Nu am rămas mai mult de o oră în Târgovişte, pentru a vizita Turnul Chindiei, însă după ce am plecat de acolo, mânată, din urmă, de acele minutarului, am regretat viteza în care am făcut vizita şi mi-am propus să revin.
Şi asta nu pentru că nu m-aş fi săturat de priveliştea pe care ţi-o oferă turnul, atunci când te afli sus, la 27 de metri distanţă de pământ; şi nici pentru că nu aş fi ţesut zeci de poveşti cu prinţese şi domnitori, care au trăit între zidurile Curţii Domneşti din Târgovişte şi care ar fi putut ajunge, în caz de pericol, la apele râului Ialomiţa, prin pasaje secrete care plecau de sub turn, ci, pur şi simplu, pentru că aici nu se poate să nu îţi petreci măcar toată ziua!
Cum intri în Curtea Domnească, în care afli că au trăit, pe rând, domnitori de seamă, precum Dracula Vodă, Vlad Ţepeş, Radu de la Afumaţi, Mihai Viteazul sau Matei Basarab, pe dreapta, ţi se înfăţişează, dreaptă şi cuminte, „Biserica Mare Domnească” (ridicată la 1584). În prezent, aflată în lucrări de renovare a pronaosului, biserica ţi se pare mai degrabă o piesă de muzeu, decât un spaţiu religios.
Lăcaşul poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Iar după ce citeşti un scurt istoric al acesteia - în care se precizează şi modificările făcute la construcţia iniţială, astfel încât familia domnească să poată ajunge în balconul bisericii direct din palat - imaginile şterse de pe pereţii interiori ai lăcaşului (pictură brâncovenescă) ţi se par adevărate file de istorie vie.
Între biserică şi Turnul Chindiei se află, în stare de conservare (excelentă!), ruinele a ceea ce au fost, odinioară, case domneşti din secolele XIV, XV şi XVI. Istoria spune că sunt construcţii ridicate, succesiv, de Mircea cel Bătrân după 1396, Petru Cercel în 1584, Matei Basarab după 1639 şi Constantin Brâncoveanu în 1698.
În faţă, se ridică, simplu şi cinstit, Turnul Chindiei (secolul XV). Turnul a fost ridicat peste pridvorul bisericii-paraclis construită de Mircea cel Bătrân. Acum însă nu mai păstrează decât urme ale zidurilor altarului şi naosului, iar pronaosul se află sub actualele ziduri ale Turnului Chindiei.
Deşi există şi teoria potrivit căreia în jurul turnului se organizau mari ospeţe, numite chindii, cea de-a doua variantă a istoriei turnului a „prins” mai bine: se spune că turnul, construit în timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Ţepeş (1456 - 1462), a avut ca misiune paza zonei. Pentru că, de aici, străjerii scrutau orizonul, până când apunea soarele, moment numit „la chindii”, fortificaţia şi-a luat numele de „Turnul Chindiei”.
De sus, din Turn, acolo unde ajungi după urcarea a peste 122 de trepte, o parte din ele amplasate în spirală, realizezi adevărul. Văzând ruinele istorice, dar şi modul exemplar în care sunt conservate şi valorificate turistic, îţi dai seama că în ţara asta încă mai sunt locuri ce merită să fie vizitate.
Iar faptul că acum, în zilele noastre, de pe platforma din turn se fac observaţii astronomice, demonstrează încă o dată că istoria poate trăi, foarte bine, în prezent.
Însă tot de acolo, de sus, din turn, de unde, odinioară, paznicii făceau de strajă, realizezi că o oră pentru vizitarea întregului complex (cu Grădinile Domneşti, Casa doamnei Bălaşa, Baia Domnească, Foişorul Brâncovenesc) este complet insuficientă, iar preţul de intrare, de 6 lei, este meschin în comparaţie cu grandoarea locului.
