Dacă ajungeţi în nordul Moldovei, în zona Ceahlăului, este obligatoriu să treceţi şi pe la cascada Duruitoarea. Chiar dacă nu are celebritatea Urlătoarei de pe Valea Prahovei, Duruitoarea vă va impresiona prin dimensiunea coloanei de apă, dar şi prin peisajele de o frumuseţe uluitoare care o înconjoară.
Cel mai scurt traseu către cascadă porneşte din staţiunea nemţeană Durău, aflată la aproximativ 100 de kilometri de Piatra Neamţ şi la circa 10 kilometri de lacul de acumulare Izvorul Muntelui (zăgăzuit de barajul de la Bicaz). Trebuie să ştiţi că toate potecile către Duruitoarea sunt pe teritoriul Parcului Naţional Ceahlău, aşa că accesul pe munte este contra unei taxe de 5 lei pe zi de persoană, preţ în care intră şi un pliant, precum şi o pungă pentru gunoi.
Traseul principal este marcat cu cruce roşie pe fond alb, are dificultate medie (adică poate fi parcurs fără probleme de persoane sănătoase cu vârsta cuprinsă între 7 şi 70 de ani) şi durează cam două ore. Hai, două ore şi jumătate, dacă vă opriţi să faceţi poze sau daţi un pic iama în zmeurişul de după Poiana Viezuri. Evident, durata este estimată pentru sezonul cald (iarna traseul este mult mai complicat) şi pentru o persoană care pleacă la drum cu încălţăminte adecvată. Iar când spun asta nu mă refer la sandale cu toc sau papuci de plajă.
Trebuie să ştiţi că există şi o variantă de rezervă (marcată cu cruce albastră), accesibilă din toamna lui 2013. Noi vom merge însă pe traseul cu cruce roşie (primul marcaj a fost făcut în 1936). Intrarea pe potecă se face din faţa punctului de informare al Parcului Naţional, cam pe la 950 de metri altitudine. Primul obstacol: un râuleţ sprinţar traversat de o punte din lemn. Aici e recomandat să vă opriţi şi să „fabricaţi” un toiag (dacă nu aveţi deja unul), căci drumul cere, pe anumite porţiuni, un al treilea punct de sprijin.
Urcarea este foarte lină la început, însă, pe măsură ce înaintaţi (cam după 300 de metri), panta devine tot mai abruptă. Nu-i nimic, din loc în loc veţi găsi puncte de odihnă amenajate. Nu şi coşuri de gunoi (din cauză că resturile ar putea atrage urşii), aşa că nu uitaţi punguţa primită de la rangeri.
Cam într-o oră de „luptă” cu versantul, răstimp în care brazii alungă definitiv orice urmă de arbore foios, ajungeţi în Poiana Viezuri (1.195 metri altitudine). Nu e un spaţiu vast - doar câteva sute de metri pătraţi - însă e un loc bun de întâlnire cu razele soarelui. Asta dacă nu nimeriţi, ca mine, o zi în care poiana este învăluită într-un nor pufos. Pozele ies magnifice, oricum ar fi. De la poiană înainte, cale de vreo 300 de metri, zmeura e la ea acasă şi de-a stânga şi de-a dreapta potecii, iar un izvoraş ce iese direct din stâncă vă poate potoli setea.
Poteca urmează apoi o porţiune de plat, după care vine o coborâre destul de abruptă, printre rădăcini de brad, trunchiuri căzute şi stânci uriaşe, desprinse din versanţii vârfurilor Toaca şi Piatra Ciobanului. Atenţie la pietricele care vă fac picioarele să danseze! După ce traversaţi albia pârâului Rupturi (puntea e un trunchi de copac umed; distracţie curată!) cărarea urcă uşor pe după versant către Duruitoarea. Ultimii 200 de metri nici nu o să-i mai simţiţi, căci zgomotul apei, aerul tare şi atmosfera plină de umezeală vor juca rol de doping.
Ajunşi la baza cascadei, la 1.200 de metri altitudine, veţi constata că a merita efortul.
Căderea de apă, în două trepte, are cam 25 de metri înălţime, iar stropii formează uneori un mic curcubeu. Dacă vă mai ţin balamalele, puteţi încerca şi o bucată din traseul spre Dochia. Prima porţiune de lângă Duruitoarea, amenajată cu scări şi balustrade din lemn, e o sursă garantată de adrenalină.
Drumul de întoarcere e cumva mai uşor, deşi, dacă nu aveţi antrenament, o să simţiţi că, spre final, genunchii nu prea vă mai ascultă. Trece, după o noapte de somn. Vă garantez că nu veţi avea nici cea mai mică umbră de insomnie!
Cum ajungeţi la Durău
Dacă porniţi de la Galaţi spre Durău, cel mai bun drum este prin Tecuci, Bacău şi Piatra-Neamţ, cale de circa 340 de kilometri şi cam 5 ore şi 30 de minute.
Cu excepţia unei porţiuni din zona Adjud, asfaltul este foarte bun până la Piatra-Neamţ, iar faptul că este drum european vă conferă un avantaj important. Şi de la Piatra-Neamţ până la Bicaz drumul este destul de bun, dar porţiunea de la Bicaz către Poiana Largului prezintă destule denivelări. Însă, dat fiind că drumul urcă şi nu o să vă permiteţi mai mult de 60 de kilometri la oră, nu o să aveţi probleme deosebite.
De la Poiana Largului mergeţi pe viaduct, după care ţineţi drumul către Borsec-Tg.Mureş până în Bistricioara. Aici, un indicator vă va îndruma spre stânga, către Ceahlău şi Durău. Cam 10 kilometri de drum în urcare, cu ceva gropi şi cam prost marcat. Dar peisajul face toţi banii.
Unde vă puteţi caza
La Durău sunt peste 50 de oportunităţi de cazare, însumând aproape 800 de locuri. Există hoteluri de 2, 3 şi chiar 4 stele, aveţi la dispoziţie o mulţime de pensiuni cochete (unele date de curând în folosinţă) şi chiar posibilităţi de cazare la căsuţe şi cort. Ba chiar găsiţi în staţiune şi un hotel al Bisericii Ortodoxe.
În general, preţurile pentru o cameră dublă oscilează, la pensiuni, între 80 şi 100 de lei pe noapte, în vreme ce la hoteluri costă cam 100-140 de lei pe noapte, în funcţie de confort. O căsuţă cu două paturi se închiriază cu 50-70 de lei pe noapte.
Ce mai puteţi face în zonă
Drumeţiile sunt cele mai simple oportunităţi, cu trasee către Duruitoarea, cabanele Fântânele şi Dochia, vârful Toaca etc. În zonă există facilităţi pentru cicloturism, pescuit sportiv şi sporturi de iarnă (pârtie de schi). Vă recomandăm şi Mănăstirea Durău, unde vechea biserică are în interior picturi realizate de Nicolae Tonitza.
Pe o rază de doar 70 de kilometri se află Cheile Bicazului, staţiunea Borsec, lacul Bicaz, mânăstirile nemţene cele mai importante (Agapia, Secu, Văratic, Neamţ, Sihăstria), Parcul Natural Ceahlău, Parcul Natural Neamţ, rezervaţia de zimbri, Lacul Roşu, Humuleştiul, zeci de biserici seculare şi multe minuni ale naturii.
