Arheologie pe înţelesul tuturor
Foto: Foto: Angela Ribinciuc

Arheologie pe înţelesul tuturor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situl Negrileşti – mărturii din neolitic până în epoca modernă

Ieri, la Muzeul de Istorie, s-a deschis expoziţia „Mărturii arheologice,  Situl Negrileşti - Curtea Şcolii”, realizată de instituţia gazdă în colaborare cu Muzeul Mixt din Tecuci, în cadrul căreia sunt prezentate mărturii arheologice descoperite în campaniile de cercetări din anii 1981 şi, respectiv, din perioada 2007-2011. La vernisaj au vorbit patru dintre cei direct implicaţi în realizarea expoziţiei:  Ilie Costel şi Adrian Adamescu de la Muzeul de Istorie din Galaţi, Nicu Mircea şi Laurenţiu Groza de la Muzeul Mixt din Tecuci.

Expoziţia se doreşte a fi „o incursiune în lumea arheologiei, mai exact o scurtă istorie a sitului Negrileşti, cercetat pentru prima dată în anul 1981 de către domnul Nicu Mircea, arheolog tecucean”, după cum a explicat arheologul şi muzeograful Ilie Costel, adăugând: „Este o altfel de prezentare a unui sit arheologic, în sensul că am încercat să redăm o stratigrafie a unei unităţi de săpătură pentru a uşura înţelegerea publicului privind modul cum sunt descoperite aceste bunuri culturale în pământ. Situl Negrileşti este pe cât de bogat, pe atât de puţin cercetat, resursele financiare nu ne permit să cercetăm atât cât am dori. A fost descoperit în 1981, apoi, din 2007 până în prezent au fost organizate campanii succesive, în fiecare an. Sunt prezente mărturii din neolitic până în epoca modernă, în secolul XIX”.   

Laurenţiu Groza, directorul Muzeului Mixt din Tecuci, şi-a exprimat speranţa ca în 2012 se vor găsi fonduri pentru continuarea săpăturilor la Negrileşti, în ciuda faptului că muzeul tecucean se află, în prezent, în stare de conservare. Arheologul Nicu Mircea a vorbit  despre istoricul celor 30 de ani de şantier arheologic, despre Toader Bolohan, elev din Negrileşti, cel care a făcut prima descoperire, pe malul stâng al râului Bârlad - un cuptor de ars ceramică din sec.IV, dar şi despre includerea sitului, din 1981, pe lista monumentelor de patrimoniu. Ca şi Adrian Adamescu, Nicu Mircea a salutat prezenţa la vernisaj a studenţilor – parte din ei participanţi la săpăturile arheologice din ultimii ani, în situl de la Negrileşti, „care încă nu şi-a epuizat surprizele, ţinând cont că este o aşezare care se întinde pe câteva zeci de hectare”, după cum a conchis arheologul tecucean.

Citit 857 ori Ultima modificare Joi, 27 Octombrie 2011 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.