Ce alimente aduc noroc. Meniul de Revelion în lume

Ce alimente aduc noroc. Meniul de Revelion în lume
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport cu prosperitatea, fie că se perpetuează ideea peştelui nelipsit de la masa de Revelion sau că fac referire directă la bani prin monede sau bobi.

În seara de Anul Nou, grecii mănâncă o pâinică rotundă, numită Vasilopita, o pâine dulce, coaptă de obicei cu migdale, care, de Revelion, are înăuntru o monedă. Cel ce o găseşte va fi norocos tot anul.

Japonezilor nu le lipseşte de pe masa de Revelion un bol cu toshikoshi soba, niște tăieţei de hrişcă, ce simbolizează longevitatea. Se mai spune că tăieţeii fierţi se pot tăia uşor cu lingura, ceea ce înseamnă că cei ce se află la masă pot lăsa în urmă greutăţile anului precedent.

În sudul Statelor Unite ale Americii, locuitorii pregătesc în ziua de Ajun Hoppin’ John, o mâncare de fasole pestriță – ”fasole cu ochi negri”, simbol de abundență.

Când ceasul bate miezul nopții, nemții mănâncă Berliner, nişte gogoşi umplute cu gem, uneori cu lichior sau chiar cu muştar, asta dacă nu ai noroc. Băutura tradițională este Feuerzangenbowle, un amestec senzațional de vin fiert şi rom.

În noaptea dintre ani, spaniolii se grăbesc să mănânce 12 boabe de strugure, reprezentând cele 12 luni ale anului. Fiecare boabă dulce anunță o lună bună, fiecare boabă acră simbolizează una fără noroc.

Polonezii se bucură să mănânce la masa de Revelion hering marinat, pentru un an nou norocos şi prosper.

La italieni, cotechino con lenticchie, un cârnat savuros din carne de porc, servit cu garnitură de linte, este felul tradițional de mâncare în seara dinainte de Anul Nou.

În Cuba și Austria, purceluşul de lapte la proţap este nelipsit de pe masa de Revelion. Ca şi în multe alte ţări,  purceluşii de lapte sunt simbolul bogăţiei, norocului, prosperităţii.

La fiecare bătaie de ceas înainte de miezul nopții, mexicanii mănâncă o boabă de strugure care corespunde unei dorințe. Prăjitura tradițională este Rosca de Reyes, în care stă ascuns un bănuț norocos.

De Anul Nou, olandezii mănâncă oliebollen, gogoşi umplute cu mere, coacăze şi cu stafide şi acoperite cu un strat generos de zahăr pudră.

În Scandinavia, oamenii mănâncă salată de kale, un tip de varză, sau alte plante cu frunze verzi, care amintesc de bancnote. Cu cât mănânci mai multe, cu atât vei avea un an mai prosper.

Citit 1088 ori Ultima modificare Vineri, 29 Decembrie 2023 14:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.