Anul acesta, Dunărea şi-a cam făcut de cap cu pescarii. Ba a fost umflată, ba a fost tulbure, ba nu se mai termina prohibiţia, în fine, un balamuc de oprelişti care s-au pus de-a curmezişul poftei noastre ihtiologice.
Dar şi când am scăpat în baltă, am făcut prăpăd. Cel puţin unii dintre noi, aşa ca să fim puţin aroganţi. Acum, în toamnă, când a început să bată somotelul cârligele, am hotărât să ieşim pe Dunăre cu barca special pentru rubrica noastră, Puşca şi Mulineta. Şi n-a fost în van.
Neajunsurile vremii
Înarmaţi cu momelile specific locului, maţe de macrou (greu de găsit, frate, şi mai scumpe ca peştele propriu-zis) şi râmă neagră, am dat iama în zona dinspre gura de vărsare a Prutului. Zi înnorată, nişte stropi de ploaie rece, cu vânt din aval, aşa că valurile ne-au creat ceva probleme.
Dar pofta de a-i face felul mustăciosului din adâncuri e mai mare decât orice neajuns meteorologic, aşa că am stat aproape o zi întreagă pe valuri, încercând să scoatem măcar un exemplar să îl băgăm în şedinţă foto pentru „Viaţa liberă”.
Ca de obicei, ziua s-a anunţat fructuoasă de când am aruncat. O ţăcăneală scurtă la câteva secunde după lansare ne umple sufletul de bucurie: e clar, nu am venit degeaba, barosanii sunt flămânzi. Mai trec două-trei minute şi pac! trage nesătulul, vârful lansetei se îndoaie şi începe drilul.
Nu e cine ştie ce, curentul mai accentuează greutatea peştelui. „Până în două kile”, le spun colegilor curioşi. Da, îi dau puţin aer şi îl văd. Aşa cum am anticipat, are până în două kile. Mai precis 900 de grame (!!!), ne arată cântarul oficial al bărcii. Deh, dacă nu ar fi fost primul, i-aş fi dat drumul.
Alte două bucăţi
Şi, doar ştiţi cum e. Începe bine şi continuă prost. Trec vreo trei ore în care avem parte de maxim două ţăcănituri. Inconsistente, evident. Mai scoatem, mai împrospătăm maţele din cârlig şi aşteptăm să se facă ora lui.
Am consultat solunarul şi cică e activitate maximă între 13,00 şi 14,30. Dar nici bine nu se face ora lui, că mai ţăcăneşte unul.
Dril de câteva secunde şi hop în barcă încă un exemplar din gama maxim un kil. E ceva mai vânjos decât primul, a şi tras mai consistent, dar tot la capitolul insuficient îl trecem. Încă îl aşteptăm pe cel mare. Şi se face ora lui.
La fără cinci, la două fără cinci, mai schimbăm momeala şi punem şi o lansetă cu râmă neagră. Ora exactă 14,32: zbang!, zbang! vârful şi hop lanseta se face covrig. Daaa, ăsta e mai forţos, a fost la sală, a tras de fiare. La râmă neagră!
Dril frumos, se mai bagă prin nişte cioate, face două cascadorii lângă barcă, dar nu are nicio şansă. E prea bine prins cârligul ca să mai scape. Colegii de pescuit mă invidiază din nou (ei nu au prins nimic), mai ales când îl trag în barcă şi îi pun cântarul în bot.
„Are până în două kilograme”, o trânteşte unul cu invidie. Iaca niet! Are peste. Mai exact, 2,6 kile. Aşa arată cântarul, ce să-i faci. Din păcate, se dovedeşte a fi captura zilei.
Cu patru kile jumătate de somn mă declar mulţumit, mai ales că îi facem vedete pe bieţii mustăcioşi, deja prăjiţi bine în ulei, cu mămăliguţă şi mujdei. Nu ştiam că pot face şi rime.
OK, ne vedem data viitoare cu alte capturi. Fir întins!
