Salamul de șuncă preparat acasă, fără conservanți și fără afumare, este ideal atât pentru copii, cât și pentru adulți. Așadar, tot mai multă lume este în căutarea rețetelor de mezeluri de casă, naturale, fără conservanți. Acest preparat este ușor de făcut, are gust echilibrat, arome naturale de usturoi, piper și boia dulce și poate fi consumat și de către copii. Este un mezel fiert, neafumat, care se prepară din carne de porc.
Ingrediente: 1 kg spată de porc, 350 g piept de porc, 25 g sare, 8 g piper negru proaspăt măcinat, 4-5 căței de usturoi, 15 g boia dulce (paprika), 8 g zahăr.
Preparare: Se taie spata în cuburi de circa 3 cm. Se dezosează feliile de piept de porc și se tăie în bucățele, păstrând șoriciul de pe ele. Acesta va fi măcinat fin și, grație gelatinei naturale și colagenului, va închega frumos salamul de șuncă. Se pun ambele tipuri de carne într-o singură caserolă cu capac, apoi se pregătesc usturoiul și sarea, piperul negru, boiaua dulce (paprika) și un pic de zahăr. În multe mezeluri se pune un strop de zahăr, care, pe lângă rolul de conservant, are și rol în echilibrarea gusturilor finale. Se amestecă carnea cu condimentele și usturoiul zdrobit. Se frământă bine totul, se acoperă caserola și se dă la frigider pentru 24 de ore. Acest timp de marinare este benefic pentru că bucățile de carne vor absorbi aromele și se vor și frăgezi. A doua zi se scoate carnea de la frigider și se aleg din ea bucățile cu grăsime, care se pun separat într-un castron. Întâi se toacă pieptul de porc și se dă prin blender, pentru a se obține o pastă fină. Se amestecă pasta de carne tocată cu cuburile de spată. Se pune o primă bucată de folie de plastic pe masă și se formează salamul de șuncă, presând bine carnea ca să nu aibă goluri de aer și se leagă la capete. Se întind pe masă 3 straturi suprapuse de folie de plastic și se mai învelește o dată rulada. Se leagă strâns capetele salamului. Se alege o oală încăpătoare în care să intre bine rulada și se toarnă apă (la temperatura camerei) până se acoperă rulada. Se toarnă câte un pic de apă rece pentru a scădea temperatura. Ideea este ca apa să nu fiarbă, să nu ajungă la 100°C pentru că este vorba despre poșarea salamului în apă fierbinte. După ce se stinge focul, se transferă rulada într-un recipient cu multă apă rece, pentru că trebuie răcită repede. Când rulada a ajuns la temperatura apei reci, se scurge bine și se introduce în frigider. Trebuie să stea câteva ore la rece pentru a se închega bine. Se feliază cu ușurință, folosind un cuțit cu lamă subțire, bine ascuțită.
Trucuri pentru un gust desăvârșit
Primul pas va fi să îndepărtezi tendoanele şi pielițele de pe carne, iar apoi să o speli foarte bine, pentru a curăța și eventualele urme de sânge. Apoi, taie carnea bucățele, pentru a o putea băga la mașina de tocat.
Trebuie să știi că primul lucru cu care începi este să toci carnea. Așadar, o să fie nevoie să dai carnea de porc, carnea de vită și grăsimea prin mașina de tocat, folosind o sită mică.
Neapărat trebuie să folosești și grăsime, pentru că, dacă vei folosi prea multă carne, atunci salamul va fi prea uscat. Totodată, nici prea multă grăsime nu este indicată, pentru că preparatul final nu va fi pe gustul oricui. Pune carnea tocată într-un lighean, pentru că o să fie nevoie să amesteci totul foarte bine. Toate ingredientele se pun peste carne, iar apoi se amestecă foarte bine până ce totul se omogenizează. Poți adăuga și 50 ml de supă de oase. Supa va lega mai bine amestecul de carne și condimente.