Lucrări ale lui Constantin Brâncuşi, vândute pe sume record

Lucrări ale lui Constantin Brâncuşi, vândute pe sume record
"La jeune fille sophistiquee", un portret stilizat al scriitoarei Nancy Cunard
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Operele lui Constantin Brâncuşi au fost vândute, de-a lungul vremii, cu sume record în diverse licitaţii internaţionale. Sculptura din bronz "La jeune fille sophistiquee", realizată de Brâncuşi, reprezintă cel mai bine vândută lucrare semnată de marele artist, la o licitaţie de artă, ocupând locul 5 în topul celor mai scumpe sculpturi adjudecate, scrie Agerpres.

Bronzul ("La jeune fille sophistiquee" - n.red.), care este un portret stilizat al scriitoarei Nancy Cunard, a fost vândut cu 71 milioane de dolari (comisioane şi taxe incluse), la o licitaţie organizată în 2018 de casa Christie's, la New York, stabilind un nou record de preţ pentru o creaţie a artistului român. Lucrarea a fost realizată în 1932.

Pe primul loc în topul celor mai bine vândute sculpturi se află lucrarea "L'Homme au doigt" de Alberto Giacometti, vândută cu 141,3 milioane de dolari, urmată de "L'Homme qui marche I" de Alberto Giacometti - 104,3 milioane de dolari, "Chariot" de Alberto Giacometti - 101 milioane de dolari şi "Rabbit", de Jeff Koons, adjudecată cu 91 milioane de dolari.

Precedentul record de preţ pentru o lucrare realizată de Constantin Brâncuşi a fost stabilit în anul 2017, când bronzul realizat în 1913 şi intitulat "La Muse Endormie" a fost vândut de casa Christie's cu 57,4 milioane de dolari. Cu această lucrare, Brâncuşi se află pe locul 8 în topul celor mai scumpe sculpturi vândute la licitaţiile de artă.

Între lucrările lui Constantin Brâncuşi vândute la sume ridicate în licitaţiile de artă se mai află: "Pasăre în văzduh" ("Oiseau dans l'espace"), în 2005, la New York, pentru 27,4 milioane de dolari, "Primul ţipăt" ("Le premier cri") - în 2011, la New York, pentru 14,8 milioane de dolari, "O muză" ("Une Muse") - în 2012, la New York, pentru 12,4 milioane de dolari, "Muză adormită I" ("La muse endormie I") - în 2015, tot la New York, pentru 9,1 milioane de dolari.

Fotograful Brâncuși

Preţuri excepţionale în licitaţii au obţinut şi fotografiile realizate de Brâncuşi. Între acestea se numără fotografia atelierului din 1930-1935, adjudecată în iunie 2019, în Elveţia, cu suma de 86.000 de euro, fotografia atelierului din 1928 - cumpărată în 2018, în SUA, cu 87.000 de euro, fotografia realizată în 1924 cuplului de sculpturi "Muza adormită" şi "Cocoşul" - adjudecată în 2019, la Paris, cu 207.590 de dolari, precum şi fotografia "Muzei adormite" realizată în 1912 - vândută anul acesta, la New York, cu 71.000 de euro.

În top 500 al celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile de artă în anul 2017, Constantin Brâncuşi s-a clasat pe locul 38, cu un număr de 13 lucrări vândute, iar în anul 2018 - pe locul 35, cu 9 lucrări adjudecate.

Potrivit site-ului de specialitate www.tudor-art.com, în topul celor mai bine vânduţi artişti în licitaţiile din ţară, în 2020, Constantin Brâncuşi se află pe locul 95, cu o singură lucrare vândută, la preţul de 16.000 de euro. În 2019, Brâncuşi s-a aflat în acest top pe locul 25, cu două lucrări adjudecate la suma totală de 71.500 de euro, iar în 2018 - pe locul 32, cu o lucrare vândută la 40.000 de euro.

Anul trecut, un număr de 15 scrisori de dragoste trimise de Constantin Brâncuşi iubitei sale Florence Meyer au fost adjudecate, la licitaţia Artmark, la preţul total de 38.250 de euro.

Pe 19 februarie, se împlinesc 145 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi. Începând din anul 2016, pe 19 februarie se sărbătoreşte Ziua Brâncuşi.

Citit 2547 ori Ultima modificare Joi, 18 Februarie 2021 18:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.