Ce tarife sunt pentru Revelion 2023 la restaurantele din Galați

Ce tarife sunt pentru Revelion 2023 la restaurantele din Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Mai este puțin până la sosirea noului an. Persoanele care nu au avut norocul să prindă un loc pe o pârtie din România sau nu au vrut să arunce prea mulți bani pe cazare și alte necesități pot alege să-și petreacă începerea noului an la un restaurant, cu prietenii sau familia.

Printre primele locuri ca popularitate și preț se numără Restaurantul Teatris, situat în spatele Parcului Eminescu, aici prețul distracţiei pentru o persoană fiind nici mai mult, nici mai puțin de 650 de lei pentru noaptea de Revelion.

Cei ce vor un peisaj mai aparte în seara de Revelion pot opta pentru Restaurantul Hotelului Vega, situat pe Faleză, cu un preț total de 550 de lei de persoană, prețul respectiv fiind practicat și la Restaurantul Lyra, din cadrul aceluiaşi hotel.

Exceptând restaurantele de top ale Galațiului, putem găsi şi localuri cu prețuri mai accesibile, cuprinse între 300 și 450 de lei, cum ar fi Casa Aursei din Șendreni, cu un preț de 300 de lei de persoană pentru noaptea de Revelion, Havana Ballroom, unde poţi petrece scoţând din buzunar aceeaşi sumă de bani, Luna Event, unde tariful pentru distracţia dintre ani este de 420 de lei de persoană, sau Union Jack Studio, unde distracţia costă 450 de lei de persoană. Toate prețurile menționate sunt pentru masa festivă și open bar (băuturile disponibile la bar sunt incluse în preț), plus un mini tort.

Citit 3679 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2022 10:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.