Gastronomia boliviană - o comoară anonimă

Gastronomia boliviană - o comoară anonimă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gastronomia Boliviei este la fel de variată ca relieful ţării. În comparaţie cu cea argentiniană, bucătăria boliviană nu are motive de gelozie raportându-se la cea din Peru sau Brazilia.

Pâinea

Turiştii spun că pâinea din Bolivia este foarte ieftină şi extraordinar de gustoasă. De-asemenea, există foarte multe sortimente: marraquetas, colizas, sarnitas, kaukitas, bollitos, cuñapés, pancitos de arroz, bizcochitos, tawa-tawa, buñuelos, sopaipillas. Cea mai bună modalitate de a găsi pâine proaspătă şi gustoasă este exploratul pieţelor dis de dimineaţă.

La Sopa – supa boliviană

În zonele relativ sărace, locuite de oameni de rând, muncitori în fabrici, supa este adeseori singurul fel de mâncare servit. În partea muntoasă a ţării, acest fel de mâncare este şi un mod destul de inteligent de a te hrăni şi încălzi în acelaşi timp, oamenii de aici bând supa fierbinte fără nimic altceva. La sopa del Mani este o supă din arahide ce conţine pe lângă ingredientul de bază şi o bucăţică mică de carne de vită, puţin lapte, cartofi fierţi, mirodenii şi o crenguţă de pătrunjel. Este un fel de mâncare extrem de săţios, servit tradiţional în cadrul prânzului cu familia de duminica.

Desigur, bolivienii au şi supe… exotice. La Sopa Machista este un tip de supă având la bază un ingredient ce nu este pe gustul tuturor: fudulii de taur. Această mâncare se găseşte în doar câteva restaurante în zona La Paz şi se spune că are un efect revigorant.

Saltenas

Majoritatea turiştilor care au avut privilegiul şi curajul de a încerca această mâncare tradiţională în Bolivia au fost complet uimiţi de cât de gustoasă poate fi. Adevărul este că acest tip de gustare nu este tocmai necunoscut în zona României, semănând în oarecare măsură cu un mini-calzzone.

Practic, se ia o foaie de aluat cât mâna şi se umple cu carne, legume şi mirodenii, după care se pune la copt. Saltenas se serveşte de-obicei ca o gustare între mic dejun şi prânz.

Băuturi

Bolivia este ţara în care aproape fiecare oraş are sortimentul de bere specific. Pacena în La Paz, Ducal în Santa Cruz, Surena în Sucre etc. Turiştii care au experimentat berea boliviană avertizează că este destul de dificil să rămâi alert după o duzină de beri – cantitatea minimă servită în mod tradiţional. În ceea ce priveşte apa, dacă vreţi să vizitaţi Bolivia, ar fi bine să nu beţi de la robinet, întrucât puritatea lasă de dorit.

Mişcarea Gastronomică din Bolivia

Suprinzător sau nu, pe cât de anonimă este gastronomia boliviei, pe atât de ambiţioasă a devenit în ultimii ani. Astfel, există o mişcare amplă, pusă la cale de către nişte bucătari patrioţi care îşi doreşte să aibă un impact puternic şi să schimbe pe cât posibil prin intermediul mâncării. Mişcarea pentru Integrarea Gastronomiei Boliviene a atras mii de adepţi şi este deja promovată de Ambasada Roială Daneză. În manifest sunt angrenate toate categoriile care fac parte din procedeul gastronomic: de la ţăranul care are grijă de bucăţica lui de pământ, până la consumatorul care se bucură de produsul finit de pe masa lui după o zi grea de muncă. Scopul final al mişcării este crearea mai multor locuri de muncă, schimbare pozitivă în mediul economic din Bolivia şi promovarea ţării în scopuri turistice. Poate şi România ar trebui să adopte acest exemplu…

Reţetă cu specific bolivian/ Lagua de porumb

O reţetă cu specific bolivian de lagua de porumb din: carne de vită, porumb, morcov, nap, boabe de mazăre, pătrunjel, frunze de ţelină, ceapă, cartofi, ardei gras, sare şi oregano.

De ce avem nevoie:

  • 500 g carne de vită
  • 1 ceaşcă porumb mărunţit
  • 1 morcov
  • 1 nap
  • 1 cană boabe de mazăre
  • pătrunjel tocat
  • frunze de ţelină
  • 1 ceapă
  • 4 cartofi fără coajă
  • 1 ardei gras mai mic
  • sare şi oregano, după gust

Mod de preparare:

Se fierbe timp de două ore carnea în apă. Se adaugă verdeaţa şi legumele spălate, prăjite uşor în prealabil în ulei bine încins, împreună cu ardeiul tăiat mărunt. Se mai lasă la fiert doar un sfert de oră împreună şi se adaugă cartofii tăiaţi, porumbul măcinat, oregano şi sare după gust. Se serveşte în farfurii adânci, cu pătrunjel presărat deasupra.

Citit 3512 ori Ultima modificare Vineri, 13 Iunie 2014 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.