Din Piaţa Centrală se aude glasul Africii

Din Piaţa Centrală se aude glasul Africii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Pentru ce-i care iubesc mai degrabă plaiurile mioritice decât pe cele exotice, există şi ofertă de porumbei, boboci de raţă şi gâscă sau de găini şi cocoşi cu penaj fistichiu * În fiecare sâmbătă şi duminică, în Piaţa Centrală, în perimetrul unde vara se vând pepeni *

Papagali australieni de toate mărimile şi culorile, iepuri belgieni  de carne sau din cei pitici şi frezaţi, dar şi hamsteri negri şi mărunţi, sirieni – sunt doar câteva dintre atracţiile pieţei de animale şi păsări din coasta Pieţei Centrale.

Nu-ţi mai trebuie decât puţină imaginaţie ca să vezi cu ochii minţii tărâmurile însorite peste care zboară papagalii din specia Micul Alexandru şi care se întind din vestul Africii până în Uganda şi Sudan.

S-ar putea chiar să prindeţi cu urechea şi câteva frânturi din zgomotul specific locurilor sălbatice din Noua Zeelandă, bineînţeles dacă papagalul Kakariki va binevoi să vă gângurească ceva.

Dacă vă gândiţi că toate vietăţile despre care vă vorbim sunt îngrămădite într-un spaţiu feeric şi ascuns, peste care nu aţi avut încă norocul să daţi până acum, vă spunem că nu este deloc aşa!

Comercianţii de păsări exotice sau autohtone, de iepuri şi uneori câini stau laolaltă, în spaţiul care vara serveşte drept piaţă de pepeni.

„E mare păcat, spuneţi şi dumneavoastră, e de părere Nicolae Papadopol, unul dintre comercianţi de păsări şi iepuri. Mai vii aici cu un copil, măcar să se uite la păsările exotice şi să se bucure”.

„E o treabă gratuită, dar în acelaşi timp de nepreţuit. Şi când acolo vin şi văd păsările în cuştile astea, pe jos…. E mare păcat, vă zic!”

Prieteni pentru un an sau pentru o viaţă

„Cei mai mulţi gălăţeni cumpără peruşi, care în Australia sunt ca vrăbiile. Sigur, sunt mai ieftini, dar se maturizează în cam un an şi mor cam în 2 sau 3. Ei bine, ceilalţi papagali, cum ar fi «Micul Alexandru» sau cântătorul şi vorbitorul «Kakariki», pot trăi până la 35 şi chiar 40 de ani”.

„Preţurile variază, de pe la 30 de lei, până la 100 – cel mai scump papagal. Îi dădeam şi cu 150, dar am mai lăsat, cu criza asta”, ne spune Nicolae Papadopol.

„Dar ţinem legătura cu proprietarii, dacă aceştia şi-o doresc. Ştiţi cum e: îi creşti de foarte mici, iar după ce îi dai, ai vrea să ştii că le e bine în continuare”.

„Aşa că le oferim proprietarilor şi sfaturi cu privire la modul în care trebuie alimentaţi şi hrăniţi papagalii sau canarii care au între 10 şi 12 triluri”, mai spune crescătorul.   

Alături de ghidul nostru, facem un tur al coliviilor şi cuştilor: iepuri de carne, dar şi iepuri pitici şi frezaţi care caută cu boturile mici şi curioase spre noi. Un iubitor de animale cu greu s-ar mai putea despărţi de ei, chiar şi pentru câteva ore pe zi!

Găsim şi o pereche de porcuşori de Guineea. Ultima, ne spune Nicolae Papadopol. La doar câţiva centimetri depărtare se agită doi hamsteri negri dintr-o rasă siriană.

O lume întreagă, îngrămădită, din păcate, pe doar câţiva metri pătraţi. 

Dar ce, n-avem şi noi iepuri şi păsări?

Vorbim şi cu Marius Stoica, un gălăţean care se ocupă cu creşterea şi comercializarea păsărilor şi animalelor autohtone de mai bine de 10 ani.

„Am adus aici vreo 20 de iepuri în vârstă de cam 2 luni fiecare. Costă între 30 şi 50 de lei. Se mai cumpără deh, ce să zic? Am şi o iepuroaică mare, de 80 de lei. Şi boboci de gâscă frumoşi: 15 lei bucata. Iar dacă vreţi ceva care să crească mai repede, vă dau mai bine boboci de raţă, care-s numai 8 lei”, ne spune gălăţeanul.

Ne arată că are şi găini cu penajul creţ, pe care îţi vine mai degrabă să le admiri decât să le jumuleşti pentru supă.     

Feeria domiciliază pe trotuar

Păsările exotice sunt frumoase, chiar dacă imaginea lor în coliviile aşezate pe jos nu este tocmai una de natură să te înveselească şi să te îmbie la visarea despre care vorbeam, la începutul materialului.

Aşa cum gălăţenii se uită la acvarii, ar putea foarte bine să se uite şi la papagali, hamsteri sau porcuşori – chiar şi fără să cumpere în fiecare weekend.

În plus, şi vânzătorii de iepuri de carne, de porumbei sau de găini moţate şi coafate s-ar putea bucura de condiţii mai bune. Dar de ce să ne batem capul, dacă merge şi aşa?

Citit 2306 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.