Cinci gadgeturi bune la casa omului!

Cinci gadgeturi bune la casa omului!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă vreţi o casă ca-n filme, atunci cheltuiţi, cheltuiţi şi iarăşi cheltuiţi! Nu numai pe amenajările clasice, pe mobilă şi pe electronice sau electrocasnice, ci şi pe dirverse gadgeturi care vă pot face viaţa mult mai uşoară. În plus, micile dispozitive tehnolgice dau încăperilor un aer de modern.

Yala cu amprentă digitală, cod şi chei

Aveţi prostul obicei de a vă pierde cheile de la uşă? Oamenii de ştiinţă au găsit o soluţie pentru problema dumneavoastră: yala cu amprentă digitală. Nu e tocmai ieftină, costă cât vreo trei uşi metalice normale, dar odată instalată, va asculta conştiincioasă de degetele dumneavoastră. Noi am găsit, online, un model care costă puţin peste 2.000 de lei şi care are capacitatea de a stoca 20 de seturi de amprente. Aşa, ca să poată intra în casă şi ceilalţi membri ai familiei. Yala are şi un panou pentru închidere şi deschidere pe bază de cod numeric. Iar pentru cazul în care uitaţi codul numeric şi, din vreun motiv sau altul, yala nu vă mai recunoaşte amprentele, aveţi şi posibilitatea să descuiaţi cu cheia.

Becul cu telecomandă

Şi ce dacă se opreşte curentul! Telecomanda mică, de lângă cea mare a televizorului, face lumină în cameră cât ai bate din palme. Tot în magazinele online am găsit becuri ecologice cu acumulatori proprii. Pot fi înfiletate şi la lustre sau aplice, caz în care le puteţi programa să pornească sigure când cade lumina. Ca să nu mai orbecăiţi prin casă după lumânări de parastas sau după lanternă, după ce cade lumina, cel mai bine ar fi să le puneţi undeva la vedere şi să ţineţi aproape mica telecomandă a becului. Şi când cade lumina, o singură apăsare pe buton, un „Fiat Lux!” rapid şi gata, se face lumină! Nici prizele programabile nu mai sunt o noutate, dar modele îmbunătăţite ies pe piaţă destul de des, aşa că - dacă vă interesează, veţi avea de unde alege.

Detectorul de chei. Nepreţuit!

Recunoaşteţi sau nu, aţi întârziat măcar o dată la serviciu  din cauză că aţi răscolit toată casa căutând-vă cheile de la uşă pe care, de altfel, le lăsaţi mereu în acelaşi loc. Pentru că  li s-a întâmplat şi oamenilor de ştiinţă să întârzie la laborator, s-a inventat detectorul de chei. Cel mai accesibil pe care l-am găsit noi online costă 170 de lei dar, mai ales în cazul în care vă rătăciţi lucrurile des, s-ar putea ca investiţia să vă economisiţi ani din viaţă! Pachetul conţine o telecomandă şi patru receptoare radio. Ataşaţi unul dintre aceste receptoare la chei, pe post de breloc. Atunci când le rătăciţi, acţionaţi telecomanda, iar brelocul-receptor va începe să ţiuie cu vreo 30 de decibeli. Raza de acţiune a dispozitivului este de circa 30 de metri.

Priza programabilă pentru confort sporit

În cazul în care ajungeţi acasă la ore fixe, în fiecare zi, acest tip de priză este soluţia ideală ca să nu păşiţi în congelator, de îndată ce deschideţi uşa apartamentului. Cu priza programată în mod corespunzător, caloriferul electric ar putea porni cu 10-15 minute înainte să sosiţi. La fel de bine s-ar putea aprinde televizorul sau computerul. Evident, utilităţi sunt nenumărate. Rămâne numai să le găsiţi! Preţurile prizelor programabile pe care le-am găsit, online, la vânzare, pornesc de la circa 19 lei şi ajung să depăşească 80 de lei, pentru produsele care au şi protecţie la supratensiune!

Hrănitorul automat pentru animale

Atunci când trebuie să plecaţi pentru câteva zile de acasă şi nu aveţi în grija cui să vă lăsaţi câinele sau pisica, puteţi să rezolvaţi îi rezolvaţi patrupedului măcar problema hranei! Un castron electronic poate fi încărcat cu mâncare pentru câini şi pisici şi care îi poate pune la dispoziţie animalului de casă porţii de hrană de până la patru ori pe zi. Prin intermediul unui dispozitiv acţionat electric, castronul se deschide la orele programate de dumneavoastră şi are chiar posibilitatea de a vă înregistra vocea pentru a vă chema prietenul necuvântător la masă, când e cazul. Nu e ieftin, costă 229 de lei în varianta pe care am găsit-o noi, dar oricum s-ar putea să cheltuiţi mai puţin decât pentru a vă lăsa patrupedul la o pensiune de profil.

Citit 3603 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Noiembrie 2012 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.