Perversiuni sub 18 ani

Perversiuni sub 18 ani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* The caracterul *

Numai eu ştiu că tu iei salariul pe care îl merit eu? Sunt singura care întoarce capul şi vede că elefantul ăla de capră a vecinului s-a făcut cât autobuzul?

„Decât” eu râvnesc la bunul celeilalte în timp ce ne pupăm bio, pe aerul de deasupra obrajilor?

Ştiu, nu degeaba suntem bipezi. Musai trebuie să ne batem cu nişte mori de vânt şi să credem că avem un interior la fel de pur ca tenul nostru, într-o zi fără coşuri. Ţaţo, să nu mă deochi, că acum te afurisesc!

* Vârsta gudurelilor *

„Mmm, miroşi a Chanel”, aud o voce timidă şopocăind prin stânga capului meu. Că nu îmi zicea mie, asta era clar ca apa de toaletă, tot mă dădusem fix cu un sfert de an înainte cu niscaiva duhori cu ştaif, lucru care nu putea străbate până în contemporaneitate.

„Ah, dragă, de câte ori mă dau cu Chanel, îmi spui că miros a Chanel!”, venea ca din fundul grotei răspunsul, de ziceai că o neanderthaliană cu fiţe de Bianca of Bote tocmai se simţea finuţă.

„D’oh, serios, tu?” – aş fi inoportunat discuţia fetelor -, „şi eu care juram că de câte ori se dă cineva cu Chanel, pfuuu, trăzneşte a Mr. Proper”.

Dialogul a continuat, iar personajele au ieşit din penumbră – Chanela îşi fâţâia şuncile de adolescentă capricioasă culinar, iar admiratoarea ei îi căra duios trena invizibilă.

O obliga cineva? Da’ de unde, fata-slugoi privea cu un jind la căştile I-Phone-ului obez din faţa ei, încât te prindeai că o să facă carieră cu miştocarul ăla de simţ olfactiv.

* Gelozia – partea întâi *

M-a bântuit din fragedă pruncie. Am poze de la grădiniţă - pe când dansam un Meneaito optzecist, în şir indian şi cu mânuţele pe mijlocul colegei din faţă -, cum priveam cu ură, buze strânse şi sprâncene făcute ghem la colegul meu cel blond din faţă.

Coleg pe care îl iubeam feroce şi care nu avea ochi decât pentru proasta satului, care se întâmpla să fie şi frumoasa grupei mici.

Mama ei de tută, că nu ştia să asorteze două cuburi - asta era una, dar că totdeauna se găsea câte o deşteaptă de educatoare care să îi mai explice a h+1 oară cum să măzgâlească cu o cariocă, nu cu limba, asta mă umplea de stres neproductiv.

* Partea următoare *

Am jubilat în singura zi în care ploada s-a umplut de oprobriu, scoţând din gentuţa de şoim O… O… O… BANANĂ!

Liniştea unei camere full de copii înecaţi cu bale putea să facă ţăndări boom-ul sonic.

Faptul nu o putea lăsa indiferentă pe educatoare, care şi-o fi zis că ori am murit cu toţii, ori ne vor plesni ochişorii în cap. Femeia i-a strâns BANANA şi i-a pus-O înapoi, în gentuţa de şoim nevrednic.

Iar iubitul meu de 5 ani, molfăind gingaş din caşcavalul lui detronat, s-a întors definitiv – pentru o oră, dar tot se pune – la mine, şoptind că „Mai bine i-O lua şi O dădea la toţi copiii”.

L-am privit superior ca mama lui Ştefan peste poarta casei, înghiţind salivă de parcă era la ofertă: „Eu NU VREAU”.

Tot demnă ca mătasea broaştei am rămas şi când l-am văzut pe fraier înşurubat într-un colţ cu Miss Grădiniţa, cum balotează BANANĂ în pauza de pipi.

Să nu râvnesc la bunul altuia? Care dintre ele?! Că băieţi blonzi mai găseam…

Citit 1933 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.