice, de-a lungul anilor a astupat sute de „beciuri” sau „hrube” cu structură asemănătoare.
Ne-a povestit despre câteva speciale: „Pe strada Morilor s-a prăbuşit odată o zonă care avea diametrul de 20 de metri şi avea o formă cilindrică – ca un bazin. Am scos pământul afară, pentru că trebuia să se facă o casă acolo”.
„Şi am obţinut o suprafaţă rotundă care avea trei ieşiri care mergeau spre nişte hrube. Am găsit ceva asemănător pe strada Carnabel, în spatele farmaciei Ţinc”.
„Am mai avut o lucrare pe Morilor – am fost dirigintă de şantier la casa dlui Simionescu: îmi murise soţul, aveam nevoie de bani. El fusese prieten bun cu soţul meu şi mi-a sărit în ajutor…”.
„Ei, vizavi de casa domnului Simionescu, pe Zorilor colţ cu Morilor a avut loc o prăbuşire. Proprietarul a venit vizavi, la mine, unde lucram: ˝Am ceva curios în fundul curţii. Am crezut că e vorba de un WC, dar nu e. Cred că pe aici treceau hoţii˝ – a zis el glumind”.
„Dar într-adevăr, cred că era vorba de hoţi de cai: veneau pe Morilor şi coborau pe scări şi fugeau spre Română, pe Columb, la vale”.
„În incinta rotundă ţineau caii ascunşi câteva săptămâni. Mi-a explicat un bătrân de ce era rotundă: caii trebuia să se mişte tot timpul cât erau ţinuţi acolo. Am găsit acolo caiele, scule pentru bătut hamuri atârnate pe pereţi”.
Încă o „hrubă”...
Fosta Direcţie pentru Tineret şi Sport de pe Domnească are sub corpul de clădire de pe strada Culturii o hrubă. Acum câteva luni, inginera a fost rugată să facă o expertiză.
„Nu mai am puterea să mă bag în hrube. Dar s-a insistat şi a trebuit să intru acolo. Ce-am descoperit? Am intrat într-o hrubă care mergea undeva spre strada Cuza… Pe Cuza, fostul VINALCOOL a folosit ani de zile hruba ca depozit de vinuri…”.
Dar despre hrubele găsite la Galaţi şi Brăila, inginera poate povesti ore întregi.
Meşterul de hrube
Din ce secol vin astfel de construcţii subpământene, făcute după acelaşi tipic, din cărămidă italiană? Ceea ce a reuşit să afle experta este că meşteşugul s-a stins doar în vremurile noastre. Am mai prins în viaţă un meşter de hrube:
„Am găsit un bătrân gălăţean de pe strada Carnabel care mi-a spus care era sistemul de construcţie: ˝Doamnă, ventilaţiile se fac ori pe dreapta, ori pe stânga hrubei, pentru că noi suntem interesaţi să se introducă aerul şi să nu se strice alimentele sau să răcească oamenii înăuntru˝. Toate astea erau făcute cu cap… Meşteşugul s-a păstrat din tată în fiu…”.
Inginera a construit o hrubă mică
„Nu mi-a spus nimeni cum se lucrează, dar eu am dedus, forţată de anumite împrejurări”, spune inginera, care a avut ocazia să sape o astfel de hrubă, de mici dimensiuni.
Dacă aventurierul Thor Heyerdahl a trecut Atlanticul într-o plută din papirus ca să dovedească faptul că şi anticii l-au trecut, inginera gălăţeancă a trebuit pur şi simplu să execute o comandă:
„M-a rugat cineva să fac… o hrubă. Dl Baltacov, care lucra la Zona Liberă. Până acum, am umplut hrube, acum am şi făcut! N-am zidit-o, dar am făcut măcar gaura”.
„Nu la diametrul de doi metri, cât au hrubele, ci mai mică, aproape la un metru, că atât a fost ţeava mea. La care am sudat în faţă un cuţit. Am lucrat cu o echipă de şase oameni, sondorii mei…”.
„Nu am făcut mult în lungime, vreo doi metri, dar am vrut să mă conving…”.
A folosit un fel de preducea-gigant: o ţeavă.
„Să vedeţi: toate hrubele astea din Galaţi pleacă din câte un beci şi toate au un gârlici – o intrare în pantă. Acesta era sistemul, aşa zic eu”.
„Constructorii aveau nişte ştanţe cu diametrul de doi metri – ca nişte tronsoane de ţevi cu partea din faţă ascuţită, bătute până intrau în sol – în loess, uşor de săpat. Apoi scoteau pământul. Trăgeau apoi ştanţa afară cu vinciurile şi zideau”.
După ce-a astupat atâtea hrube, inginera nu-şi ascunde satisfacţia că măcar a încercat să construiască una…
Cine se încumetă să scrie o istorie a măruntaielor acestui oraş? Despre care prea puţini ştiu şi pe care mulţi, din păcate şi constructori, le ignoră.
