Există în mitologia românească o creatură, care încă mai tulbură somnul oamenilor noaptea. O fiinţă străveche, care îşi are existenţa încă de pe vremea dacilor. Sunt multe relatări despre această creatură în folclorul românesc, iar bătrânii tot mai povestesc despre ea şi îi învaţă pe tineri cum să se apere împotriva ei. Această entitate este strigoiul. Adesea este confundat cu moroiul, vampirul sau vârcolacul, însă este cu totul altă creatură necurată. Strigoii înfăptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fură mana vacilor şi rodul câmpului, "leagă" bărbaţii şi tinerele fete, absorb vlaga şi energia vitală a rudelor şi foştilor prieteni sau opresc zăgazul ploilor.
Cum ia naştere un strigoi
Sunt două feluri de strigoi, cei vii şi cei morţi, şi totodată două modalităţi de apariţie a acestora. Prima este naşterea directă, iar a doua este transformarea în cursul vieţii. Sufletele celor care fac pact cu diavolul, celor care au suferit o moarte groaznică sau celor a căror înmormântare nu s-a făcut conform tradiţiei, nu îşi găsesc liniştea în mormânt şi încep să viziteze noaptea şi să le tulbure somnul celor cunoscuţi, rudelor şi prietenilor.
Strigoii vii se nasc normal, ca orice copil, dar există nişte semne care pot ajuta la identificarea lor, iar dacă sunt observate din timp, pot salva copilul de la cumplita soartă. Se spune că este strigoi copilul care se naşte cu placenta, sau cu căiţă şi cu tichie pe cap, corpul lui părând îmbrăcat cu o “cămaşă”. Pruncul se naşte astfel deoarece se presupune ca mama, pe când era însărcinată, “a băut apa necurată în care Dracul şi-a lăsat balele”, atunci fiind momentul în care Necuratul intră în trupul femeii şi îi pune o tichie, la fel ca a lui, pe cap pruncului, ursindu-l astfel să se nască strigoi. Singurul lucru care poate salva copilul este ca moaşa să-i smulgă repede tichia copilului şi să o arunce în foc, până apucă acesta să o ducă la gură, altfel nu mai are nici o şansă şi devine strigoi.
Predispuşi de a se transforma în strigoi sunt şi morţii nepăziţi sau peste mormântul cărora sare un animal sau trece un cocoş, iar câteodată oamenii care rămân fără umbră în urma ritualurilor de magie neagră.
Identificarea strigoiului
Sunt doar câteva lucruri care dau de gol un strigoi. Acesta nu mănâncă niciodată ceapă sau usturoi şi nu suportă mirosul de tămâie. Se spune că singurele persoane care pot vedea adevărata formă a strigoilor sunt oamenii care s-au născut sâmbăta. Doar aceştia îi pot vedea cum pleacă noaptea din cimitire. Strigoii se întorc înapoi abia dimineaţă după ultimul cântat al cocoşului.
Conform credinţelor populare, strigoii au coada acoperită cu păr lung, copite de cal, mâini păroase şi o gură mai mare decât una normală. Adesea când umblă prin lume strigoii se transformă în animale care sunt considerate “impure”, şi anume: bufniţă, cucuvea, lup, câine, şobolan, pisică, ţap, berbec, gândac, iepure, muscă, fluture cap-de-mort.
Metode de apărare contra strigoiului
Pe tot parcursul anului există doar două perioade când strigoii sunt foarte puternici şi extrem de activi. În preajma solistiţiului de iarnă şi a echinocţiului de primăvară, mai exact în noaptea de Sfântul Andrei şi în noaptea de Sfântul Gheorghe.
Conform tradiţiilor populare, metodele de apărare contra strigoilor sunt descântecele, anafura, aghiazma şi slujbele bisericeşti, dar cel mai bun mod de apărare este folosirea usturoiului. Se ung cu usturoi tocurile uşilor, ferestrelor şi a intrărilor de la grajduri, de-asemenea se recomandă ca, în noaptea de Sf. Andrei, toată lumea să mănânce leguma, iar copiii să se culce cu un colier de usturoi la gât.
Metoda extremă de a omorî un strigoi rămâne ţepuşa. Aceasta poate fi confecţionată din lemn de trandafir sălbatic, frasin sau chiar o ţepuşă din fier înroşit, şi trebuie înfiptă în inima strigoiului, în puterea nopţii, după ce a fost dezgropat. În cazuri extreme, inima trebuie scoasă cu totul din pieptul creaturii, pentru a se asigura exterminarea acesteia.
