Ghiveci de legume, mâncare de post sau garnitură

Ghiveci de legume, mâncare de post sau garnitură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tocana sau ghiveciul de legume este o mâncare foarte sănătoasă și ieftină, mai ales când legumele sunt în sezon.

Ingrediente: 100 ml ulei de floarea soarelui, 3 cepe verzi sau 2 cepe vechi, 1 fir de praz, 4 căței de usturoi, 2 ardei (albi, roșii, kapia), 1 vânătă mică, 1 dovlecel mic, 1 morcov, 1-3 cartofi, câteva buchețele de conopidă, o mână de păstăi de fasole, 6-8 roșii zemoase sau 700 ml suc de roșii, o bucată mică de varză albă sau roșie, o mână de verdeață tocată (mărar și pătrunjel verde), sare, piper, cimbru uscat.

Mod de preparare: Se spală legumele și se scurg. Dovlecelul se decojește și se despică pe lung. Apoi i se scoate miezul moale cu semințe. Se taie în felii semicirculare. Vânăta se taie pe lung în sferturi și apoi în felii. Se sărează ușor feliile de vânătă și se lasă 10 minute deoparte, într-o strecuratoare. Morcovul decojit se taie în bastonașe, iar varza, fideluță. Ceapa verde se taie mărunt, la fel și usturoiul. Cartofii se taie cubulețe de circa 2 cm, prazul în rondele și ardeii în felii sau cuburi.

Se alege o tigaie largă și adâncă, în care se încinge uleiul. Se storc ușor vinetele sărate și se prăjesc la foc iute, pe ambele părți. În aceeasi tigaie se călesc ceapa, usturoiului și prazul, cu un praf de sare, la foc mic. Când ceapa a devenit sticloasă, se adaugă și morcovul. Se lasă aproximativ 5 minute, tot la foc mic.

Se pun morcovi, cartofii și ardeiul alb, piperul și cimbrul uscat. Se adaugă 150 ml de apă, ca să aibă cartofii în ce să fiarbă. Se pune iar capacul și se înăbușă totul 5 minute. Când cartofii s-au fiert pe jumatate, se adaugă varza roșie, care se mai lasă  5 minute. În final se adaugă buchețelele de conopida și ardeiul roșu. Dacă aveți fasole păstăi, acum este momentul să o puneți (tăiată în bucăți potrivite). Acestea se gătesc foarte repede. Se adaugă tot acum sosul de rosii și se descoperă tigaia. Din acest moment, nu mai durează mult. Trebuie ca sucul de roșii să dea în câteva clocote și să scadă un pic. La foc mediu, durează cam 10 minute. Îl scadeți cât doriți. Unora le place foarte zemos, motiv pentru care poate fi lungit cu apă, dacă vi se pare că a scăzut prea mult. Se pun și vinetele și dovleceii prăjiți și se amestecă cu grijă, să nu se zdrobească. Se stinge focul de sub tigaie. Se toacă o mână de verdeață și se zdrobesc alți doi căței de usturoi (opțional). Multă lume nu pune usturoi la final în ghiveci, dar acesta dă un gust deosebit legumelor cu care se combină.

Citit 431 ori Ultima modificare Vineri, 14 Martie 2025 23:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.