Remedii naturiste pentru combaterea simptomelor de răceală sau gripă

Remedii naturiste pentru combaterea simptomelor de răceală sau gripă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Dacă te confrunți cu simptome de răceală sau gripă, ai fost expus unui virus și începi să te confrunți cu simptome de răceală sau gripă, ai la îndemână câteva metode de a le combate. Important este să acționezi cât mai repede cu putință de la observarea acestora, relatează doc.ro.

Dincolo de ”legenda” supei de pui, bună pentru trup și suflet, există și explicații științifice în ceea ce privește efectele sale benefice. Supa de pui conține cisteină, un foarte puternic antioxidant care este eliberat de carnea de pui în timpul fierberii. Această supă gustoasă are în plus proteine și minerale care ajută la buna funcționare a sistemului imunitar, în timp ce partea lichidă subțiază mucusul.

O altă ”armă” împotriva răcelii este consumul de ceaiuri sau chiar apă simplă. Asta pentru că, în afară de faptul că te hidratează, consumul de lichide asigură lubrifierea gâtului. Cu cât e mai cald lichidul pe care îl bei, dar nu fierbinte să te arzi, cu atât e mai benefic, întrucât aburii stimulează cilii, care prin mișcare îndepărtează germenii. Atenție, însă, că lichidele exagerat de fierbinți pot irita suplimentar căile aeriene!

Nu e nevoie să te hidratezi doar cu apă - contează și un smoothie de fructe, un compot călduț cu puțină miere și supele pe bază de carne (cum ar fi supa de pui cu rădăcinoase). Acestea mențin sistemul respirator hidratat și te ajută să transformi mucusul îngroșat într-unul cât mai subțire care poate fi eliminat prin suflarea nasului sau tușit, pentru că altfel, dacă se acumulează în bronhii și plămâni, ar putea duce la o infecție și chiar pneumonie. Tot în acest sens, apelează la picături pentru nas din soluții saline, sigure chiar și pentru copii, subliniază doc.ro.

Dincolo de alte calități medicinale, oțetul de mere este și un bun adjuvant când ai simptome de răceală, pentru tratarea problemelor cu gâtul. Germenii sunt neutralizați de acid, iar efectul de calmare nu întârzie să apară. Cercetările au arătat că oțetul de mere are proprietăți antimicrobiene și poate distruge bacteriile și infecțiile fungice, dacă e folosit imediat ce începi să simți durere în gât. Se poate prepara o băutură cu efect calmant folosind aproximativ 5 părți de apă caldă la 1 parte de oțet de mere care se bea sau cu care se poate clăti gâtul. Când se face doar gargară, concentrația poate merge până la maxim un amestec egal de apă caldă și oțet (de exemplu, poți face gargară cu un amestec de un sfert de cană de oțet cu un sfert de cană de apă).

Un alt ”scut” împotriva răcelii este și usturoiul, dacă este introdus crud în dieta zilnică. El conține compuși activi, cum ar fi alicina, care au proprietăți antibacteriene și antivirale. Acești compuși pot ajuta la combaterea agenților patogeni care cauzează răceala. De asemenea, usturoiul poate avea un efect imunomodulator, sprijinind sistemul imunitar în combaterea infecțiilor. Mai mult, are și proprietăți antiinflamatoare, ceea ce înseamnă că ajută la reducerea inflamației și la ameliorarea unor simptome precum durerea în gât.

Nu în ultimul rând, pe timpul iernii, cu acordul medicului, poți lua suplimente alimentare care să conțină vitamina C și zinc sau poți consuma cu precădere fructe și legume care o conțin, cum sunt kiwi și citricele, căpșunile, roșiile, ardeiul gras și frunzele de pătrunjel, recomandă doc.ro.

Vitamina C este un puternic antioxidant, despre care unele cercetări, dar și dovezi anecdotice au arătat că ajută la scurtarea răcelii și la ușurarea simptomelor de boală. Multe persoane care încep să prezinte simptome de răceală au constatat că dacă mănâncă, de exemplu, 4-5 portocale pe zi, a doua zi deja se simt mai bine.

Citit 404 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Ianuarie 2024 02:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.