Casa de Cultură a Sindicatelor organizează o expoziţie-concurs de origami pentru copii

Casa de Cultură a Sindicatelor organizează o expoziţie-concurs de origami pentru copii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În această perioadă, copiii de grădiniţă sau de clasele I-VIII se pot înscrie la o expoziţie-concurs de origami, organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Modelele pot fi dintre cele mai diverse, de la origami clasic, realizat dintr-o singură foaie, la origami modular, format din zeci şi sute de piese mici. Temele lucrărilor sunt la libera alegere. Pentru doritori se pot organiza şi ateliere de origami. Expoziţia „Creaţii din hârtie, cu suflet”, care va cuprinde lucrările participanţilor, va fi deschisă la Casa de Cultură a Sindicatelor, la o dată ce va fi anunţată ulterior de organizatori. Înscrierile la această manifestare au loc până pe 15 august.

Origami este o artă tradiţională japoneză care porneşte de la plierea unui pătrat de hârtie pentru a reprezenta elemente din mediul înconjurător sau personaje imaginare. Tehnica origami contribuie la dezvoltarea echilibrului, a imaginaţiei şi a autodisciplinei copiilor.

Citit 1445 ori Ultima modificare Joi, 08 August 2013 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.